Revoluția din 1848 în Ţările Române

Cauzele pentru Revoluţia din 1848 din Ţările Române

Revolutionary_Romania_by_C_D_Rosenthal
Constantin Daniel Rosenthal – România Revoluţionară

Revoluția a fost pregătită de dezvoltarea forţelor de producţie şi de lărgirea pieţei interne; apariţia şi dezvoltarea burgheziei, pe de o parte, menţinerea relaţiilor feudale şi a privilegiilor boiereşti, existenţa suzeranităţii turceşti (în Ţară Românească şi Moldova) şi a stăpânirii habzburgice (în Transilvania), pe de altă parte, au fost factorii determinanţi ai intensificării luptei de eliberare socială şi naţională. Larga participare a maselor (mai ales ţărăneşti), precum şi revendicările formulate au determinat caracterul burghezo-democratic al revoluţiei din Ţările Române.

Izbucnirea revoluţiei – Moldova

Începutul desfăşurării evenimentelor revoluţionare din ţările române l-a făcut mişcarea revoluţionară din Moldova (martie) repede înăbuşită. Nevoiţi să se exileze, fruntaşii revoluţiei au formulat în emigraţie programul revoluţiei („Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei” şi „Dorinţele partidei naţionale din Moldova”) în care, pe lângă problema împroprietăririi ţăranilor se punea şi problema creării statului naţional român.

Revoluţia în Ţara Românească

În Ţara Românească a avut loc o revoluţie burghezo-democratică la care au participat: ţărănimea, meşteşugarii şi lucrătorii de la oraşe, burghezimea şi boierimea liberală. Principalii conducători ai revoluţiei au fost: Nicolae Bălcescu, Christian Tell, Alexandru G. Golescu, Ion Heliade-Rădulescu, Constantin A. Rosetti.

Proclamaţia de la Izlaz

Programul revoluţiei, izbucnită la 9/21 iunie 1848, sintetizat în „Proclamaţia de la Izlaz”, prevedea independenţa administrativă şi legislativă a ţării, egalitate în faţă legii, eliberarea şi împroprietărirea ţăranilor (art. 13) etc. La 13/25 iunie domnul ţării, Gheorghe Bibescu, a abdicat, conducerea ţării a revenit unui guvern provizoriu, iar apoi ca urmare a preponderenţei moderne, unei locotenen’e formată din Ion Heliade-Rădulescu, Nicolae Golescu şi Christian Tell. Îngrijorat de evenimentele revoluţionare din Principatele Române, guvernul ţarist a exercitat presiuni asupra Turciei că să intervină cu forţă armata (septembrie). Au fost restaurate prevederile Regulamentului organic, abolite în timpul revoluţiei.

Citește și  Teatrul românesc - Marca tradiției folclorice

Revoluţia în Transilvania

În Transilvania problemele eliberării naţionale s-au împletit strâns cu cele ale eliberării naţionale. Principalii conducători ai revoluţiei din Transilvania au fost: Avram Iancu, Simion Bărnuţiu, George Bariţiu, Eftimie Murgu, Andrei Şaguna. Unirea forţată a Transilvaniei cu Ungaria, refuzul conducătorilor maghiari de a recunoaşte drepturile naţionale ale românilor i-au silit pe aceştia să meargă pe o cale revoluţionară proprie.

Adunarea de la Blaj

La „Adunarea de la Blaj” de pe Câmpia Libertăţii (3-5/15-17 mai 1848), care a constituit punctul culminant al revoluţiei din Transilvania cei peste 40000 participanţi au adoptat programul revoluţiei care prevedea: desfiinţarea iobăgiei, egalitate naţională şi reprezentare proporţională în Dietă, administraţie, justiţie, Garda naţională, înfiinţarea de şcoli în limba română etc. Neţinând seama de voinţa exprimată clar la Blaj, Dietă nemţească din Cluj a confirmat la 17/29 mai 1848 încorporarea Transilvaniei la Ungaria, ceea ce a dezbinat forţelor revoluţionare române şi maghiare, fapt de care a profitat Curtea de la Viena. Avram Iancu a organizat cetele moţilor, transformându-le într-o oaste ţărănească revoluţionară, cu care a apărat zona din Munţii Apuseni împotriva oştilor maghiare.

Sfârşitul revoluţiei

Abia la 2/14 iulie 1849 în urmă stăruinţelor lui Nicolae Bălcescu, a fost semnat proiectul de pacificare prin care se punea capăt ostilităţilor între cele două tabere. Era însă prea târziu, deoarece în august 1849 revoluţia maghiară a fost înfrântă de trupele ţariste şi austriece.

Urmări

Deşi înfrântă, Revoluţia de la 1848 în ţările române a avut totuşi urmări însemnate:

  • a zdruncinat puternic orânduirea feudală, impulsionând dezvoltarea capitalismului;
  • a contribuit în mod esenţial la dezvoltarea conştiinţei naţionale a poporului român;
  • a pus la ordinea zilei problemele fundamentale ale dezvoltării societăţii româneşti: problema agrară, a eliberării sociale, a egalităţii în drepturi, a unirii celor trei ţări române în cadrul formării unuia şi aceluiaşi stat, a libertăţii şi eliberării naţionale.
Citește și  Folclorul românesc