Categorie: Eseuri

  • Avem nevoie de ploaie ca să ştim că Dumnezeu nu ne-a uitat

    Avem nevoie de ploaie ca să ştim că Dumnezeu nu ne-a uitat

    Iubesc ploaia. De ce-mi place aşa mult? Pentru că mă energizează, îmi picură în suflet linişte, îmi răsfaţă simţurile cu arome proaspete şi curate, chiar reci uneori, şi-mi oferă lungi momente de meditare. Şi când te gândeşti că Dumnezeu ne iubeşte atât de mult, încât le-a aranjat pe toate atât de bine, căci atunci când […]

  • Cândva…

    Cândva…

    17E noapte. Vântul rece de toamnă îmi retrezește amintiri de undeva. De departe se aud zumzete, zumzete acoperite de albia valurilor ce trec peste noi. Privesc spre cer, e o noapte senină, stelele licăresc în tihnă, ba chiar mi se pare că se mișcă, în ritm, toate formând un cerc și se învârt și se rotesc ca […]

  • Aș vrea să fiu acolo unde mi-i gândul

    Aș vrea să fiu acolo unde mi-i gândul

    Răsună un clopot în mine. Epigonii gândurilor mele trezesc fiarele pe care prezența ei le îmblânzea. A nu se nega vreodată existența acestor fiare. Or ele sunt omniprezente în mintea noastră. Și doar ceva (ah, cât de vag sună acest ceva) tulbură apele. Cât de dor mi-i de omul care mă iubește mai mult decât mă […]

  • Despre încredere

    Despre încredere

    De ce să nu. Pentru că ne naștem singuri și murim singuri. Iar încrederea, dacă nu e, atunci trebuie să fie ca un chibrit: mică, ireversibilă, care oferă doar o șansă. De ce să da? Pentru că e… mic: Un chibrit e mic, deoarece producerea acestuia presupune sacrificare forestieră. Analogic, încrederea e o parte din […]

  • Cititul pe garduri sau șansa de a te lăuda că ești prost

    Cititul pe garduri sau șansa de a te lăuda că ești prost

    De ce e important să citim? Eu cred că nu e important – e inevitabil. Acum paisprezece ani mi-aș fi răspuns așa: trebuie să învăț a citi, ca să știu unde e plecată mama. Altfel, biletul lăsat pe masă e pus acolo ca să-l duc la coș. Dar nu e chiar așa de fix-pix. O […]

  • Nostalgie de toamnă

    Nostalgie de toamnă

    Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă! (Nichita Stănescu) Pisica îmi toarce leneș lângă picior. Îmi mai aruncă câte o privire somnoroasă și apoi se ghemuiește lângă mine. Eu mai sorb o gură din ceaiul meu de mentă și privesc orizontul, apoi cerul, apoi îmi arunc privirea în gol; aștept să treacă un vis pe […]

  • Între a respecta, a te respecta și a fi respectat

    Între a respecta, a te respecta și a fi respectat

    Respectul reprezintă atitudinea de stimă față de sine și față de ceilalți și e o calitate la fel de valoroasă ca iubirea. Când oamenii au suferit din iubire, prietenia și stima au fost cele care au venit să vindece rănile… „Oamenii au inventat respectul ca să ascundă locul gol, unde ar trebui să fie iubirea”, afirma Lev Tolstoi în celebra lui operă „Anna Karenina.” Consider […]

  • Iubirea nu e matematică

    Iubirea nu e matematică

    ,,Iubire”, un cuvânt frumos, care ne însoțește discursul în fiecare zi, cu fiecare ocazie, nu ? Iubim părinții, iubim prietenii, iubim iubitul, iubita, iubim cerul, natura, tot ceea ce ne înconjoară, până și cardul prietenului, uneori, ne trezește simțăminte de iubire. Tot ce vedem, tot ce auzim, iubim. Iubesc! Iubești! Iubește ! Cu toții pretindem că iubim, asta e […]