Cititul pe garduri sau șansa de a te lăuda că ești prost

booksDe ce e important să citim? Eu cred că nu e important – e inevitabil.

Acum paisprezece ani mi-aș fi răspuns așa: trebuie să învăț a citi, ca să știu unde e plecată mama. Altfel, biletul lăsat pe masă e pus acolo ca să-l duc la coș.

Dar nu e chiar așa de fix-pix. O problemă nu e mare, dacă n-a fost mică. Știu asta, pentru că și eu am fost mică, respectiv, o mică problemă, iar acum am crescut: sunt o problemă mare!

De aia, ba nu, nu de aia: citesc, ca să aflu rezolvări, răspunsuri. Apoi îmi pun întrebări. Viața e o ecuație.

Ce sunt cărțile? Sacrificii, magazine, librării, depozite, comori,… un laborator de idei și imagini, din care vei întocmi înțelesul și „filosofia vieții”.

Am citit puține cărți. Le pot ține pe degete. Și am impresia că, dacă aș fi citit o sută de cărți, le-aș fi scăpat demult din mâini. Substratul acestei metafore sau hiperbole duce la ideea lui Tolstoi: „Citiți. Citiți cărți bune. Pe restul le va face viața.” N-am citit o sută de cărți nu pentru că mi-a fost frică să nu-l dezamăgesc pe Tolstoi :), ci pentru că – și revin iar la ideea ipotetică de a le „scăpa jos” – or acest lucru e echivalentul imperativului tolstoinian „Citiți cărți bune”.

Mi se pare cartea un magician, căruia îi încredințezi o minte îngustă, iar, ca să se întâmple minunea, ai nevoie de credință în Dumnezeul care ești chiar tu. Încredere în tine trebuie să ai.

Acuma scrisul e un virus. Pentru că toți știu a a face asta, se scriu cărți la minut. E cauza care dă undă verde fenomenului de „scăpare a cărților din mână.” Simți cum îți curg din creier, fără a pierde ceva, însă. Că citești pentru a nu adormi în coadă la casa de bilete sau pentru a nu uita literele, e o altă discuție – una de dus până la capăt și de a-i oferi un alt vector direcțional.

Citește și  "The Best of me" („Cel mai de preț cadou”) de Nicholas Sparks

De ce un om erudit e periculos? Pentru că, la cât de bine știe să rezolve probleme, pe atât de bine se pricepe să și creeze altele noi, fără a fi luat parte – dubios lucru – la așa ceva. La fel ca Fielding, consider că a citi, dar, atenție, cu plăcere, înseamnă să culegi fructe fără a le rupe.

„Un om mort nu știe că e mort. Mai greu le e celor care l-au cunoscut. La fel se-ntâmplă și cu un prost.” – vorba poetului.

Lipsa cărților n-ar fi nici tragedia, nici colapsul existenței umane demne și nezadarnice. Tot acest haos l-ar produce lipsa ochilor meniți să citească aceste cărți. Pentru poet, o lume fără cărți ar fi ca poezia fără titlu, ar fi o lume completamente stricată. Ar fi o lume bolnavă – exact ca plămânii unui tată în fața unei țigări fără filtru.

Maria Dicusar