Mihail Sadoveanu - penița epicureistă a secolului XX

Mihail Sadoveanu (5 noiembrie 1880 – 19 octombrie 1961), scriitor prolific, foarte activ și în mediul politic, considerat unul din cei mai buni romancieri ai secolului XX.

Figură tradiționalistă, a cărei perspective de viață consta într-o combinație de naționalism și umanism. După al doilea război mondial, Mihail Sadoveanu a devenit un colaborator politic al Partidului Comunist Român.

Membru fondator al Societăţii Scriitorilor și președinte al Uniunii Scriitorilor, Sadoveanu era şi membru al Academiei Române din anul 1921 şi un laureat al Premiului Lenin pentru 1961. A fost, de asemenea, Marele Maestru al Francmasoneriei române în anii 1930.

În 1896, la vârsta de şaisprezece ani, Mihail Sadoveanu a scris o monografie despre Ștefan cel Mare al Moldovei. Acesta a mai contribuit cu o schiță, intitulată Domnișoara M din Fălticeni, operă care a fost publicată cu succes în revista satirică Dracu, în București.

Sadoveanu a plecat in Bucureşti în 1900, intenţionând să studieze la Facultatea de Drept, dar s-a retras imediat după, luând decizia de a se dedica literaturii.

A început să frecventeze societatea boemă din capitală, dar, în urma unei schimbări neașteptate, acesta a abandonat poezia şi și-a concentrat activitatea în întregime pe proză.

În 1901, Sadoveanu s-a căsătorit cu Ecaterina Bâlu, cu care s-a stabilit în Fălticeni, unde a început munca la nuvele şi a decis să își câștige traiul ca scriitor profesionist.

Primul lui proiect a fost romanul Frații Potcoavă, care a fost publicat în 1902, când anumite fragmente au fost publicate în revista Pagini alese.

Anul 1904 a marcat un debut sadovenian extrem de eficient. Autorul a publicat patru cărți separate, inclusiv Șoimii, Povestiri, Dureri înăbușite şi Crâșma lui Moș Petcu. Acesta marchează începutul unei cariere literare prolifice, care acoperă mai mult de o jumătate de secol.

Titu Maiorescu, liderul conservator al societăţii literare Junimea, a scris o recenzie pozitivă la Povestiri şi a propus–o cu succes pentru Premiul Academiei Române în anul 1906. Într–un eseu, în anul 1908, Maiorescu l-a listat pe Sadoveanu între cei mai mari scriitori din România.

Adesea considerat autorul lider al generaţiei sale şi, în general, privit ca unul dintre cei mai reprezentativi scriitori români, Mihail Sadoveanu a fost, de asemenea, considerat a fi un povestitor de primă clasă, şi a primit laude mai ales pentru scrierile sale inspirate din natură şi reprezentările sale de peisaje rurale. Autor prolific de standarde române excepționale, a publicat peste o sută de volume individuale.

Personalitatea și experiența lui Sadoveanu au jucat un rol important în modelarea stilul său literar. După căsătoria lui, în 1901, Mihail Sadoveanu a adoptat ceea ce Călinescu consideră a fi un stil de viață „patriarhal”.

Între scriitorii români ai secolului al XX-lea, Sadoveanu se detaşează prin ambele realizări artistice ale operei sale cu mijloace specifice şi prin bogăţia şi varietatea limbajului. Câteva exemple din operele sale sunt: Baltagul, Hanu Ancuței, Frații Jderi, Nopțile de Sânziene etc.

În paginile operelor sunt reprezentate aproape toate părțile României, ilustrate prin natură, oameni, în special cei de la câmpie sau Dunăre, ţărani şi orăşeni, cu probleme de zi cu zi şi cu graiul lor. Istoria a fost reînviată cu o rară putere de evocare marcată de Sadoveanu, în operele acestuia servind adesea ca sursă de inspiraţie folclorul.

Fericirea este în noi, niciodată în jurul nostru. (Mihail Sadoveanu)

Diana-Elena Melinte

Mihail Sadoveanu – penița epicureistă a secolului XX