Poveste despre speranță

person-847999_1280

Era vară când inima mi-a fost ruptă în bucăți, fără voia mea. A fost lăsată pe un câmp, părăsită și uitată de lume. Ploi puternice mi-au udat-o și mi-au spălat rănile și mi-au atins cicatricile; soarele a încălzit-o cu putere, flori albastre au crescut în jurul ei, triluri de păsări au cântat pe lângă ea și… nimic, inima mea zăcea fără viață într-un câmp de la marginea existenței mele.  Tot ce avea la ea era Speranța.

Vara a trecut în grabă și odată cu ea s-a dus și verdele câmpului, și strălucirea soarelui, și ploile calde de vară, și cerul senin, și tot optimismul din jurul inimii mele. Un vânt puternic a bătut și a doborât florile la pământ, a scuturat frunzele de pe copaci, a adus vreme posomorâtă de toamnă și o nostalgie fără de seamăn s-a așezat peste inima frântă. Frunze aurii au căzut peste ea, au făcut covor călduț și nimic… inima nu respira, nu dădea niciun semn de viață. Dar Speranța continua să aibă grijă de ea.

A căzut prima zăpadă și după aceea au urmat altele, iar gerul năprasnic a făcut ca inima mea să îngheţe de frig și răceală și să rămână așa, rece, acoperită de troiene, acolo, pe câmpul părăsit. Dar Speranța a continuat să aștepte zile mai bune pentru inimă și i-a oferit toată căldura ei pentru a supraviețui.

Într-o zi, pe neașteptate, a venit primăvara. Zăpezile s-au topit peste inima mea, ghiocei au crescut în jurul ei, o ploaie de primăvară a stropit-o cu puritate, soarele a ieșit și a încălzit-o subtil. Cântecul tainic și inocent al păsărilor era nelipsit, iar câmpul a înverzit văzând cu ochii. Și, ce să vedeți? Inima mea și-a revenit, durerea a dispărut odată cu răceala iernii, iar primăvara a adus cu ea speranțe noi, speranțe vii. Inima mea nu mai avea răni, avea doar cicatrici; inima mea s-a vindecat după 3 anotimpuri cu grele încercări. Odată cu primăvara, vindecarea a luat sfârșit, iar inima mea a început să bată din nou, cu putere și pace, cu liniște sufletească.

Citește și  Give Love a Chance

Aceasta e povestea inimii, care s-a vindecat datorită Speranței și Timpului. Timpul a trecut, iar Speranța nu a plecat niciodată de lângă inima mea. Pe bună dreptate, se spune că Dumnezeu a zămislit speranța în aceeași zi în care a creat primăvara, pentru că acestea să rămână veșnic în noi, să ne dea putere și să ne facă să credem într-un nou început.

Unii spun că speranța moare ultima. De fapt, speranța nu moare niciodată…

Maria Bocicov