Munca: benefică sau nu pentru copii?

child-labour-74048_640Munca presupune uneori eforturi deosebite, ce necesită o anumită maturitate psihică şi dezvoltare fizică prielnică, ceea ce copiii nu deţin îndeajuns. În ciuda faptului că putem admite că un anumit copil corespunde unei condiţii fizice prielnice pentru muncă, din punct de vedere psihic acesta nu deţine cu siguranţă un grad atât de înalt de dezvoltare încât să înfrunte stresul şi să-si asume responsabilităţile specifice unui angajat. Respectarea unor norme, încadrarea activităţii între limite stricte, supunerea la un anumit ritm de muncă, conform unor reguli precise, nu constituie aspecte compatibile cu personalitatea unui copil.

Strict profesional vorbind, un copil se află, de asemenea, în imposibilitatea de a deţine o calificare necesară unui anumit post. Pe lângă efortul intelectual solicitat de locul de muncă, este desigur nevoie de experienţă, un copil nefiind pregătit în acest sens; acestuia nu i se poate cere un cumul de cunoştinţe şi aptitudini pe care el nu a avut încă timpul şi oportunitatea să le dobândească.

Dar ceea ce este mai important, dincolo de compatibilitatea ce s-ar putea cere dintre un post şi profilul unui copil, rezidă în etapele absolut necesare unei dezvoltări optime a unui copil. Pentru o creştere armonioasă, atât fizicul, cât şi psihicul acestuia trebuie sa evolueze într-un ritm natural, specific ceasului bilogic. În plus, profilul său psihologic trebuie modelat neapărat, în mod iniţial, prin educaţie, iar nu prin muncă. Dacă aceasta din urmă ocupă un loc primordial în viaţa copilului, există riscul ca acesta să renunţe la educaţie şi implicit la ascensiunea profesională şi/ sau socială. Astfel, munca îl va împiedica pentru totdeauna să atingă punctul maxim al evoluţiei sale.

Citește și  Să o cunoaștem pe Gabriela

Abordând lucrurile dintr-o altă perspectivă, copiii capătă conştiinţa sensului vieţii şi a ceea ce înseamnă responsabilitatea prin implicarea în muncă. Aceştia trebuie să-şi lărgească orizontul de inţelegere a realităţii, iar însărcinarea cu o activitate in plus faţă de temele şcolare reprezintă o cale eficientă de a realiza acest lucru. Desigur că ocupaţia care li se atribuie nu trebuie să depăşească potenţialul lor, însă acestea sunt adesea benefice şi chiar necesare. Aceasta mai ales în cazul copiilor proveniţi din familii cu o situaţie financiară prielnică, unde există frecvent tendinţa de a fi răsfăţaţi. Munca intervine aici ca un factor reglator, configurându-le o conduită a responsabilităţii şi a chibzuinţei, învăţându-i să aprecieze mai mult banul, obţinut de această dată prin efort propriu.

Nu trebuie înţeles, din acest punct de vedere, că munca afectează activitatea şcolară a copilului, ci ca o activitate adiacentă educaţiei sale. Ea nu-l împiedică să-şi îndeplinească sarcinile specifice unui elev, nu-i răpeşte din timpul alocat studiului, ci-i fructifică timpul alocat anumitor activităţi inutile. Pe lângă aceasta, munca în copilărie reprezintă o cale de autocunoaştere, de descoperire a propriilor plăceri, ambiţii aspiraţii, în virtutea cărora copilul poate înţelege mai bine viitorul pe care doreşte să şi-l construiască.

Aşadar, dacă munca vine în completarea procesului educaţional, iar activitatea prestată este conformă cu nivelul de dezvoltare al copilului, ea va constitui cu certitudine o lecţie de viaţă importantă şi deosebit de valoroasă pentru viitorul adult.

Adelina-Mihaela Poenaru