Cazanele Dunării, una dintre cele mai spectaculoase zone din Europa. Frumusețea peisajelor este răpitoare

Fluviul Dunărea este mărginit de pereți verticali, stâncoși în zona Cazanelor, adâncimile maxime fiind de circa 75 de metri. În sectorul Cazanelor, viteza de scurgere a apei depășește 5 metri/secundă. Cazanele Mari au o lungime de aproximativ 4 kilometri, încadrându-se între masivele Ciucarul Mare (pe teritoriul României) și Veliki Strbac (Serbia). La baza peretelui de […]

Grădina Zmeilor, rezervaţia naturală geologică şi peisagistică unică în Europa

Grădina Zmeilor este comparată cu mult mai cunoscuta Meteora din Grecia și chiar dacă nu are dimensiunile impresionante ale acesteia, compensează prin legendele pe care localnicii le transmit prin viu grai de generații. Și-a dobândit numele Grădina Zmeilor în 1970, până atunci fiind numită Dumbrava, pentru că era o zonă împădurită, sau Chieturi, pentru că […]

Șirnea, satul de poveste unde localnicii măsoară laptele

Satul Șirnea este unul dintre cele mai frumoase și trainice obiective turistice pe care România le are în prezent. Se află la 44 de kilometri de Brașov și 47  de kilometri de Câmpulung. Dacă doriți să ajungeți în zonă, o puteți lua pe DN73 Câmpulung-Brașov, prin satul Ciocanu si apoi prin Cheile Dâmboviței. Drumul este […]

Bâlea Lac, minunea din inima munților Făgăraș

Încă din anul 1932,  lacul Bâlea și o suprafață de circa 180 de hectare din jurul acestuia au fost declarate rezervație naturală. Cea mai veche atestare a unei ascensiuni în acest masiv a fost consemnată de către doctorul G. Lindner în jurul anului 1700, în regiunea Bâlea-Valea Doamnei. Înainte de anul 1750 o nouă mențiune vorbește despre prezența […]

Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman, un monument de Cartea Recordurilor

Crucea Eroilor are forma unei cruci latine, având o înălțime de 39,3 metri și a fost construit între anii 1924-1928 în apropiere de Vârful Caraiman, la altitudinea de 2.291 m, pentru a cinsti memoria celor 30.000 de militari români căzuți în luptele de pe Valea Prahovei, în Primul Război Mondial. Dacă ați ajuns la Sfinx și ați admirat Babele, faceți o […]

www.oxigentour.ro

Locuri de poveste din România ce nu trebuie ratate. Cascada cunoscută la nivel mondial și lacul unde ajung vulturii

Cascada Bigăr Cascada Bigăr este unul dintre cele mai cunoscute locuri turistice din România la nivel mondial. Aceasta se află în Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, din judeţul Caraş-Severin, în Valea Minişului, fiind locul în care izbucul Bigăr se varsă în râul Miniş. Cascada a fost declarată cea mai frumoasă cascadă din lume în […]

Istoria zbuciumată a tezaurului BNR de 242 de tone de aur ascuns de ruși și nemți în peștera Tismana

Pe 26 iulie 2016, Banca Naţională a României (BNR) a inaugurat Muzeul Tezaurului de la Tismana, unic în Europa, unde publicul poate viziona cele mai relevante momente din perioada 1944-1947. În luna septembrie 1944, România era ocupată de Armata Roșie, iar Consiliul General al BNR  a luat decizia de a muta Tezaurul în peştera din […]

Tronul Străbunilor, megalitul cu o vechime de peste 32 de milioane de ani, ale cărui mistere au rămas nedeslușite până astăzi

Puțini români au auzit de Tronul Străbunilor, un megalit din Țara Hațegului învăluit în mister, și doar câțiva localnici și împătimiți de drumeții și arheologie îi cunosc locația. Primul care a efectuat studii topografice în zonă a fost colonelul Constantin Zagoriţ, un cunoscut topograf. În cărțile sale scrise în perioada 1928-1937, acesta a venit chiar […]

Oana Duică – membră activă a cercului „Programare cu răbdare” din Turceni

Oana Duică este elevă în clasa a IX-a la Liceul Tehnologic Turceni, județul Gorj, unde Asociația EduSoft a deschis un centru al cercului de informatică „Programare cu răbdare”, un proiect educațional care apropie de informatică copiii și tinerii din peste 20 de localități din România și din diaspora românească. Doamna profesoară Oana Șandru coordonează activitățile acestui […]

Cum aș încălca legea educației dacă aș fi director de școală

Aș chema copiii la școală de la 9, ca să aibă timp să se odihnească destul și să își ia micul dejun în tihnă. Și aș începe orele cu o scurtă înviorare. În loc de ghiozdane le-aș cere să vină cu telefonul sau cu tableta, cu un caiet și poate una-două cărți. Ca să nu facă […]