Crâmpei de prospeţime în Roman

Se subţie ceaţa gândurilor sub o lumină dulce. Pe mantia primăverii se disting înfocat pigmenţi de viaţă, prelinşi din soarele tare al verii ce-şi revarsă începuturile. E-o prospeţime parfumată care se joacă-n atmosferă, captând firicele de aer fierbinte, ce ne alunecă zglobiu pe piele. Zâmbeşte ochiul pivind un dans al nuanţelor, clipind ştrengar când aleargă să-l îmbrăţişeze razele. Nu-i leagăn mai pur decât iarba crudă, frunza leneşă, ori petala cea fină care îşi rezemă culorile dulci de verdele întins al naturii. Cine vine aici îşi linişteşte sufletul, slobozindu-şi păsurile, căci lumea e îmbâcsită de probleme, şi se sufocă spiritul fără de aer curat. A luat omul natura lui Dumnezeu şi a modelat-o pentru sine după nevoi, trudind să creeze oaza odihnei lui: parcul.

pe_lac

Un strop roşu îmi poposeşte pe deget, mângâindu-mi porii cu atingerea paşilor mărunţi. I se divid punctele-i negre presarate pe trup, şi bobul se desprinde de pe mâna mea printr-un zbor vesel, ce pâlpâie de vitalitate. O petrec cu privirea pe-a destinului prevestitoare, căci acolo „unde oi zbura, acolo m-oi mărita”. Şi, uitându-mă în zare, se oglindeşte-n lumina ochilor un crâmpei de paradis scăldat în bătaia razelor care străbat întreg văzduhul spre a împodobi cu sclipiri de diamante crengile falnicilor arbori. Miros de iarbă proaspătă, parfum de flori şi zumzet de albine, foşnet de frunze legănate de-o adiere blândă… în ele se alintă simţurile, îndeamnate la visare. Mă poartă paşii pe o punte dintr-un decor pitoresc şi-mi opresc talpa pe lemnul tare, căci mi se reflectă chipul în oglinda străvezie. Îmi plec privirea şi-mi sprijin gândurile în limpezimea apei, alunecând în hipnoză.

Citește și  Lumea aparține celor fericiți

PE_marginea_lacului

Ce noţiune abstractă, timpul… Aici nu există. Nu curg minutele, ci se strecoară invidioase pe lângă vidul temporalităţii ce încapsulează liniştea. Auzul se lasă mângâiat de un susur melodios, ce difineşte calmul omniprezent. De la masa tăcerii îmi alunecă privirea spre coloana infinitului, care se încheagă în înălţime cu albastrul ceresc. Dar mă sustrage din meditaţie un fâlfâit de aripi rătăcit pe tabloul static. Şi firul vieţii se îngroaşă când sub ochii mei răsare un călător niciodată grăbit, ce păşeşte domol în inima naturii.

testoasa

Acolo unde un pâlc de lebede domneşte, îmbogăţind decorul edenic. Li se citesc zăpezi în pene când plutesc elegant în bătaia razelor, lăsând vibraţii răcoroase pe lacul de sticlă.

pasari

Şi iată! Cum poate ceva atât de pur să vină ca o ţintă? Din umbletu-mi rătăcitor face oprire, înţepenindu-mi pasul lin ca pe rădăcina unei flori de pământul pe care creşte. Nu-mi mai clipeşte ochiul surprins de emoţie, ci străbate fix în limpezimea unui suflet neprihănit. O mare de inocenţă i se revarsă din privire, captând ca un magnet mirarea mea. Prin două mărgele cuprinse de văpăi adânci se vede viaţa în esenţa sa, un spirit liber, fiu al naturii mamă, ce veşnic îşi găseşte adăpost într-însa, ferit de lumea asta mare, care orbecăie în întunericul cunoaşterii atâtor rele…

caprioara

Gabriela Tăbăcaru