Cât e ceasul? E primăvară fără 5 minute

ghiocei, primavara,,Așteaptă. Ai răbdare. Furtuna va trece. Primăvara va veni.” (Robert Schuller)

Ce calde-s serile, ce bun și gingaș e soarele cu noi! Ne împrăștie tot mai multă lumină și căldură și ne trimite pe pământ tot mai multe raze de soare. Iar aceste raze de soare ne gâdilă obrajii, ne mângâie frunțile și ne răsfață sufletele, aducându-ne pe față zâmbete zglobii.

Uneori mai bate un vânt răcoros, care ne clatină furios, dar noi încă suntem cu zâmbetul pe buze, așteptând an de an aceeași veșnică primăvară. Și vrem ca ea să se așeze nu numai peste ținutul nostru, ci și peste inimi, să ne presare ghiocei în grădină și flori de măr în păr. Mai vrem ca primăvara să ne dezmorțească și să ne încălzească, pentru că iarna a fost grea și ne-a lăsat înfrigurați. Și mai vrem ceva: ca această primăvară să fie altfel: mai caldă și mai senină, mai darnică cu noi și cu cei dragi, să ne aducă pace și iubire, iar celor triști și singuri să le trimită pe cineva care să le aline durerile și singurătățile.

Cât sperăm ca primăvara aceasta să fie altfel! Deși ea e frumoasă chiar și așa; e la fel de gingașă an de an. De mici copii știm că ea o zână, una deosebit de firavă și de frumoasă. Înainte să poposească pe meleagurile noastre, își îmbracă rochia de mătase și exact în acel moment răsar în jur flori care ne parfumează sufletele și ne împrospătează aerul. Zâna își piaptănă părul și își pune în păr o diademă argintie și atunci încep să curgă domol și pașnic izvoarele cu apa lor cristalină. Apoi ea pornește la noi și din coșul ei împarte tuturor ghiocei, miros de iarbă verde, raze de soare și multă pace și voie bună.

Frumusețea ei e nemuritoare și uneori chiar ne întrebăm… de ce nu poate să fie o veșnică primăvară?! Parcă toate anotimpurile au frumusețea lor, dar primăvara le întrece pe toate. Primăvara e așteptată cu drag pentru a ne readuce la viață, pentru a ne lumina mintea și inimile. Pentru unii, anul ce a trecut de la acea ultimă primăvară a fost unul greu. Unii au cunoscut fericirea, alții au suferit, alții au pierdut pe cineva drag. Cert este că în curând, odată cu această primăvară care va veni, va începe o nouă viață.

Zâmbiți, îmbrăcați-vă hainele de sărbătoare, faceți curat în suflet, lăsați în urmă ce a fost și așteptați sosirea ei. Dacă vă întrebați când vine și cât e ceasul, un glas vioi vă va șopti din adâncuri, odată cu susurul izvorului:

E primăvară fără 5 minute.

Maria Bocicov


Publicat

în

de către