Berzunți – liniștea care vorbește

manastirea_sf_sava_berzunti_bacau„Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu” – Iisus Hristos

Și am plecat în căutarea Cuvântului cu echipa EduSoft la Mănăstirea Sfântul Sava, din comuna Berzunți, judeţul Bacău, „renăscută din ruină”. Și cum mlădițele se îndoaie la vânturi și noi ne căzneam a ne găsi echilibrul prin serpentinele fără sfârșit ale masivului Berzunți, Bacău.

Este un loc drag și iubit la care revin mereu cu familia, aici dezghețându-se lacrimile înghețate. Cu aspect de piramidă, mă duce cu gândul la Egipt, la purificare, prin deslușirea unor ecuații temporale ale misterului. De departe,  mănăstirea pare a cuprinde toată pădurea în brațe. În formă de treflă, cu turla pe naos, este stăpâna locului. Poarta îmi inspiră imaginea evanescentă a libertății, a regăsirii. Aici, așa cum în timpul refluxului urmele lăsate se șterg, greutățile rămân înafara ei. Poverile picioarelor dispar, nu mai e ca atunci când parcă ai călca în smoala…, devii ușor și plutești.

Este locul în care, chiar dacă nu ar fi apă să bei, îți potolești setea, ascultând dezlegările și vorbele, rostite cu duh de către stareț, preoți, călugări şi maici. Te întâmpină miros de tămâie și mir. Nimic nu trezește mai adânc aduceri-aminte decât acest simț, tainicul ajutător.

Un tânăr din sat, Alexandru, care își dorește să îmbrace haina preoției, cu bucurie s-a oferit să ne însoțească până la mănăstire. De la el am aflat de Schitul Sfântul Ilie așezat în vârful muntelui, la care ajung doar cei foarte determinați pentru că drumul este anevoios, îți pune piedici. Nu am reușit să mergem atunci dar acesta va fi următorul nostru obiectiv turistic.

20150828_130702

1824 este anul în care mănăstirea a luat ființă pe muntele Savului. La câțiva ani, a fost mutată la poalele acestuia pentru că se spune că sus se găsea, după cum o numeau sătenii, Peştera Tâlharilor, iar unul dintre ei care căra acolo tot ce fura din Schit. Și în ziua de astăzi se caută comoara din peșteră. Această istorioară ne-a fost povestită de Părintele Benedict care ne-a întâmpinat la intrarea în mănăstire. A menționat faptul că în această perioadă este necesară prezența permanentă a unui preot în biserică pentru că numărul vizitatorilor crește considerabil în lunile de vară. Acest fapt nu poate decât să ne bucure! Cei care vin din străinătate la cei dragi, nu pot să nu-și hrănească și sufletul cu o rugăciune în Casa Domnului.

casa_de_batrani_sf_sava_berzuntiCălători suntem. Găsim lumină către inimă și suflet și pacea lăuntrică. Sunt locuri în care oamenii nu pot merge și sunt sunt ape în care peștii nu pot înota. Aici se poate ajunge pentru eliberarea de păcat precum corabia aflată în primejdie își aruncă încărcătura. Icoanele îți vorbesc. De la corpul de clădire cu etaj, ce cuprinde chiliile făcute din lut, stăreția, arhondaricul și trapeza curg flori de toate culorile. Căminul pentru bătrâni care adăpostește 20 de persoane își înalță mulțumirile. O bătrână era în livadă și cu bunătatea asemănătoare tuturor celor de acolo, mi-a spus să culeg multe prune căci or să cadă. Seninătatea și bucuria ei mi-au fost transmise și mie. Într-o anexă, sunt camere ce cazează pelerinii. Locul te absoarbe din ce în ce mai mult. Încet și sigur, îndurător, cu neputință de a te sustrage, fără întârziere și fără grabă, te așteaptă.

Am simțit cum se răsfrâng văpăile Sihastrului Sava, cel care acum 400 de ani a ridicat primul Schit în zonă. Mănăstirea a fost înfăptuită de ieromonahii Varlaam și Vasile în 1829. Închisă în 1862 de regimul comunist, a fost redeschisă după 1989, prin strădania Protosinghelului Arsenie Voaides. Hramul se ține pe 6 august, de sărbătoarea Schimbarea la Față.

Locul geme cu suspine de vremuri grele, trecute, dar cu nimic șters de încremenirea timpului. Seva pădurilor și glasul pâraielor, hrănesc. Satul este așezat în depresiunea Tazlău-Cașin. Atestat prin actul de Danie a Domnitorului Alexandru cel Bun la 29 iunie 1400. Am rămas impresionată de porțile de la casele localnicilor, sculptate manual, cu migală și răbdare care arată trăinicia oamenilor de munte. Acestea poartă elemente aparte, opere de artă, unice, precum statornicia stejarului.

Locuitorii poartă obiceiurile, datinile și tradiție cu mândrie în amintirea strămoșilor.

Sunt oameni neîntrecuți în cioplitul lemnului și a pietrei. Porțile lor sunt unice. Au elemente aparte, opere de artă ce au statornicia stejarului. Etnograful Dorinel Ichim a descris complet și complex motivele ornamentale din covoare, cergi, scoarțe, lucrate la războiul de țesut. Căminul cultural îi adună pe toți cei care vor să ducă datinile mai departe. Prin ansamblul de dansuri, ei reprezintă zona și România cu cinste.

Gospodari și harnici, puternici și măreți, ”oamenii muntelui” ne învață ce înseamnă și cum putem găsi veșnicia, la sat.

Elena Golai