Ioan Slavici – vocea satului ardelean

Ioan Slavici
Ioan Slavici / Vezi sursa aici

Ioan Slavici (18 ianuarie 1848 – 17 august 1925), este unul din scriitorii clasici ai literaturii române. Acesta și-a dezvoltat interesul pentru peniță și magie pe hârtie activând ca scriitor, jurnalist și pedagog, şi devenind ulterior membru al Academiei Române.

Înainte de a ajunge scriitor renumit, Slavici a fost crescut ca orice alt copil, năzbâtiile sale asemănându-se deseori cu cele din copilăria lui Ion Creangă „Avusem o copilărie, care acum, la vârsta la care mi-a fost dat să ajung, după dezamăgirile prin care am trecut, și-n împrejurările în care-mi petrec viața, mi se pare înspăimântător de fericită.”

Micul Slavici a fost un copil firav, dar neastâmpărat, acesta petrecâdu-și timpul spărgând ferestrele vecinilor, lovind cu pietre cuiburile de rândunici, încălecând caii de la pășune, și alte și alte pozne care trec prin mintea oricărui pui de om. L-am putea numi un altfel de Nică.

După o vreme, când acesta înaintă în etate și se găsea acum la Viena, cu un interes vădit în științele politice, îl observă pe Eminescu la un curs de economie națională, moment care marchează începutul unei prietenii strânse.

Ioan Slavici îl susține pe Mihai Eminescu la înființarea grupării România Jună. Mai apoi, Eminescu îl numește președinte al asociației chiar pe  Ioan Slavici.

Slavici a pus bazele prozei moderne, inclusiv ale romanului, creând una din cele mai intense și originale opere memorialistice. Prin opera sa, acesta se alătură celorlalți scriitori clasici ca autorul cu rol decisiv în formarea literaturii române într-un context modern, prin întemeierea realismului. 
Ioan Slavici debutează cu comedia Fata de birău în paginile revistei Convorbiri literare. Lucrarea este trimisă de bunul său prieten, Mihai Eminescu care îi face o scurtă caracterizare comediei: „în genere e scrisă cu prea expres colorit local, dar are scene de o gingășie simplă și într-adevăr rustică”.

Opera lui Ioan Slavici este puternic influențată de viața satului ardelean. Acesta pune bazele nuvelei psihologice Moara cu noroc, o operă veritabilă, care străpunge adânc în mintea și sufletul Anei și a lui Ghiță, oferind publicului o operă palpitantă cu un sfârșit tragic.

Ioan Slavici se numără printre scriitorii clasici ai literaturii române, alături de Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Ion Creangă și Titu Maiorescu. Opera acestuia și stilul realistic este ilustrat de opere precum “Popa Tanda”, “Budulea Taichii”, “Moara cu noroc”,”Pădureanca”,etc.

Opera “Moara cu noroc” a fost publicată în anul 1881, în volumul “Novele din popor”. Titlul volumului reprezintă specia literară a operelor cuprinse, inclusiv  tema de inspirație, viața socială, rurală, încadrate în curentul literar realism. În aceste opere se regăsește realitatea apăsătoare a schimbării și transformării umane, acestea culminând cu încercarea de moralizare specifică lui Slavici, dar fără a înfrumuseța în vreun fel soarta personajelor.

Tema nuvelei psihologice este reprezentată de declinul spiritual sub influența nefastă a banului. Cele 17 capitole urmăresc îndeaproape degradarea continuă pe fond moral și spiritual a personajului literar Ghiță, surprinsă și prin intermediul conflictului interior.

Ioan Slavici este cunoscut, în primul rand, pentru nuvelele sale care aduc o viziune realistă asupra satului transilvănean. Stilul este în principal sobru, de un anticalofilism inconfundabil și de o mare precizie și plasticitate.

Moralitatea reprezintă un factor esențial în operele lui Slavici. Vocea naratorului în opere capătă un spirit justițiar. Finalul scrierilor pune în lumină o stare de echilibru căpătată prin pedepsirea tuturor personajelor.

                     Banul e mare putere, el deschide toate uşile şi strică toate legile. (Ioan Slavici)

Diana-Elena Melinte