Și iarăși iarnă-n calendar va fi…

 ,,Totu-i alb în jur cât vezi
Noi podoabe pomii-ncarcă.

Și vibrează sub zăpezi,

Satele-adormite parcă…” (Nicolae Labiș)

fata, zapadaE sfârșit de noiembrie, sfârșit de doruri… Și e un nou început, de voie bună și de căldură în suflet. În curând, zâna iarnă ne va bate la ușă, iar primul ei semnal cum că e pe aproape a ajuns cu succes, pe meleagurile noastre: a nins. În curând, își va intra în drepturi și va aduce cu sine miros de sărbători și bucurie sfântă.

Și dacă tot a nins, e timpul să privim în suflet, să ne facem curățenie, să eliminăm tot ceea ce ne aduce nostalgie și să lăsăm în urmă tot ceea ce a plecat pentru totdeauna. E timpul să mai plângem ultima dată și apoi să lăsăm frumusețea iernii să ne pătrundă în sufletul curat și gata de sărbătoare.

În casă e forfotă, dar călduț și bine, iar afară se ține un dans ritmat, e un dans neobișnuit – dansul fulgilor de nea. Ei vin de departe, se rotesc prin văzduh, se învârt și ajung, într-un final, la ultima destinație: acasă, pe pământ, jos.

Călătoria lor a fost lungă și au obosit, dar chiar și așa, dansul lor e plin de măiestrie, e un dans lin și frumos, care te duce cu gândul departe, peste zări, peste 7 mări și 7 țări…

Fulgi de nea sărută pământul și o fac într-un mod în care numai ei știu s-o facă. Un vânt lin îi alungă, îi desparte, îi cutremură, dar ei continuă să ne bucure ochiul.

Iar gazda lor, pământul, e obosit de truda unui an ce a a trecut și are nevoie de alinare și mângâiere. La fel au nevoie și oamenii.

Citește și  Fascinația planetei albastre - viața la temperaturi extreme

Oamenii au nevoie de fulgi de nea ca să le cadă în păr, peste ochi și pe obraji și să le reamintească că sunt vii, că sunt frumoși, că sunt aici, acum și că timpul trece. Avem nevoie, din când în când, iarnă de iarnă, de alinarea duioasă a fulgilor de nea: să ne mângâie obrajii și să ne aline plânsurile, căci ei sunt bucăți de fericire efemeră. Cert este că toți ne bucurăm ca niște copii de prima zăpadă. Dar și cele care urmează ne mângâie inimile.

Fulgii de nea știu să ne ascundă durerile, sunt niște sărutări divine, sărutări ale îngerilor și aduc cu ei bucurie de la Dumnezeu.

Mai e puțin și iarna va ajunge la noi, pentru că toți o așteptăm cu atâta nerăbdare și ne va picta la geamuri floricele argintii. Dealurile vor fi îmbrăcate în alb, copacii vor avea veșminte noi, toți vor merge acasă, iar de departe se vor auzi clinchete de clopoței; lemnele vor trosni în vatră, iar noi, stând la gura sobei, vom asculta poveștile nemuritoare ale bunicii.

Bucurați-vă de feeria iernii, care e pe cale să ne bată la ușă, odihniți-vă sufletele, închideți ochii și visați. Visați că, dincolo de cer și dincolo de norii pufoși aducători de nea, este o lume de basm, cu cadouri, zâmbete, râsete de copii, bucuroși că Moșul vine și anul acesta; cu derdelușul numai bun pentru săniuș, cu mirosul de brad și portocale, cu familia la un loc, cu colinde și aerul înmiresmat de puritate. Și dacă acest loc încă mai există pe undeva, și dacă acest cadru nu a rămas prins pe undeva prin trecut, și dacă chiar ne aduce fericire, de ce nu l-am zămisli noi, chiar aici și chiar acum?

Citește și  Luptele tale te fac mai puternic

Maria Bocicov