22 Decembrie – ziua în care toți românii sunt prieteni

Ziua naţională a României a fost între 1866-1947 ziua de 10 mai, prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen depunând în ziua de 10 mai 1866 jurământul în faţa adunării reprezentative a Principatelor Române Unite, iar 11 ani mai târziu, el a proclamat în faţa parlamentului. După abdicarea regelui Mihai din decembrie 1947, a fost adoptată o nouă zi naţionala şi anume ziua de 23 august, sub numele de ziua insurecţiei armate antifasciste, începutul revoluţiei populare în România, cu referire la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste.

Aceasta a fost ziua naţională a României până în 1989. După Revoluţia din Decembrie 1989, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi naţională şi sărbătoare publică în România, cu trimitere la Proclamaţia de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, prin care s-au unit Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul cu România.

interviu-socaciu-655x360

Totuşi, deoarece alegerea acestei zile aduce afront minorităţii maghiare din România, probabil ar trebui ca o altă zi să fie ziua naţională a României şi anume una în care toţi românii, indiferent de naţionalitate, să fi avut acelaşi gând, aceeaşi simţire şi aceleaşi idealuri, o zi în care cu toţii, români, unguri, saşi, şvabi, ţigani, evrei, sârbi, ucrainieni etc. să fi fost împreună. Chiar şi în 1990, opoziţia anticomunistă din România a pledat pentru adoptarea zilei de 22 decembrie drept sarbatoare naţională, fapt consemnat în stenogramele dezbaterilor parlamentare.

Prezent la Bacău în cadrul unui simpozion pe teme interdisciplinare, domnul conf. univ. dr. Tiberiu Socaciu, de la Universitatea „Stefan cel Mare” din Suceava, a binevoit sa ne răspundă la câteva întrebări privind opinia dumnealui despre ziua naţională a României.

Bună ziua, domnule profesor! Care este părerea dumneavoastră cu privire la modul cum sărbătoresc concetăţenii noştri ziua naţională?

Bună ziua! Din păcate, orice sărbătorire, orice serbare, orice motiv de a opri cotidianul este fructificat/fructificată la maximum de popor. Stramoşii Europei, romanii aveau trei tipuri de sărbători: conciptivae, stativaeşi imperativae, care le umpleau calendarul de la Janus la Saturnalii numai cu „zile roşii”. Ca buni urmaşi ai Romei, musai să „sărbătorim” şi noi în stilul clasic „panem et circum”. Un fost ziarist de presă scrisă (acum e în audiovizual) relata despre un 24 ianuarie la Iaşi, când a abordat un bărbat îmbrăcat relativ corect, pe care l-a întrebat: „Ce se sărbătoreşte aici?”. Raspunsul a fost halucinant, ceva de genul: „Dom’le, aici dă primarul fasole cu cârnaţi, iar mai încolo cânta Fuego…”.

Credeţi că 1 decembrie este o zi aleasă bine pentru o zi naţională?

Sincer, nu cred. Şi nu voi veni cu argumente hibernale. Părerea mea este că, dacă tot au ales 1 decembrie 1918, ar trebui să ne punem întrebarea de ce 1 decembrie 1918 (alipirea Transilvaniei) şi nu 28 noiembrie 1918 (unirea cu Bucovina) sau 27 martie 1918 (Basarabia)? Impresia mea este că simbolistica aleasă de unii (vezi pritocirea primei constituţii postdecembriste) a fost de a arăta „unora” cine este stăpânul, prin atârnarea trofeului ardelean la cingătoare. Dacă tot suntem la momentul unificator, probabil că o dată mai corectă ar fi 24 decembrie 1918, data decretului regal de „acceptare a unirii” Transilvaniei (în sens larg), Basarabiei şi Bucovinei. Şi dacă nu 24 decembrie – oh tempora, dar totusi, suntem atât de naţionalişti -, de ce nu alipirea Jimboliei din 1924? Şi ca să nu dau apă la moara disputei pro/anti-regaliste, nu voi propune 10 mai ca zi naţională: ziua naţională trebuie să fie un motiv de amintire a unui moment când am fost cu toţii de aceeaşi parte a baricadei, indiferent dacă erai ţigan, evreu, român, ungur, sas sau şvab! Care a fost acel moment? Musai un „proiect naţional”: 22 decembrie 1989

Dar pică tot iarna…

Aveţi dreptate! Dar ce ne opreşte să avem şi noi, ca ungurii vreo trei sărbători naţionale, în care una să fie primăvara sau vara şi vreo două imnuri (doar unul fiind cel oficial)?

Ana-Maria Patrascu şi Mihaela Duma

Articolul a fost publicat în cadrul proiectului nostru Tineri Jurnalişti, în 18.12.2013

Citește și  Mangalia