Urmuz sau Avram Esra-Zissu alias Demetru Demetrescu-Buzău s-a născut la Curtea de Argeș, la 17 martie 1883 și a trecut la cele veșnice la București, 23 noiembrie, 1923. De asemenea, scriitorul a fost de origine evreiască.
Încă din adolescență, Urmuz visa să fie compozitor, îi plăcea să viziteze locuri, să le descrie și citea multă literatură SF. După ce a studiat Dreptul, a început să funcționeze ca judecător în Argeș, Tulcea și la Târgoviște. În anul 1913, participă la Campania din Bulgaria și după aceea îi este conferit titlul de grefier la Înalta Curte de Casație.
Cariera lui ca scriitor a început dintr-o joacă, pentru că a început să creeze niște parodii, cu scopul de a-și distra frații și surorile. Tudor Arghezi rămâne vădit impresionat de talentul lui în acest sens și tot el e cel care îi găsește pseudonimul. Apoi, în 1922, îi publiăc în Cugetul Românesc și Pâlnia și Stamate un text numir ironic „roman în patru părți”, în care se studiază, pe larg un șir de calambururi legate de dublul sens al unor cuvinte.
Cel mai absurd text este însă Ismail și Turnavitu:
„…Ismail este compus din ochi, favoriți și rochie… Se plimbă însoțit de un viezure de care se află strâns legat cu odgon de vapor și pe care în timpul nopții îl mănâncă crud și viu, după ce mai întâi i-a rupt urechile și a stors pe el puțină lămâie…”
Urmuz mai scrie: Cronicarii, Algazy & Grummer, Plecarea în străinătate, Cotadi și Dragomir, După furtună, Emil Gayk, Fuchsiada, Plecarea în străinătate, Puțină metafizică și astronomie.
Din păcate, în toamna lui 1923, Urmuz se sinucide la București, fără a lăsa vreo explicație. Cert este că el își dorea ca moartea să depindă de el și de nu o forță necunoscută; își dorea să moară original, fără vreo cauză.
Urmuz este acel tip de scriitor care a reșit să capteze atenția oamenilor; or, într-o societate ca a noastră e greu să te faci plăcut. Într-o altă ordine de idei, acesta a atras cititori cu scrieri puține, mai ales că acestea au cunoscut glorie atât în timpul vieții sale, cât și postum. Opera lui Urmuz a avut o mare influență asupra literaturii românești de avangardă și au contribuit la lărgirea viziunii estetice a literaturii.
Eugen Ionescu l-a considerat un precursor al „tragediei limbajului”, Geo Bogza a tipărit o revistă cu titlul Urmuz, iar Sașa Pană a tipărit o ediție de texte ale scriitorului în 1930.
Intenționat sau nu, prin capodoperele lăsate literaturii românești, Urmuz a tins să se apropie de dadaism, îmbinând spiritul dadaist cu suprarealismul, critical cu grotescul și cu niște personaje rupte din alte lumi, personaje monstruoase. În pofida acestui fapt hilar, se ascunde însă un talent vădit, de necontestat, un ochi care a văzut lumea dincolo de aparențe, un spirit critic dezvoltat și o tensiune care iese în evidență alături de virtutea tragicului existent și tăinuit în fiecare scriitor.
Maria Bocicov
Articole înrudite:
Ovidiu Papadima – om al luminii
Maria si Cristina – participante la proiectul Write ‘n’ Like
Anatol E. Baconsky
Cezar Papacostea – un important filolog clasic român
Iosif Vulcan – editorul revistei „Familia”
George Bacovia – scriitorul român simbolist
Nicolae Labiș – buzduganul unei generații
Tristan Tzara – fondator al Dadaismului
Dadaismul – mișcare artistică de avangardă la începutul secolului XX
Mircea Eliade – un istoric al religiilor de importanță mondială
3 martie – Ziua Mondială a Scriitorilor
Ion Creangă – povestitorul copilăriei noastre
Ioan Slavici – vocea satului ardelean
Mihail Sadoveanu – penița epicureistă a secolului XX