Călăuza – capodopera lui Andrei Tarkovski

Filmul lui Tarkovski, „Călăuză”, deși publicat în anul 1979 continuă să fie de actualitate și încă să stârnească publicul. Acțiunea sa și modalitatea de filmare, în primă instanță, pot părea greoaie, iar pentru un privitor nemotivat poate fi un motiv pentru a renunța la vizionarea lui. Totuși, dacă reușești să îl parcurgi până la final, sunt mari șansele să dorești a-l vedea din nou.

Scenariul își are rădăcinile în cartea fraților Strugațki „Picnic la marginea drumului”, de unde însă s-au păstrat doar ideile de Călăuză și Zonă. Așadar, acțiunea filmului se concentrează în jurul călătoriei celor trei personaje: Scriitorul, Profesorul și Călăuza. Cei trei pornesc într-o aventură prin Zonă în urma zvonurilor auzite, conform cărora în centrul acelui spațiu s-ar afla Camera. Odată ajunși acolo, se spune că oamenilor li se îndeplinește orice dorință și astfel ar deveni fericiți.

Pentru a putea înțelege pe deplin analiza filmului, este necesar să facem mai întâi mici lămuriri.

Ce este Zona?

Primele cadre ale filmului înfățișează telespectatorului povestea Zonei. Se spune că, în urmă cu ceva timp, o navă spațială sau un meteorit s-a prăbușit și astfel a luat naștere Zona. Imediat ce s-a constatat aceste fapt, s-au trimis soldați și cercetători care însă nu s-au mai întors. Urmarea a fost că acel loc s-a împrejmuit cu sârmă ghimpată și s-au pus paznici. Așa a luat naștere o nouă meserie, aceea de călăuză; slujbă periculoasă, care putea aduce după sine o mulțime de necazuri, dar de care omenirea avea nevoie.

Ce este Camera?

Camera reprezintă un loc ce se spune că se află în centrul Zonei, dar la care nu se poate ajunge cu ușurință și pe cale dreaptă. Cine reușește să ajungă acolo însă, este răsplătit și i se îndeplinește cererea. Dacă acest lucru este adevărat, telespectatorii vor afla la finalul filmului.

Cine sunt oamenii care merg în Zonă?

Zona este pustie. Doar cei ce o păzesc se poate spune că se află pe teritoriul său. Călăuza, împreună cu cei pe care îi însoțește, trebuie să își asume un risc și să treacă de paznici și de metodele de apărare. Ei se încumetă să treacă prin toate acestea doar fiindcă nu mai au nimic de pierdut, după cum ne spune însăși Călăuza. Oamenii care au ajuns în pragul disperării și care simt că sunt fără speranță pot ajunge într-un asemnea context. Acest fapt se datorează probabil faptului că persoanele care pășesc pe teritoriul Zonei trebuie să aibă o anumită pregătire sufletească. Ei nu pot fi persoane agresive, egoiste și mândre. Trebuie să fie umili și pașnici pentru a fi vrednici de a păși acel spațiu. În acest sens, ne stau mărturie armele care stau ruginite pe sub apele Zonei sau tancurile ruginite și dezafectate de pe câmpiile ei.

Citește și  Mărturii din vreme de război

Dacă am lămurit aceste aspecte superficiale ale filmului, propun să trecem la analiza propriu-zisă a fimului.

Personajele

În film, nu există nume. Personajele sunt identificate cu ajutorul poreclelor. Astfel, ne sunt prezentați Scriitorul, Profesorul și Călăuza. Scriitorul a pornit în această călătorie pentru că la acel moment nu mai avea inspirație, iar Profesorul dorea recunoașterea în mediul științific și academic. Aceste apelative nu sunt alese la întâmplare sau din pricina unei lipse de considerație a identității lor umane, ci, numindu-se astfel, ele devin simboluri. Așadar, profesorul stă ca simbol al realității concrete, științifice, iar Scriitorul este exponenul artei. Călăuza, cea care dă și titlul filmului, poate fi privită ca o reprezentare a conștiinței, acest înger păzitor care ne poartă în adâncurile gândirii.

Călătoria lor sugerează traseul introspectiv al unui om, iar cele trei personaje sunt instanțele ce compun personalitatea lui. Astfel, pe întortocheatul traseu vom observa cum Profesorul este cel care respectă regulile și care urmează sfaturile călăuzei, în timp ce, Scriitorul se opune în unele momente Călăuzei și își manifestă rebeliunea ce stă la baza artei.

Când cei trei ajung în Cameră, ei refuză să intre. Scriitorul pune mâna pe o coroană de spini și se încununează cu ea. Această scenă sugerează desacralizarea și înlocuirea lui Dumnezeu cu eul personal. De asemenea, Profesorul vrea să detoneze o bombă în acel spațiu pentru a nu cădea în mâini nepotrivite. Cei doi refuză să creadă, nu vor să accepte miracolul credinței. Detonarea nu va avea loc, dar Scriitorul și Profesorul nu vor renunța la vechiul eu. Cei trei se întorc din Zonă teferi și nevătămați, dar neîmpliniți, intelectualii fiindcă nu și-au atins scopul, iar Călăuza dezamăgită de cursul societății.

Fericirea și libertatea

Toți cei ce pornesc spre Zonă, pornesc în căutarea fericirii. Călăuza merge acolo pentru a se simți liber, după cum afirmă chiar el. În prima parte a filmului, el îi spune soției lui „Mie oriunde mi-e închisoare”, iar la final îi mărturisește Profesorului că Zona îi este singurul loc în care se simte liber. Tarkovski sugerează această libertate și totodată fericire pe care o poți găsi în Zonă prin modul în care acțiunea este filmată. În afara Zonei, cadrul este ilustrat doar în nuanțe de sepia, iar în interiorul Zonei, totul este filmat color.

Considerând simbolistica Zonei, aceea de spațiu interior al persoanei, vom putea trasa corespondența între ceea ce este în afara Zonei și trăirea exterioară, de zi cu zi, pe care o ducem. Apartamentul Călăuzei este golaș reprezentat, cu pereții înegriți, învechit și claustrant. Pe de altă parte, când Călăuza ajunge în Zonă, putem observa o schimbare radicală în comportamentul său declanșată de regăsirea sa în acel spațiu al fericirii. El își acordă câteva minute de singurătate și se trântește în genunghi părând că mulțumește cerului că există acel loc. Realitatea, cu legile și constrângerile ei, sufocă eul precum o epuizează pe Călăuză viața în afara Zonei, iar regăsirea eului în liniștea interioară este comparabilă cu cea pe care o simte Călăuza în cadrul Zonei.

Citește și  Margareta Pâslaru - o artistă complexă

Camera

Camera reprezintă cel mai adânc loc al sufletului, locul unde adevărul pur se relevă și unde cu greu se poate ajunge. Acolo, omul află adevărata sa natură și descoperă ceea ce este el. Acest adevăr poate ucide sau poate mântui, totul depinde de ceea ce facem cu el. Acesta este tâlcul ce se desprinde din povestea Învățătorului/Porcului Spinos. El a fost îndrumătorul Călăuzei. Călăuza relatează despre acesta că a avut un frate care a murit încercând să ajungă și el în Cameră. În urma acestei întâmplări, Învățătorul a intrat și el în Cameră și a cerut ca fratele său să fie adus la viață. Ieșit din Zonă, Învățătorul nu l-a aflat pe fratele său, dar a descoperit că acum este putred de bogat. Așadar, Cameră nu îți îndeplinea dorința pe care o spuneai, ci pe cea adevărată din adâncul sufletului. Văzând că fratele său nu s-a întors și descoperind astfel natura materialistă ce stătea la baza eului său, Învățătorul se sinucide.

Aflând această poveste și temându-se că adevărul despre ei va ieși la iveală, Profesorul și Scriitorul nu au mai intrat în Cameră. Ei și-au dat seama că asemenea Învățătorului, ei nu vor putea îndura să cunoască adevărul despre ei înșiși și că astfel ei preferă să trăiască în minciună; în minciuna care le liniștește conștiința și care nu le provoacă durere.

Concluzii

Acest film este o poezie. Este încărcat de subînțelesuri, simboluri și imagini artistice ce redau cu măiestrie viziunea lui Tarkovski asupra naturii umane.

Filmul „Călăuza” reprezintă o alegorie a călătoriei intrinseci spre căutarea adevăratului eu. Această călătorie este lungă și anevoioasă. Pe acest drum vom fi încercați de propriile nevoințe, de durerile și patimile noastre și există probabilitatea ca nemaiputând îndura aceste dureri, vom renunța. Însă și dacă vom ajunge totuși la finalul ei, este necesar să acceptăm adevărul cu umilință și pe cât se poate să încercăm a ne schimba.

Diana Cristea