”Când iubim, întotdeauna ne străduim să devenim mai buni. Când ne străduim să devenim mai buni decât suntem, totul în jurul nostru devine mai bun.” (Paulo Coehlo)
Iubesc copilăria: a mea și a altora. Pe a mea o port în suflet și o văd în fața ochilor zi de zi, perindându-se tainic și frumos, iar pe a altora o admir. Tânjesc după acei ani, când eram doar o copilă, tânjesc după inocența acelor ani, când totul era atât de simplu și nu existau gânduri care să mă facă să sufăr, iar dacă existau, treceau odată cu mângâierea mamei.
[timed-content-client show=”00:07:500″ hide=”00:14:500]Click aici pentru a citi prima parte! [/timed-content-client]
[timed-content-client show=”00:14:500″ hide=”00:20:1500]Dacă vrei să scriem ceva frumos despre tine sau afacerea ta, contactează-ne aici![/timed-content-client]
Iubesc copiii, când întind brațele lor mici în jurul gâtului meu spre a mă strânge cu putere. E o putere a lor, tainică, dar care inspiră afecțiune și sinceritate.
”Arată-mi cât mă iubești!” Și copiii te îmbrățișează strâns cu mânuțele lor firave. Și așa înțelegi că iubirea adevărată și sinceră nu are nevoie de declarații zilnice, pompoase, ci se simte cu inima: o privire, o îmbrățișare sinceră și e de ajuns.
Iubesc diminețile, când mă trezesc fericită că mi s-a mai dat încă o zi pe pământ. Iubesc chiar și acele dimineți somnoroase, când o rază de soare îmi gâdilă fața, iar eu o evit și mă întorc pe cealaltă parte, ca să-mi continuu visul și somnul, dar tot mă trezește. Soarele mă trezește oricum; foarte probabil asta e vocația lui, să răsară pe cer dimineața devreme și să ne trezească pe toți, cu razele lui moi și gingașe.
Așadar, iubesc răsăritul… și natura, dimineața devreme, când visele mele prind aripi, odată cu răsăritul soarelui. Nimic nu e mai frumos decât să te trezești înaintea soarelui și să-l aștepți, de parcă îți aștepți speranța. Ai nevoie de soare, de lumină, de pace și îl aștepți. Cel mai frumos mi se pare răsăritul la mine acasă, la țară, unde acest moment e unul tainic și rustic, rupt din poveștile copilăriei. Aici, soarele răsare de după un deal, de parcă a dormit toată noaptea sub acel deal; momentul e unic, întâi apare o rază, apoi încă două-trei, apoi e un moment de suspans și văzduhul bolborosește în așteptarea răsăritului. Apoi, după ce pesemne soarele simte că e așteptat, răsare ca din mare, se avântă sus cu putere; și brusc, se schimbă totul: totul e plin de viață, păsările încep să cânte, să zboare, se trezesc toți la viață, bucuroși că soarele a învins iar întunericul.
Zilele se scurg și nu contează dacă sunt lungi sau scurte, toate duc la aceeași finalitate: apusul. Iubesc serile și apusurile, când o liniște sfântă se așterne peste sat, peste gândurile mele, peste inima mea, peste simțirile mele. Iubesc puterea apusului de a lua cu el tot ce a fost rău în acea zi și de a oferi din nou pace și liniște în loc.
Iubesc somnul, pentru că simt că trăiesc o altă viață prin visele pe care le am noaptea; prin oamenii pe care nu i-am văzut niciodată și pe care îi văd în vis, prin fețele pe care le văd și le revăd, iar și iar; prin locurile în care merg în somn, prin faptul că în vis, îi pot îmbrățișa pe oamenii pe care nu-i mai pot vedea în realitate…
Iubesc viața la sat, pentru că e frumoasă în toate anotimpurile ei și mă apropie de Dumnezeu, de valori, de veșnicie și pentru că aici am învățat să respir; aici simt cum mi se scurge timpul prin vene, cum mi se scurge veșnicia prin seva mea de dor și pace; aici îmi simt rădăcinile adânc înfipte în adevăr și origini: în casa părintească, în curtea zglobie, în copacul de la poartă, în imaginea copilăriei mele, care a rămas vie și neschimbată aici, acasă, departe de griji și necazuri.
(va urma)
Maria Bocicov
Articole înrudite:
Mamă bună, mamă dragă
Poveste despre speranță
Maria si Cristina – participante la proiectul Write ‘n’ Like
Fericirea e aici, lângă noi
Iubesc: și flori și ochi și buze (I)
Tații noștri – eroii noștri
Nimic din ce-i uman nu mi-e străin
În căutarea lui Dumnezeu
Între a respecta, a te respecta și a fi respectat
M-ai regăsit, Bucureşti
Ochii care nu se văd
De ce e bine să trăim în prezent
Despre greșeală și puterea de a ierta
Cel mai iubit dintre pământeni – metafora unei vieți de om