Transilvania

Transilvania este o provincie istorică din centrul României. Într-un sens mai restrâns, sub acest nume se înţelege teritoriul cuprins între Carpaţii Orientali, Carpaţii Meridionali şi Munţii Apuseni, adică Ardealul (inclusiv Câmpia Transilvaniei).

În accepţiune mai largă, Transilvania cuprinde un teritoriu de 102.000 kmp, adică, pe lângă teritoriile amintite, şi Banatul, Crişana, Maramureşul şi Oașul. Transilvania a constituit o parte însemnată a Daciei dinainte de stăpânirea română. Aici a locuit o mare parte a populaţiei daco- romane în timpul valurilor de populaţii migratoare şi a fost leagănul de formare a poporului român.

În sec. IX-X existau în Transilvania mai multe formaţiuni politice („ţări”, voievodate), dintre care izvoarele scrise le pomenesc pe cele din Banat, sub conducerea lui Glad, din Crişana sub conducerea lui Menumorut şi din Podişul Transilvaniei sub conducerea lui Gelu romanul (Blacus). Deşi cucerită de statul feudal ungar (sec. XI-XIII), Transilvania a continuat să-şi păstreze însă forma de organizare în voievodat, cu o relativă largă autonomie (de ex. la sfârşitul sec. XIII şi în sec. XIV).

O dată cu constituirea domeniilor feudale este adusă în Transilvania populaţie maghiară, iar pentru consolidarea stăpânirii lor, regii unguri colonizează populaţia germană (saşii) şi secuiască. În întreg evul mediu şi în epoca modernă, pe baza autonomiei de care se bucură voievodatul Transilvaniei, iar după sec. XVI, în timpul când Transilvania era organizată ca principat autonom, mai întâi sub dominaţie otomană şi apoi habsburgică, legăturile economice, politice şi culturale cu celelalte două ţări româneşti, Ţara Românească şi Moldova, au fost neîntrerupte. Intensificarea exploatării feudale a provocat mari şi intense mişcări ţărăneşti, culminând cu răscoala populară de la Bobâlna din 1437-1438 şi cu războiul ţărănesc din 1514 de sub conducerea lui Gheorghe Doja.

Clasele dominante, văzându-şi ameninţate privilegiile, au încheiat înţelegerea cunoscută sub numele de Unio trium nationum, instrument de asuprire socială, iar pentru populaţia românească şi de asuprire naţională. În secolul XV, Transilvania a participat activ la lupta antiotomană. Iancu de Hunedoara a obţinut câteva victorii asupra turcilor, cea mai strălucită fiind aceea de la Belgrad (1456).

În 1541, Transilvania a devenit principat autonom sub suzeranitatea Imperiului Otoman. În 1599, întreg teritoriul Transilvaniei trece sub autoritatea lui Mihai Viteazul, care în 1600 realizează prima unire politică a ţărilor române, intitulându-se „domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi a toată ţara Moldovei„. În secolul XVII, Transilvania joacă şi un important rol politic şi militar, participând la diferite coaliţii şi la Războiul de 30 de ani, împotriva habsburgilor. În 1688, habsburgii au ocupat Transilvania, iar prin pacea de la Karlowitz (1699) au înglobat-o în imperiu, ridicând-o, în 1765, la rangul de Mare Principat.

Înăsprirea regimului iobăgiei a provocat alte numeroase mişcări sociale, printre care marea răscoală din 1784-1785, condusă de Horea, Cloşca şi Crişan. În secolul XVIII se conturează ideologia politică a poporului român din Transilvania, având ca principali promotori pe Inocenţiu Micu (Clain), deschizătorul luptei politice naţionale a românilor din Transilvania, pe cărturarii din Şcoala Ardeleană, ale căror idei s-au concretizat în memoriul cunoscut sub denumirea de Supplex Libbelus Valachorum (1791).

Lupta pentru eliberare socială şi naţională a culminat cu Revoluţia din 1848-1849. După crearea statului dualist Austro-Ungaria (1867), Transilvania a fost încorporată Ungariei, pierzându-şi complet autonomia; guvernele ungare au dus o politică de maghiarizare forţată a românilor. În 1881, prin unirea partidelor naţionale ale românilor din Ardeal, Banat şi Ungaria, a luat fiinţă Partidul Naţional Român care a condus lupta de eliberare naţională a românilor din Transilvania. Un rol important în această lupta au avut Memorandumul din 1892 şi activitatea societăţii Astra. Dezvoltarea capitalismului la sfârşitul secolului XIX şi începutul sec. XX a determinat transformări în viaţă economică, Transilvania cunoscând o importantă dezvoltare industrială. În acelaşi timp se dezvoltă mişcarea muncitorească şi mişcarea naţională.

În timpul Primului Război Mondial (1914-1918) mişcarea de eliberare şi de unitate naţională a românilor s-a intensificat, culminând cu Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia din 18 noiembrie/1 Decembrie 1918, care a votat unirea Transilvaniei cu România, act politic care a desăvârşit crearea statului naţional unitar român.

Vezi și Moldova, Țara Românească, Istoria romanilor!

Articole înrudite: