Sculptorul care a creat monumentele eroilor din primul Război Mondial. Lucrările sale au fost cumpărate de instituții de stat din România și străinătate

Ion C. Dimitriu-Bârlad s-a născut pe 17 mai 1890 în orașul Bârlad. A absolvit Liceul “Gheorghe Roșca Codreanu” din localitatea natală și apoi Școala de Belle-Arte din București, fiind remarcat de profesorul Dimitrie Paciurea (sculptură) si Fritz Storck (desen și sculptură).

Ulterior a studiat și la Academia Julian din Paris (1913-1914). Între anii 1910-1911, a urmat și cursurile Școlii militare de infanterie din București. A participat la Războiul de întregire a Neamului. A efectuat călătorii de studiu în numeroase țări din Europa (Italia și Grecia – 1921 și 1922; Spania – 1929). A lucrat ca profesor de desen artistic și liniar la Liceul “Gheorghe Lazăr” din București, după care a devenit inspector de specialitate (1927-1929).

El s-a afirmat în primul rând ca autor de monumente ale eroilor din primul Război Mondial, dar și prin numeroase busturi dedicate unor personalități ale științei și culturii românești (Titu Maiorescu, Vasile Pârvan, Bogdan Duică, Dimitrie Brândză, doctorul neurolog Gheorghe Marinescu, Generalul Ion Dragalina – 1920, Ion Bassarabescu, Ion Creangă, Ion Manu, Mihai Eminescu – 1930, Mihai Viteazul, Nicolae Bălcescu, Nicolae Leonard, Nicolae Gane, poetul Ion Dragoslav, prof. N. Longinescu, Raul Bulfinski, Samson Bodnărescu).

A primit numeroase premii și distincții

Dimitriu-Bârlad a obținut mai multe premii și distincții ca de exemplu Premiul Salonului Oficial din București (1911), Premiul de compoziție al Ministerului Artelor (1943), Ordinul “Meritul Cultural” cl. I pentru artă nr. 149068/30 octombrie 1943, Premiul de creație al Fondului Plastic (1949) și Premiul pentru lucrarea “Discobolul” al Uniunii Artiștilor Plastici (1952).

Izvorul “Sissi” din Parcul Cișmigiu FOTO ro.wikipedia.org 

A avut mai multe expoziții personale în țară: Iași (casele Drossu – 1918), Chișinău (Liceul de fete – 1919), București (Sala Mozart – 1919), București (Cercul Militar – 1920), București (Arenele Romane – 1921/1922), București (Sala Minerva – 1925), București (Ateneul Român – 1930), București (Sala Dalles – 1935) și București (Sala Universul – 1940). De asemenea, a expus și la Salonul Oficial din Paris (1914).

Ion C. Dimitriu-Bârlad a încetat din viață în anul 1964. În prezent, o stradă din municipiul Bârlad îi poartă numele. Pictorul Sever Burada a fost un elev a lui.

Zeci de lucrări donate Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad

Mare parte dintre operele sale au fost declarate monumente de artă plastică, fiind achiziționate de organizații de stat, cum ar fi Ministerul Artelor (Bustul lui I. Anestin – 1911 și Bustul din bronz al lui Octav Băncilă – 1949), Ateneul Român (Bustul din bronz al lui Al. Odobescu, bronz – 1937 și Bustul din bronz al lui Petre Poni – 1940), Muzeul Aman din Craiova și Muzeul Militar Central din București, precum și de personalități străine: rectorul Universității din Atena (bustul lui Anghelopulos – 1921), directorul Muzeului Bizantin din Atena (bustul lui Adamantios – 1921), marele arheolog Cavadias din Atena sau rectorul d’Orsi al Academiei de Belle-Arte din Napoli (1922).

În anul 1957 a donat Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad, circa 30 de lucrări dintre care amintim: Vasile Pârvan4, Emil Gârleanu, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Al. Vlahuță, I. Dragoslav, A.D. Xenopol, C. Nottara, George Palade, Titu Maiorescu, George Enescu, Matei Millo, Titu Maiorescu, Radu Rosetti, Vasile Lupu, Tudor Vladimirescu, Dimitrie Cantemir, Mărășești, Maxim Gorki, Lenin, Belinschi

Ștefan Domnițeanu