Dadaismul este un curent artistic inițiat la dorința lui Tristan Tzara în Zurich, Elveția, care era pe acele timpuri un stat neutru.
Totul a început în momentul în care, după Primul Război Mondial, artiștii se confruntau cu sechelele și ororile lui, care rămâneau a fi infinite.
În condițiile în care se simțea acut nevoia de o schimbare, toți care erau împotriva acestui conflict, s-au reunit la Zurich și alături de Tristan Tzara au încercat să găsească o modalitate de a răspunde cumva absurdului prin absurd și de a se revolta în așa fel încât ororile să fie stopate și să nu mai afecteze calitatea vieții și a culturii în general.
Într-o altă ordine de idei, oamenii artei începuseră să-și piardă încrederea în cultura de atunci, la fel cum susținea și Marcel Iancu:
„Ne-am pierdut încrederea în cultura actuală. Tot ceea ce este, la momentul actual, trebuie distrus, demolat. Trebuie să reîncepem actul creaței pornind de la o tabula rasa. La Cabaret Voltaire, noi vrem să zguduim ideile, opinia publică, educația, instituțiile, muzeele, bunul simț așa cum este el definit la momentul actual, pe scurt, tot ceea ce ține de vechea ordine.”
Așa a luat naștere mișcarea dadaistă, care a și fost publicată în primul și singurul număr al Revistei “Cabaret Voltaire.”
Se presupune că originea cuvântului provine de la afirmația “DA”, așa cum Tristan Tzara provine de la “trist în țară.”
Alții presupun însă că inițiatorii acestei mișcări, Tristan Tzara și Marcel Iancu au creat acest cuvânt prin înțeparea unui dicționar francez-german, cu un cuțit, alegând cuvântul indicat de înțepătură; în timp ce o altă variantă ar fi că numele mișcării este ales dintr-un dicționar Larousse.
Dadaismul este creat, oficial, la data de 6 februarie 1916 și provine din franceză: dadisme (dada – căluț de lemn).
Cert este că dadaismul este un curent artistic și cultural creat împotriva rutinei în artă, gândire și viață, care s-a dezvoltat rapid între 1916 și 1923, mai ales că lui Tristan Tzara i s-au alăturat și românul Marcel Iancu, germanii Max Ernst și Kurt Schwitters, americanul Marcel Duchamp și alții.
De asemenea, cu nuanțe puternice de expresionism german, cubism francez și futurism italian, dadaismul se ocupă de căutarea unei limite între gândire și expresie: „Îndoiala. Dada se îndoiește de tot.” (T. Tzara).
Începând cu anul 1919, odată cu stabilirea lui Tzara la Paris și mișcarea dadaistă se mută pe tărâmurile franceze, unde are loc o împletire a valorilor dadaiste cu cele suprarealiste, lucru posibil datorită colaborării cu Andre Breton, Louis Aragon, Paul Eluard, Phillipe Soupault și Jacques Vache.
Cei mai mulți dadaiști publică în Revista “391” a lui Francis Picabia (înființată la Barcelona, mutată, pe rând, la New York, la Zurich, apoi la Paris).
În 1921, Picabia se separă de grupul dadaiștilor, apoi în anul 1922, se produce această ruptură dintre Dadaism și Suprarealism, iar în rezultatul acestei rupturi se dezvoltă mai mult Suprarealismul.
Dadaismul mai supraviețuiește datorită personalității lui Tzara. („Luați un jurnal, luați o pereche de foarfeci, alegeți un articol, tăiați-l, tăiați pe urmă fiecare cuvânt, puneți totul într-un sac, mișcați…”).
Dincolo de enormitățile și hiperbolizarea dadaismului care au anulat în repetate rânduri arta, acest curent a fost, în primul rând, un protest de mare amploare, o luptă, o aspirație spre absurd, pledând pentru libertățile absolute în cadrul culturalizării, creând o ambianță tocmai perfectă pentru experiențe unice și pline de îndrăzneală, curaj, dezinvoltură.
În România, mișcarea dadaistă este posibilă și vizibilă în cadrul unor creații plastice sau poetice, care au fost publicate în următoarele reviste: Unu, Contemporanul, Integral, Punct, etc. După cum am menționat mai sus, dadaismul s-a dezvoltat alături de Futurism și Suprarealism.
Maria Bocicov
Articole înrudite:
Astra – Asociația Transilvăneană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român
Ovidiu Papadima – om al luminii
Tristan Tzara – fondator al Dadaismului
Teatrul românesc – Marca tradiției folclorice
O seară friguroasă de joi- „Vizita bătrânei doamne”
5 mai – marca evenimentelor istorice globale
Războiul are chip de copil
Portul popular românesc
Academia Română
3 martie – Ziua Mondială a Scriitorilor
Vizita bătrânei doamne
Ion Creangă – povestitorul copilăriei noastre
Ioan Slavici – vocea satului ardelean
9 mai – Ziua Indepenței României