Tag: suflet

Avem nevoie de ploaie ca să ştim că Dumnezeu nu ne-a uitat

Iubesc ploaia. De ce-mi place aşa mult? Pentru că mă energizează, îmi picură în suflet linişte, îmi răsfaţă simţurile cu arome proaspete şi curate, chiar reci uneori, şi-mi oferă lungi momente de meditare. Şi când te gândeşti că Dumnezeu ne iubeşte atât de mult, încât le-a aranjat pe toate atât de bine, căci atunci când […]

Aș vrea să fiu acolo unde mi-i gândul

Răsună un clopot în mine. Epigonii gândurilor mele trezesc fiarele pe care prezența ei le îmblânzea. A nu se nega vreodată existența acestor fiare. Or ele sunt omniprezente în mintea noastră. Și doar ceva (ah, cât de vag sună acest ceva) tulbură apele. Cât de dor mi-i de omul care mă iubește mai mult decât mă […]

Despre încredere

De ce să nu. Pentru că ne naștem singuri și murim singuri. Iar încrederea, dacă nu e, atunci trebuie să fie ca un chibrit: mică, ireversibilă, care oferă doar o șansă. De ce să da? Pentru că e… mic: Un chibrit e mic, deoarece producerea acestuia presupune sacrificare forestieră. Analogic, încrederea e o parte din […]

Nostalgie de toamnă

Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă! (Nichita Stănescu) Pisica îmi toarce leneș lângă picior. Îmi mai aruncă câte o privire somnoroasă și apoi se ghemuiește lângă mine. Eu mai sorb o gură din ceaiul meu de mentă și privesc orizontul, apoi cerul, apoi îmi arunc privirea în gol; aștept să treacă un vis pe […]

Poveste despre speranță

Era vară când inima mi-a fost ruptă în bucăți, fără voia mea. A fost lăsată pe un câmp, părăsită și uitată de lume. Ploi puternice mi-au udat-o și mi-au spălat rănile și mi-au atins cicatricile; soarele a încălzit-o cu putere, flori albastre au crescut în jurul ei, triluri de păsări au cântat pe lângă ea […]

Nicolae Labiș – buzduganul unei generații

Mi se perindă în fața ochilor imagini tainice din trecut: un trecut care s-a dus și a apus. Îmi amintesc cum recitam cu lacrimi în ochi și noduri în gât, prin clasa a 8-a, la lecțiile de română, în fața clasei, versurile poetului meu preferat – Nicolae Labiș. ”Moartea Căprioarei” este, pentru mine, poate cel […]

Cel mai iubit dintre pământeni – metafora unei vieți de om

Toți trecem în viață, la un moment dat, prin momente grele, în care contemplăm asupra existenței umane, asupra iubirii, asupra umanului în general. Ne gândim la cine suntem, la ce facem, la oamenii care ne-au pășit în suflet și la cât de mult ne-au făcut unii să suferim. Scris la persoana I, „Cel mai iubit dintre […]

Despre greșeală și puterea de a ierta

“Dumnezeu ne iartă pe noi… oamenii. Cine sunt eu să nu pot ierta?” (Alan Paton) A greși e uman, a ierta e divin, așa spune o zicală. Eu zic că a greși e normal și e un drept chiar. Fiecare are dreptul să greșească, pentru că așa învățăm. Învățăm pe propria piele, cum se zice. […]

Satul meu – leagănul meu de dor

Când mă uit spre satul meu, îmi văd copilăria ca într-o oglindă. Pe toate ulițele, pe toate câmpiile și pe toate dealurile lui aleargă ea, zveltă și neastâmpărată. Iar el, ca un bunic sfătos, îi spune-n fiecare seară poveștile băștinașilor, îi îndulcește simțurile cu miros de liliac și îi veghează noapte de noapte somnul. Pe […]

Și soarele e singur

Norii fumurii și fioroși îmi apasă pe simțiri. Mi-e frig și frică. Unde e soarele? E undeva sus, el cumva și-a atins idealul, sau poate ăsta e destinul lui, să trăiască veșnic același ideal? Un ideal de înălțare și vis. Dar până când? Ne plângem de singurătate și cumva e vina noastră că ne limităm […]