Nicolae Grigorescu – maestrul culorilor

Nicolae Grigorescu (n. 15 mai 1838, Pitaru, jud. Dâmbovița – d. 21 iulie 1907, Câmpina) este unul dintre cei mai de seamă pictori ai culturii române, numărându-se printre primii fondatori ai picturii române moderne. Din aceeași categorie fac pate Ion Andreescu și Ștefan Luchian. La începutul secolului al XX-lea tânăra generație de artiști se afla într-o continuă căutare de identificare și de aducere la lumină adevăratele valori ale neamului românesc.

Cel de-al șaselea fiu al lui Ion și al Ruxandrei Grigorescu s-a născut în satul Pitaru, județul Dâmbovița.  La vârsta de șapte ani rămâne orfan de tată și se mută împreuna cu mama și frații săi la București, într-o locuință a mătușii sale. De la o vârstă fragedă intră în atelierele de ucenicie ale pictorului Anton Chladek și începe să picteze icoane pentru mănăstirea Zamfira din județul Prahova și pentru bisericile din Băicoi.

În anul 1856 Nicolae Grigorescu prezintă domnitorului Barbu Știrbei compoziția istorică Mihai scăpând stindardul înmânând totodată o petiție prin care cere ajutor financiar pentru a putea continua studiile.  Timp de un doi ani de zile, între 1857-1859 pictează mănăstirea Agapia, iar doi ani mai târziu o biserică parohială din județul Prahova.  Datorită talentului său, Mihail Kogălniceanu îi oferă o bursă de studii la Paris, astfel în anul 1861, Grigorescu începe să urmeze studiile la Școala Belle – Arte. Începe o perioadă în care Grigorescu este peocupat de dezvoltarea unei modalități artistice de expresie în pictură, însușire ce se manifestă în apropierea afirmării iluminismului. Participă cu șapte lucrări la Expoziția Universală de la Paris, din 1867, iar un an mai târziu expune tabloul Tânără Țigancă la Salonul parizian.

În anul 1877 este chemat  ca pictor de front, să însoțească armata română în mai multe lupte, luând naștere materializarea luptelor de la Grivița și Rahova. După o perioadă de activitate artistică intensă în Franța, se întoarce în țară în 1890 și se stabilește la Câmpina. Inspirat de pitorescul ținutului, Grigorescu realizează o serie de picturi cu motive rustice: portrete de țărani, care cu boi pe ulițele sătești și numeroase tablouri ce surprind specificul vieții rurale.

Este numit membru de onoare al Academiei României în 1899. Opt ani mai târziu, Nicolae Grigorescu se stinge din viață, lăsând posterității o adevărată comoară zugrăvită în culorile care i-au pictat viața. În atelierul său a fost descoperită lucrarea nefinalizată Întoarcerea de la Bâlci. În timp ce literatura a cunoscut o nouă viziune pin creațiile eminesciene, limbajul plastic a renăscut sub o altă formă de expresie de sub condeiul lui Grigorescu.

Articole înrudite:

Dany Madlen Zărnescu – artista ce pictează catrințele veșniciei George Apostu – eliberarea de realismul convenţional Interviu cu Carmen Poenaru: „Rezonanța culorii” în viață și în artă Ilinca, un vlăstar al noii generații Sava Henția – pictor al independenței și filosof al picturii Ciprian Poumbescu – patriotism pe vibrații muzicale George Enescu – cartea de vizită a României Alexandru Ioan Cuza – simbolul înfăptuirii României Emil Cioran – ,,Omul este cel mai scurt drum între viață și moarte!” Mircea Eliade – un istoric al religiilor de importanță mondială Terapie prin culoare, alături de Carmen Poenaru Arta lui Gheorghe Zărnescu – balsam pentru suflet Tristan Tzara – fondator al Dadaismului Paula Turnea – o sursă nesfârşită de talent