Ca o vioară nestinsă, ca un întreg în necuprins, ca un sloi de viață peste moarte, ne-mpacă astăzi timpul cu asfințitul său, dar nu și făr’ de doamna-i poezie, măiastră fată cu păr dalb și-albastră floare-n păr, poiana străbătând din ceruri când coboară, la el pe pagină s-așază și visul i-l aduce-n viață, iar din a lui gândire răsare o văpaie, ce-n veci, cum numai luna, străluce tot ma tare și luminează-ntruna. E seara tot albastră și așteptarea lungă, când Veronica, dulce, de pe sub plopi iar a veni s-apuce.
Dar azi avem poetul cum însuși timpul l-a avut: cel mai romantic și cel mai obișnuit om, în același timp.
Se născuse la 15 ianuarie, acum 166 de ani, cel căruia an de an, inclusiv anul acesta, i-au fost aduse omagii și mulțumiri pentru scurta și uimitoarea-i trecere prin timp…
Tempus fugit…
La Bacău, Ziua Culturii, Ziua lui Eminescu, ziua românilor a prins flori albastre în suflet de om, cucerit de vers, vers neapărat eminescian, pentru că altfel nu se putea fi ajuns, pe 15 ianuarie, 2016, la Centrul de Cultură „George Apostu”.
Acolo unde, preț de câteva ore, în ciuda iernii, a înflorit ceva: viața unui om atemporal.
Și pentru că actorul Geo Popa nu poate altfel, a oferit celor prezenți din sală o sumă de momente unice, având lângă sine oameni de cultură și invitați speciali cu care, împreună, să-l „readucă pe Eminescu printre noi, în sală.” Printre aceștia, au avut olimpica bucurie de a sta la taifas și de a-l „revizita” pe Luceafărul românesc următorii invitați: Constanța Zmeu, Dan Petrușcă, Ștefan Munteanu, Adrian Jicu, Gheorghe Iorga, Florina Găzdaru și Anca Bucșă.
Seara fu cuprinsă de genialitatea unui vers eminescian străpungător, metafizic: „Vreme trece, vreme vine”, publicul asistând, de ani buni, iar anul acesta fiind o confirmare a ceea ce nu se uită niciodată, la o reapropiere de ceea ce latinitatea ne-a strecurat în sânge, adică de poetul pribeag, ce cântă în limba română, poetul ce-și „recită sufletul.”
Seara se anunța a fi una fulminantă. Să se fi vrut altfel, că nu se putea. Pentru că muzica, se știe, este „vinul care umple cupa tăcerii”, iar Doina Lungoci, aducând magie prin strună de chitară, prin corzi vocale șlefuite și prin vers de aur lăsat de Eminescu, a fost cea care a umplut fiecare moment recreativ dintre discursurile invitaților.
Actori emeriți de la Teatrul „Bacovia” din Bacău și-au jertfit talentul oratoric, rostind cu patimă fragmente din poeme ale poetului cu zâmbet trist, invocând stări trăite de eul liric între versuri, între nopți, între lacrimi, între lumi, între secunde, milisecunde….
Momentele parfumate continuă în șirag, așadar, momentul profesorului și poetului Dan Petrușcă fu anunțat de către Geo Popa, omul de cultură care urma să vorbească cu drag despre „Cultura poetică eminesciană”. Răstălmăcirea și intertextualizarea poeziei „Milly” este ceea ce-l transpune pe eul liric într-un spectru alternativ celui obișnuit nouă de-al aplauda. Viața de boem la Berlin a autorului subliniază profund motivul carpe diem, optimismul și poate chiar un mic și bun început al ataraxiei se desprinde din esența versurilor.
Ștefan Munteanu puse în lumină alte dimensiuni eminesciene, mai puțin cunoscute de români și universalitate, cuprinse într-o comunicare intitulată „Frământări eminescologice postdecembriste”, neputându-ne rupe noi de Eminescu, pentru că, așa cum italienii de Dante, englezii de Shakespeare, francezii de Hugo nu se pot lăsa, nu o vom face nici noi, chair dacă ni se cere.
De altfel, se puse în discuție lucruri bine cunoscute despre poet, dar atât de uitate…
Problema postmodernismului fu o continuitate a ceea ce profesorul Munteanu începu, invocată de un alt profesor universitar din Bacău, Adrian Jicu, susținând o comunicare despre „Coordonate ale identităţii naţionale în publicistica lui Mihai Eminescu. Context românesc şi context european”, incitând publicul prin tocmai atitudinea regretabilă a faptului care l-a transformat pe Geniul literaturii române dintr-un poet național într-un mit.
„Cum poate fi Eminescu român sau despre discernământul absolutizării.”
Gheorghe Iorga, o voce la fel de importantă a culturii băcăuane, cucerit de universul poetului, i-a adus omagiu, amintind de poemul „Luceafărul”, al cărui prim cititor, se spune, „a fost însuși Eminescu – cela care nu a știut cum să-l citească”.
Final de seară…recitaluri…flori, versuri…
Maria Dicusar
Articole înrudite:
Priviți la doi îndrăgostiți: Bacovia și Poezia
Cultura română
Anatol E. Baconsky
Mihai Eminescu – Luceafărul poeziei românești
Duminica la teatru – Moara cu noroc
Sărbătoarea celor care seamănă lumină – Ziua Cărții și a Bibliotecarului
Vasile Alecsandri – bardul de la Mirceşti
Cititul pe garduri sau șansa de a te lăuda că ești prost
„Când faci artă, te joci”
Veșnicia s-a născut la… Valea Mare, Fărăoani
Trahanache și Cațavencu – vectorii unei societăți injuste
Ion Creangă – povestitorul copilăriei noastre
Ioan Slavici – vocea satului ardelean
Mihail Sadoveanu – penița epicureistă a secolului XX