Anatol E. Baconsky

A.E._BaconskiAnatol E. Baconsky (n. 16 iunie 1925, Cofa, judeţul Hotin — d. 4 martie 1977, Bucureşti) a fost un poet ce şi-a definit propriul stil de creaţie, de orientare modernistă, în orizontul liric românesc. Acesta a cultivat un lirism preponderent meditativ şi elegiac, mărturie a acestui fapt fiind volumele sale de poezii: Cântece de zi şi noapte, Fluxul memoriei, Cadavre în vid. (Aici găsiţi versuri de A. E. Baconsky).

În proza lirico-fantastică, pe care acesta a practicat­-o (Echinocţiul nebunilor, Biserica neagră), se observă un stil evaziv, o aură de mister, ce trezeşte gustul lecturilor adolescentine.

Militând pentru complexitatea valorică a poeziei de pretutindeni, Baconsky reuneşte în Panorama poeziei universale contemporane o serie de traduceri ale poeţilor de pe aproape toate continentele. Afinităţile sale lirice deosebite i-au permis astfel să anticipeze mari valori ale poeziei, ce şi-au dobândit recunoaşterea în anii următori.

Rugă tăcută
de A. E. Baconsky

Mă rog luminii să coboare
Umblând peste pădure ca o boare –
Brazilor adormiţi mă plec să le sărut
Bărbile lungi – frunzişului căzut

Paşii mei rari îi povestesc în şoapte
Spaime cerbilor de miazănoapte.
Mă rog peregrinului, tristului vânt,
Să uite dacă sunt sau nu mai sunt,

Să poarte printre lacuri mai departe
Viaţa de pasăre a frunzelor moarte –
Mă rog pădurarilor să lase
Deschise uşile colibelor joase,

Cărărilor mă rog să mă caute poate
Când noaptea va fi dusă jumătate,
Şi-ntr-un târziu mă rog Craiului Nou
Să-mi sape cavoul în timp, în ecou,

Când raza lui halucinantă, rece,
Pierdută prin vâzduh mă va petrece.
Pe urmă n-am să mă mai rog nimănui –
Va creşte pe arbori muşchiul verzui

Şi frunzele-au să plece şi-au să vie
Cu nesfârşita lor monotonie.