Mihail Sadoveanu a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român a cărui activitate literară a macat o importantă etapă în dezvoltarea literaturii române. Lucrările sale abordează o serie de teme fundamentale în evoluția poporului român. Astfel, sunt aduse la lumină aspecte istorice, lumea satului, dar și peisagistica plaiurilor mioritice.
Romanul Baltagul, apărut în anul 1930, are ca principală sursă de inspirație opera definitorie a neamului românesc, balada populară Miorița, culeasă de Vasile Alecsandri. Urmărind conflictul dintre cei trei ciobani și tenacitatea femeii care pornește în aflarea ciobanului ,,moldovan” ucis, Mihail Sadoveanu izbutește să transpună în timp personajele mioritice, prin conturarea celor două entități Vitoria și Nechifor Lipan, atribuindu-le noi valențe morale.
Discursul narativ al romanului ,,Baltagul” este organizat pe două planuri: pe de o parte este urmărit drumul Vitoriei Lipan pe care îl parcurge alături de fiul său, Gheorghiță în căutarea lui Nechifor Lipan, iar pe de altă parte expunerea vieții păstorilor de la munte în primele decenii ale secolului al – XIX-lea.
Putem observa o dispunere în ordinea succesiunii în timp a acțiunii, evenimentele începând din toamnă, un anotimp al declinului vieții și până primăvara următoare, un timp al reînnoirii în viața omului. Există o relaționare între secvențele narative ale romanului, trecerea de la un plan la altul realizându-se prin alternanță. Astfel, sunt profilate două aspecte ale conflictului. Este conturat un conflict exterior, iscat de încălcarea unei rânduieli morale și creștine prin săvârșirea unei crime. Acest conflict exterior va naște unul interior, care se va acutiza în sufletul Vitoriei, pe măsură ce conștientizează că soțul ei nu mai este în viață.
În puterea aceleiași rânduieli, Vitoria parcurge o traiectorie a destinului pentru săvârșirea ceremonialului funerar, fără de care sufletul celui răposat nu-și găsește liniștea veșnică. Cei doi soți, Vitoria și Nechifor, sunt legați prin cele două conflicte existente. Înainte de toate, cele două personaje, pe care le avem în vedere, înfățișează în mod alegoric lumea oamenilor de la munte, cu obiceiurile și tabieturile specifice regiunii. Este realizat un portret colectiv al oamenilor de la munte, Locuitorii aceștia de la munte sunt niște făpturi de mirare, sunt persoane harnice, care în ciuda greutăților vieții sunt răbdători și își trăiesc necazurile și bucuriile cu aceeași inimă ușoară. Ei pun mai presus de orice datinile lor de la începutul lumii.
Cele două personaje sunt încadrate în acest portret de grup, Așa era și acel Nechifor Lipan care lipsea, concluzionează naratorul. Portretul oierului dispărut este realizat prin retrospecție de către Vitoria sau de către cei care îl cunoscuseră: La mustaţa aceea neagră şi la ochii aceia cu sprâncene aplecate şi la toată înfăţişarea lui îndesată şi spătoasă, Vitoria se uita ascuţit şi cu îndârjire, căci era dragostea ei de douăzeci și mai bine de ani. Nechifor era omul căruia nu-i putea sta nimeni împotrivă. Pentru cei care l-au cunoscut în ultima sa călătorie, Nechifor este omul cu căciulă brumărie, darnic şi vesel, dar, mai ales, neînfricat şi hotărât: Dar omul acela zicea că se duce noaptea; că se bucură să umble pe lună. De oameni răi spunea că nu-i pasă; are pentru dânşii pistoale încărcate în desagi.
Într-o lume în care oamenii de la munte evitau neamurile și oamenii de la câmpie, Nechifor avusese întâmplarea nefastă să se întâlnească cu doi oieri dintr-un ținut străin, care îi puseseră gând străin și îl omorâseră. Prin drumeția pe care o face Vitoria, aceasta are sarcina de a îndrepta fărădelegea comisă în lumea pură a muntelui, găsind vinovații, dar și osemintele celui ucis. George Călinescu consideră că prin găsirea vinovaților, Vitoria va deveni un Hamlet feminin.
Ca și în Miorița, când măicuța bătrână își caută fiul, Vitoria trăiește un zbucium lăuntric, din simțământul tot mai intens al morții lui Nechifor.
Când orice îndoială este spulberată și moartea soțului devine o certitudine, Vitoria cutreieră munții în căutarea osemintelor lui Nechifor pentru a le îngropa, după orânduire în pământul sfânt: Dar dacă i-a fost lui Nechifor scrisă asemenea soartă, pe care nimica n-o poate înlătura, Dumnezeu, prin sfânta de la Bistrița, a dus-o pe dânsa, Vitoria, pe căi cotite, tocmai unde trebuia ca să-și găsească pe cel drag, să-l ridice din locul pieirii și să-l puie în pământ sfânt cu toate rânduielile știute. În demersul său de a săvârși ritualul de înhumare, Vitoria demonstrează dârzenie, tenacitate și discreție.
Fiecare dintre cei doi protagoniști are parte de o soartă cu multiple accepții. Soarta lui Nechifor se întrerupe între localitățile Suha și Sabasa, în apropierea munților Stânișoara și începe călătoria fără de sfârșit de dincolo de moarte, vegheată de Crucea Talienilor (văzută ca o axă a lumii și o legătură a teluricului cu celestul).
Drumul pe care îl parcurge Vitoria reprezintă un stadiu de cunoaștere, în care vor fi profilate calitățile: respect față de tradiții, inteligență, perseverență și spirit justițiar.
Atât prin acțiunea subiectului romanului cât și prin caracteristicile definitorii pentru Vitoria și Nechifor Lipan, romanul Baltagul menține freamătul baladei populare, care a stat la baza conturării acestei opere.
Mihaela – Ștefania Puțeanu
Articole înrudite:
Ioan Slavici – vocea satului ardelean
Emil Cioran – ,,Omul este cel mai scurt drum între viață și moarte!”
Iona – un simbol, nu o individualitate
Ion Creangă – povestitorul copilăriei noastre
5 mai – marca evenimentelor istorice globale
Despot – Vodă și teatrul istoric românesc
Agricultura României
Munţii Rarău-Giumalău – diversitate peisagistică
Mircea Eliade – un istoric al religiilor de importanță mondială
Mihail Sadoveanu – penița epicureistă a secolului XX
Temele pentru acasă – necesitate sau povară?
Mâine – între realism şi idealism
Călăuza – capodopera lui Andrei Tarkovski
Pasiuni celebre