Mâine – între realism şi idealism

Ce va aduce viitorul? Cum va arata lumea şi cum vom fi noi? Adesea ne punem astfel de întrebări. Cum e de aşteptat, răspunsul nu poate consta decât în ipoteze, scenarii în mai multe variante până la faptul împlinit. Ziua de mâine este o pagină albă. Mâine este, în esenţă, un mister. Mâine înseamnă vise, planuri, speranţă, incertitudine, teamă… Este un gol pe care încercăm să-l umplem, dar nu ştim cât din ce sperăm se va împlini. Este o uşă întredeschisă prin care încercăm să privim. În realitate, mâine există doar în clipa prezentă şi este acel ceva care ne face să pierdem o mare parte din viaţă fără să vedem ceea ce ar trebui uneori să conteze mai mult: prezentul. Mâine, de multe ori, ne împiedică să trăim azi şi astfel ne răpeşte din zile.

Suntem adesea întrebaţi cum vedem viitorul sau cum ne vedem în viitor. Cu ceva timp în urmă aş fi răspuns mai idealist la astfel de întrebări. Mulţi tineri vor să ajungă departe, îşi doresc să exceleze, să se impună prin puterea exemplului, să schimbe lumea, dacă se poate. Aspiraţii măreţe, planuri uneori prea mari. Adevărul este că dintre cei care îşi doresc asta, unii reuşesc şi o ştiu, alţii reuşesc dar nu vor afla, ori n-au aflat, pe când alţii continuă să viseze pentru a realiza apoi că şi-au irosit existenţa rătăcind printre vise. O astfel de constatare trebuie să fie teribilă, însă nu toţi avem o asemenea menire, deşi nu renunţăm şi poate mai avem şi impresia că înfăptuim lucruri care vor dăinui în conştiinţa unora. Nu tot ceea ce facem, uneori absolut nimic din ceea ce facem, nu contează pentru restul lumii şi nu pentru că ceva este cu mult mai bun decât altceva, ci pentru că orice selecţie este subiectivă şi corespunde gusturilor celor care fac selecţia asta.

Orice învăţăm în viaţă învăţăm raportându-ne la cei mai buni, la profesionişti şi genii, ne creăm idoli şi tipare pe care credem că trebuie neapărat să le urmăm pentru a reuşi. Asta ne încurajează mai ales şcoala. Dar astfel ne pierdem tot mai mult identitatea şi riscăm tot mai tare să nu ne mai regăsim sinele, iar asta mi se pare o mare problemă, cu care ne confruntăm des azi mai ales pentru că avem o istorie bogată din care trebuie să învăţăm, indiferent de domeniu. O istorie atat de bogată încât ne putem petrece viaţa făcând doar asta şi astfel existenţa noastră se poate reduce doar la a fi învăţăcel.

Citește și  Viorica

Fie că vorbim de literatură, artă, cinematorgrafie, din orice domeniu cunoaştem vârfurile. Dacă ceri cuiva să dea un exemplu de artist, foarte probabil va răspunde Leonardo Da Vinci sau Michelangelo. Este bine, dar de ce să nu acordăm aceeaşi atenţie şi unor nume mai puţin cunoscute? Un nume mai puţin cunoscut nu înseamnă întotdeauna o personalitate mai puţin importantă. Faptul că un nume devine reprezentativ într-un domeniu, într-o anumită perioadă, este o chestiune complexă, fiind vorba de popularitate, de şansă şi de ceea ce cere şi recunoaşte la momentul respectiv un grup de oameni ca fiind valoros din punct de vedere cultural.

Ideea este că fiecare individ are posibilitatea de a alege unde şi între ce limite să se situeze. Putem ţinti la o treapă superioară sau la cea mai înaltă, dar important este altceva: să nu uităm cine suntem de fapt, să ajungem să ne simţim confortabil unde am ales să fim, să ne simţim bine cu noi înşine şi doar astfel ceea ce facem va prinde valoare.

O zi de mâine mai bună nu se construieşte doar cu un scriitor strălucit, un artist înzestrat sau un cercetator remarcabil, ci prin contribuţia egală a tuturor membrilor unei societăţi. Se construieşte cu grijă, conştiinţă şi responsabilitate şi niciodată nu va depinde doar de cineva, chiar dacă mulţi deţin puterea de a decide şi pentru alţii. Când vorbim despre un tablou al viitorului, fie că suntem individualişti sau preocupaţi de soarta lumii, adevărul este că acesta nu se conturează doar cu vorbe bune şi câteva mari exemple, pentru că, aşa cum bine ştim, nu toţi rezonează cu acestea. Aşadar, nu ne putem construi viaţa în totalitate în funcţie de cursul lumii ce ne înconjoară şi nu putem nici să ne desprindem astfel încât să existăm fiecare după reguli proprii. Nu este posibil. Până şi cel mai răzvrătit şi individualist va ajunge să fie influenţat de factori exteriori, fiind constrâns uneori să ia decizii distorsionate pentru sine din cauza societăţii, pentru că nu suntem niciodată cu adevărat liberi şi probabil de aceea tânjim mereu după libertate.

Citește și  Un muzeu cât zece! Muzeul Popa din Târpeşti

Deşi se crede că un creator – artist, scriitor – este liber prin arta sa, nu este întocmai adevărat. De multe ori rezultatele muncii unui creator sunt dictate de vremea în care trăieşte şi mai ales de cerinţa publicului.

Viitorul este o balanţă mereu instabilă pe care încercăm să o aducem la un aparent echilibru şi suntem responsabili de modul în care o mânuim.

Cosmina Marcela Oltean

studentă la programul de masterat Teorii şi practici în artele vizuale, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași

  • Eseu publicat în volumul colectiv Ieri, azi şi… ziua de mâine, coordonat de Ion N. Oprea, editura Pim, Iaşi, 2017, pag.240