Acum peste 20 ani, am scris asta:
Te-ai gândit vreodată la sfertul de viaţă pe care gata!, l-ai trăit şi nicicând nu îl vei mai putea trăi? Si nu e chiar nimic acest sfert de viaţă, e un sfert de viaţă pe care nu-l mai ai. Acum, aşa cum eşti, mai poţi tu pretinde că eşti toată, că eşti întreagă?! Poţi tu să zici că ai o viaţă înainte? Nu! Mai ai doar trei sferturi de viaţă înainte!
Ce poţi să faci? Poţi, oare, să mai faci ceva ca să salvezi situaţia? Poţi să recuperezi ceva din sfertul trecut? Nu, cu siguranţă… Vei spune: “îmi voi trăi restul de trei sferturi din viaţă mai frumos şi mai bine”, dar, cu toate iluziile şi visurile tale, care, cine stie?, o parte vor deveni realitate, cu toate acestea, vei ajunge la jumătatea vieţii şi atunci îţi voi spune: mai poţi reveni asupra celor două sferturi de viaţă pe care le-ai trăit? Nu!
Vei spune din nou: “Sunt tânăra şi am o viaţă de trăit în faţă”, deşi vei fi şi atunci conştientă că nu mai ai o viaţă, ci doar jumătate din ea şi oricine îşi dă seama că una e a trai şi alta e a trăi pe jumătate. Te vei amăgi, însă, cu gândul că viaţa de abia atunci începe, aşa cum şi acum te amăgeşti cu acelaşi gând, un gând frumos, dar doar un gând, o “îndrăzneală”, un “act de curaj”, un foc ce se va stinge, pentru că şi el, focul, ca şi viaţa, are sferturile lui, jumătăţile lui…
Vor trece anii şi vei termina şi penultimul sfert, iar atunci vei privi către sferturile copiilor tăi, iar tu, tu care vei mai avea doar un sfert de trăit, nu vei mai spune că mai ai o viaţă în faţă, dar vei şti că mai ai acest sfert în faţă şi vei fi bucuroasă chiar şi de acesta, aşa mic şi atât de puţin cât înseamnă el. Şi, dacă altădată te consola ideea că, după sfertul ce-l trăieşti atunci, urmează altul, de această dată vei şti bine că după acest sfert nu mai urmează niciunul, iar singura salvare a ta va fi să tragi de acest sfert cât mai mult, să-l lungeşti în timp. Vei încerca să te consolezi gândindu-te la sferturile altora, ale urmaşilor tăi (care vor fi mai multe), dar, fireşte, aceasta va fi un paleativ, nu si vindecarea.
Dar acum, acum când treci în cel de al doilea sfert, poţi să-ţi faci planuri. De exemplu, poţi fi foarte optimistă, dacă faci o comparaţie cu mine. Eu am terminat prima treime a vieţii, pe când tu o trăieşti din plin. Şi, in fond, trei treimi are viata si ce bine e să le trăieşti şi să te bucuri de ele, mai ales de prima. Gândul că tu nu ai terminat prima din cele trei treimi îţi dă o poftă de viaţă nebănuită, un optimism extraordinar şi poate şi o lene specifică vârstei, pornind de la ideea că ai timp destul pentru toate, deşi, câteodată, te gândeşti să le afli şi să le trăieşti acum pe toate deodată. Şi asta fiindcă eşti conştientă că se va termina şi această treime.
Dar nu-i nimic! Ideea că eşti doar în prima jumătate din cele două jumătăţi ale vieţii îţi dă, dacă nu un optimism, măcar un curaj de a trăi extraordinar, chiar o linişte şi o siguranţă teribilă.
Fireşte, fiecare sfert, treime sau jumătate a vieţii e facută din alte părţi, care la rândul lor se pot împărţi în altele mai mici şi tot aşa până dai de clipa cea de toate clipele, de clipa cea pe care vrei să o trăieşti atât de mult, din plin. Dar ce plin? Ce înseamnă “plinul clipei”, când clipa e atât de scurtă?
Sunt clipe şi clipe. Clipa frumoasa e floarea vieţii. De aceea, îţi propun să adunăm clipele la un loc, să facem un buchet de clipe, buchetul clipelor frumoase şi să-l punem într-o vază, în vaza sufletelor noastre, să stropim clipele-flori cu lacrimile noastre de bucurie, să aşezăm această vază undeva în calea devenirii noastre pentru ca să ne aducă noroc şi alte clipe frumoase, care vor îmboboci cu timpul.
Am un buchet de clipe-flori în vaza sufletului meu, iar dintr-o floare a căzut o petală, apoi încă una şi tot aşa… De ce oare, ce se întâmplă cu clipa aceea? Cad petale din clipele frumoase care se ofilesc, care nu mai contează la vârsta pe care o avem, dar apar altele noi, clipe-boboci tinere, cu o altă frumuseţe, cu un alt parfum, parfumul altui sfert de viaţă, o altă coloristică.
Din partea mea, un buchet de clipe-boboci pentru tine şi-un gând sincer: mi-e tare dor să-mbobocesc din nou cu tine!
Bogdan Pătruţ
Articole înrudite:
Poveste despre speranță
De ce avem nevoie de noi începuturi
Speranță, întoarce-te acasă!
Veșnicia stă în lucrurile făcute cu dragoste
Mireasă? O fericire dureroasă…
De ce e bine să trăim în prezent
Lumea de azi – o lume grăbită și haotică
Gambitul damei
Între a respecta, a te respecta și a fi respectat
Dimineţi cu şi pentru suflet
Acoperă-mi inima cu ceva…
Rațiunea îți vorbește mereu cu vocea inimii
Eu, tu şi câţiva kilometri
Mâine – între realism şi idealism