Miez de natură în inima orașului

Un început de toamnă cu miros de răcoare, parcul udat cu lacrimi de ploaie ce se preling în jos pe frunze, natura veștedă ce plânge a amorțire… Fereastra oglindește cerul gri, rezistând cumva sub greutatea norilor. Degetele mi se încleștează pe o carte, iar ochii fug de monotonie, cercetând decorul. Zăresc un început de coridor îngust, ce se pierde după o cotitură în bibliotecă. Mă desprind de atingerea foilor îngălbenite și iau urma treptelor ce mă poartă în sus, pe marginea unui perete viu pictat. Parcă mă cuprinde o umbră de întuneric și ajung în fața unei uși închise, ce-mi prevestește finalul investigării. Un domn serios mă întâmpină, crezând că am să fiu gonită, dar vocea calmă mă îndrumă blând înainte. Înainte, unde?…

Închisă de pereții Bibliotecii Județene „Costache Sturdza” Bacău stă natura moartă, ce joacă scene din viață: Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” din Bacău. Copertine din sticlă despart publicul indiscret de misterele pădurii ce se dezvăluie puternic în vitrine. Inima codrului e smulsă și zace într-o liniște amorțită, ascultând suflarea privitorilor ce-i sorb cruzimea nealterată. Se zbate moartea în imagini vii, multe trupuri înghețate dansând cu foc mirajul vieții. Vâltoarea prădătorilor stă suspendată în aer, fixând tăria naturii în însăși elementele ei. Uliul a pus gheara pe ființa lașă, rozătoarea se ascunde în scorbură, un vultur domină de pe creasta semeață, iar vrabia zboară în libertate naivă. Un șarpe se târăște în veșnicie sub frunza uscată… Răsună codri de încleștarea cerbilor ce se izbesc cu tăria coarnelor!

Tăcerea țipă de amintirea realului demult pierdut. Am capturat suflarea naturii într-un miez închis în civilizație. Am vrut să-i păstrăm esența, dar e dezbrăcată de pericol. Stă goală pe dinăuntru în vitrine și privește cu ochi de sticlă în ochii noștri vii, ce o atacă. Ne mormăie ursul în gând… Au înțepenit bufnițele. Li s-a spart bula vieții, și-au intrat în bula veșniciei reci. Ca să admire oamenii poza sălbăticiei așa îndeaproape, încât să-i simtă mirosul de pericol adormit.

Au închis în sticlă și frumosul inocent… blândețea unor făpturi sincere, ce-și văd de-a fi viețuitoare. Le-a rămas calmul în ochi, culorile pe trup, blândețea în pene… Firavii fluturi colorează acum tablouri.

Au scormonit adâncurile… Au scos strălucirea îngropată să i-o arate ochiului de la suprafață! Rănit de frumusețe sclipitoare, tot soarbe cristalurile și se minunează de neștiința minunii. Poposește îndelung pe o lumină din pietre ce nu au văzut soare… Prețios e pământul ce ne-a căzut jertfă!

Dar se arată seva vieții, scoțând sufletul din amorțeală. Acum se scaldă ochiul în mulțimea plantelor, respirând viața din flori! Mult verde așteaptă cuminte să fie atins de admirația privirii neobosite. Absoarbe omul tot ce vede, simțindu-se bogat că are un miez de natură în inima orașului!

Gabriela Tăbăcaru

Articole înrudite:

Complexul Muzeal și Grădina Botanică Paul Țarălungă Sanatoriul Balnear Slănic Moldova Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, un sanctuar al timpului Grădina Botanică din Prăjeşti – un spaţiu revitalizant si inviorător Bacău – o pată de culoare pe minunata hartă a țării noastre. Crâmpei de prospeţime în Roman „Te pupă Jean!” …un Jean din altă ligă Berzunți – liniștea care vorbește Pe stil vechi Insula dintre munți – Piatra Neamț, Lacul Izvorul Muntelui George Bacovia – scriitorul român simbolist Tezaurul din Fălticeni Popas în timp La templul cuvintelor