Se-ntâmplă uneori să vezi lucruri frumoase, intruvabile și pe care să le crezi adevărate miracole.
De câte ori vi s-a întâmplat să o strigați pe Mariana și să vă răspundă o…veveriță? În Parcul din centrul orașului Vatra-Dornei – unul bucovinean – cu iz de conuri și ace de brad verde, am întâlnit o fetiță ale cărei mâini micuțe și dibace încălzeau două nuci uscate și care, la tulpina unui arțar trecut de tinerețea-i falnică, privea, de jos înspre vârful tomnatic al copacului, chemând cu o voce drăgălașă pe cineva. Aștepta cu privirea să coboare cineva de printre crengi. A fost un spectacol. Așteptam, și eu, s-o cunosc pe Mariana – cea pe care fetița o pierduse.
Ah, n-o pierduse, ci avea ceva pentru ea strâns în pumnii ei. Ziceai că-i Doamna-Toamnă. O cunoscusem pe Mariana, apoi pe altele, la fel ca prima, după ce răsăreau, la propriu, parcă din razele sferei galbene de pe cer care-și întoarse fața spre noi, intrând în parc. Marianele se plimbau pe alei ca niște siluete de la Hollewood pe covorul…ruginiu, parcă se desfășura gala de decernare a…nucilor, iar ele, bucuroase, săltau cu vervă spre a-și ridica premiul.
Sufletul unui copil e nobil, altfel nu explic apropierea fulminantă a acestor carmine vietăți de oameni. Pentru că zgomotul produs în urma ciocnirii dintre două nuci suna a mic dejun sau cină delicioasă și garantată.
Erau solicitate peste tot. Nici nu știu dacă e bună matematica în cazul acesta, pentru că erau mai multe Mariane decât toate nucile luate împreună. Parcul se transformase într-o dioramă spelndidă cum nu poți vedea în orice alt parc. Acum Mariana trebuia să aleagă cărei voci să răspundă, dar știa că are o nucă de primit, inevitabil.
Pe o altă alee a parcului din Vatra-Dornei am oprit și eu, ca să nu întrerup un alt „ritual”, unde un bunic își bucura nepoțica, aducându-i pe palme pițigoi viu-colorați, care să-i ciugulească firimiturile de miez de nucă. Am înțeles că pițigoii nu reacționează la niciun nume, la nicio onomatopee, ei se lasă cuceriți de zâmbetul unui copil și de tăcerea răbdării cu care picii reușesc săvârșirea unui alt miracol, păsărelele desfacându-și aripioarele, aterizând în mijlocul palmelor unde îi aștepta ceva gustos.
Ochiul mi s-a delectat cu file de poveste și imagini edenice. Ce-aș da să mă confunde, măcar una, cu fetiță mititică, cu voce angelică, eu strigând-o pe Mriana, iar Mariana să-mi răspundă!…
Maria Dicusar
Articole înrudite:
Mariana
Diamantul timpului – Castelul Peleș
Locuri pe care merită să le vizitezi în România (I)
Valea Uzului – oaza drumeților
Marea Neagră – misterele din adâncuri
O decizie înțeleaptă
Vacanța la Roma – răsfăț pentru trup și suflet
Misterul Bermudelor – în sfârșit elucidat?
Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș – un monument al naturii protejat
Crâmpei de prospeţime în Roman
Cel mai mare lac din Europa Centrală – Lacul Balaton
Colierul ce împodobește Făgărașul
O vizită copleşitoare la Grădina Zoologică din Wrocław
Minitrip cultural în județul Iași (III) – Castelul Sturdza de la Miclăușeni