Auzim adesea că femeia s-a emancipat în ultimele secole, dobândind o anumită autonomie şi putere de decizie, dar încă există semne de întrebare în ceea ce priveşte raportul dintre drepturile pe care aceasta le are în societate şi doctrina religioasă. Care dintre acestea două dobândeşte prioritatea?
În general, oamenii au o anumită teamă faţă de forţa superioară care le guvernează existenţa, iar unii dintre aceştia preţuiesc şi respectă dogmele spirituale mai presus de legile umane, din convingerea că nicio pedeapsă socială nu poate fi mai aspră decât sancţiunea divină. O credinţă bine consolidată, ale cărei dogme sunt adânc întipărite în conştiinţa umană, nu poate intra în concurenţă cu uşurinţă, sau uneori chiar deloc, cu drepturile legale pe care le deţine femeia.
Dacă privim lucrurile din perspectiva faptului că religia înseamnă credinţă, deci nu poate fi impusă, ci asmimilată cu bună ştiinţă, atunci femeia care adoptă un anumit sistem de principii religioase îşi asumă destinul pe care acestea îl trasează. Fiind crescută de mică în concordanţă cu anumite norme spirituale, aceasta va fi dispusă la maturitate să îmbrăţişeze cu o mai mare uşurinţă religia în baza căreia i-au fost modelate conduita şi comportamentul. A fi dispusă să-ţi duci existenţa între limitele impuse de o anumită credinţă, reprezintă, sub acest aspect, o chestiune de alegere: inseamnă că femeia acceptă de bună voie să dea prioritate dogmei religioase, in detrimentul legilor sociale ce o privesc.
Pe de altă parte, corpusul de legi civile este aplicabil pentru orice cetăţean, indiferent de religia acestuia, fapt pentru care se acţionează după pincipiul echitabilităţii. Drepturile ce vizează femeia sunt încadrate normelor statului şi, prin urmare, se impune necesitatea ca ele să fie aplicate indiferent de contextul religios în care aceasta se află. Pentru menţinerea echilibrului şi asigurarea unei bune funcţionări a unui stat, legile aplicabile sunt prioritare, în viziunea unora.
Un caz particular şi delicat îl constituie societăţile în care femeia este în permanenţă supusă părţii masculine, conform principiilor religioase, precum în comunităţile arabe. Ea se naşte într-o anumită religie, iar dreptul de a-şi schimba credinţa îi este complet suprimat de dogma spirituală. Nu are dreptul de a alege, iar deciziile ce o vizează sunt in permanenţă luate de către tată sau soţ, după caz. Mult mai grav este faptul că nesupunerea acesteia atrage după sine pedeapsa cu moartea. De aceea, singura alternativă plauzibilă în cazul femeilor crescute în mijlocul unei astfel de societăţi aspre rămâne fuga într-o ţară democratică, în care suferinţa lor să fie compensată de drepturile ce li se cuvin.
Religia reprezintă, în definitiv, un aspect intim şi destul de delicat în viaţa fiecărei persoane, însă, indiferent de tipul acesteia, nu trebuie uitat faptul că femeia este, întâi de toate, o fiinţă umană, iar acest fapt îi dă dreptul de a se bucura de protecţia legală corespunzătoare, dincolo de orice doctrină religiosă.
Adelina-Mihaela Poenaru
Articole înrudite:
Femeia în societate
Educaţia civică – esenţială pentru elevi şi societate
Ce am eu împotriva religiei?
Femeia şi rolul ei în mass-media
Internetul… cenzurat?
Căsătoria interetnică sau interreligioasă
Atitudinea profesorului și procesul de învățare
Fructificarea valorilor în societate
E-urile și alimentația
Muzica și copilăria
Artă cenzurată sau libertate de exprimare a viziunii?
Comorile culturale trebuie returnate ţării de origine?
Berzunți – liniștea care vorbește
Munca: benefică sau nu pentru copii?