Iona – un simbol, nu o individualitate

Iona
Sursa aici

Piesa dramatică Iona a lui Marin Sorescu face parte din volumul Setea muntelui de sare, care a apărut în 1974 împreună cu Paracliserul și Matca. Un titlu secund al piesei îl prezintă sintagma tragedie în patru tablouri. Tragicul este perceput în opera soresciană ca un factor existențial, în care personajul Iona poartă o luptă cu propriul destin, încercând prin înfruntarea cu acesta să se regăsească pe sine.

Titlul trilogiei Setea muntelui de sare are un sens alegoric, reprezentând încercarea omului de a se desprinde de absurdul vieții, agățându-se de relaționarea dintre indivizi, elucidarea necunoscutului și dorința de a afla adevărul. Viața este o continuă căutare a celor trei factori definitorii pentru entitatea unui individ.

Ca specie literară, drama se naște în romantism și reprezintă posibilitatea autorului de a îmbina elemente tragice cu cele comice, fără vreo restricție tematică sau de stil.

În dramaturgia postbelică, personajul este construit ca un simbol și nu ca o individualitate. Din acest motiv el nu poate fi analizat din punct de vedere al behaviorismului, întrucât prezintă un grad înalt de generalitate. Însuși autorul ni-l descrie ca fiind omul în condiția lui umană, în fața  vieții și a morții…omenirea întreagă este Iona.

La o primă analiză a piesei ,,Iona”, personajul eponim este prezentat ca având statutul de pescar. Acest statut social are un rol simbolic, el desemnând caracteristicile comportamentului uman. Pescuitul substituie nevoia de cunoaștere și de autocunoaștere, pe care ființa umană le resimte încă din pruncie. Iona este într-o continuă căutare a certitudinii și, implicit, a viziunii despre lume. În fapt, actul de a pescui constituie stadiul fundamental prin care se conturează profilul psihologic și moral al personajului principal și unic din piesa Iona. Este pescarul care își trăiește viața într-o continuă căutare și încercare.

Citește și  A butona telefonul peste tot, înseamnă a pierde conexiunea cu realitatea

Aflat în burta unui pește, Iona năzuiește spre alte orizonturi, lipsite de claustrare și de limitare. În încercarea sa de a ieși din starea latentă în care se găsea, speră, prin  gestul de a spinteca burta peștelui, să descopere un nou orizont al existenței sale. Cu toate că reușește să spintece burta primului pește, realizează că de fapt noul orizont, e de fapt tot o burtă de pește, practic aceeași stare nedefinită, aceeași lume închisă și artificială.

Indicațiile autorului subliniază cu exactitate drama existențială a personajului. Astfel, Iona se transformă într-un exponent al omului negru, importante fiind notațiile: explicativ, înțelept, imperativ, uimit, vesel, curios, nehotărât, făcându-și curaj etc. Toate cele patru tablouri ale piesei subliniază simțămintele lui Iona, care de la un tablou la altul se acutizează, în călătoria pe care o parcurge.

Personajul alegoric simbolizează prin trăirile sale umanitatea, numeroase caracteristici ale acesteia convergând în acesta.Iona ,,se luptă” cu un destin aprig, care îl subjugă unei trăiri singuratice. Iona încearcă să găsească un echilibru în dricul mării.

Iona este obsedat de a cuprinde absolutul, în piesă absolutul fiind comprimat în prinderea peștelui cel mare. Dacă la început Iona era cel care pescuia, iată că în finalul operei, personajul apare ca pescarul pescuit de propriul ideal.

Finalul operei coincide cu eșecul personajului, surprinzându-l istovit de încercările eșuate de a evolua spre o altă stare. Gestul final este perceput ca o ultimă șansă de a se eschiva din lacuna în care se afla, o încercare mânată de disperarea care cuprinde individul în fața  ,,marelui chit”.