În Moldova toamnele…

„Iar e toamnă.

 Zile calde,

 Frunza ruginie cade…” (Grigore Vieru)

Da, e toamnă iar peste noi. E o toamnă frumoasă, ruptă din povești, adusă din alte lumi, plină de culori și pace.

apus, pasari, satPrivesc cerul. Stoluri de păsări se adună și fac spectacol pe gratis, se adună toate, se rotesc, fac figuri neobișnuite și se pregătesc să plece departe, în țările calde, pentru că știu că un frig năprasnic se va așeza peste noi și ele vor să se salveze, spre a reveni din nou, în primăvară. Își părăsesc cuiburile, dar nu toate. Nu toate au curajul să se aventureze pentru o viață mai bună. Unele pleacă, dar sunt și altele care rămân, pentru că s-au obișnuit prea mult cu răceala iernii și cu frigul ei, așa că rămân, cu încrederea și speranța că vor supraviețui.

Pe un deal, țăranul aleargă în sus și-n jos, și-și adună porumbul. Dimineața devreme, înainte de răsăritul soarelui, se trezește, îl taie, vegheat de doi ochi: ochiul lunii și ochiul lui Dumnezeu. Apoi adună porumbul și îl lasă să se usuce, să fie numai bun de dat la păsări și animale și de făcut mămăligă fierbinte, din care să-și încălzească și stomacul, și sufletul, în zilele geroase de iarnă. Apoi, îl curăță, îl adună, îl pune în saci și-l cară, își cară mâncarea în spate. E mâncarea lui și așa muncește an de an la porumb și el, și familia lui: și mic și mare, pentru că așa se cuvine. O boare aspră de vânt îi mângâie obrazul și pretutindeni auzi spunând: “Doamne-ajută!” Iar țăranul răspunde, ștergându-și fruntea de sudori și griji: “Mulțumim, dă Doamne!”

copaci, toamnaApoi, nu stă țăranul nostru nicio clipă, via e doldora de struguri, livada e doldora de mere. Strânge merele, le adună în panere, crengile uscate îi zgârie obrazul, dar oare mai contează când știi că pomii sunt încărcați de mere dulci și bune? Via se cere culeasă: struguri albi, struguri roșii, de tot felul – toți sunt plini de must și bucurie. Și-așa an de an, merele ajung în beci, în lăzi frumos aranjate, iar vinul ajunge în butoaie, spre a fi servit la sărbători și nu numai.

Citește și  Constantin Brâncoveanu - sfântul domnitor al Țării Românești

În sat e miros de must. Moldovenii fac vin, vin bun, pe care să-l scoată cu bucurie la sărbători, când au oaspeți dragi. Mare îi e bucuria moldoveanului când vinul îi e lăudat, iar el, modest, dar bucuros, răspunde: “E din via mea, eu l-am făcut!”

Câmpiile sunt pline de flori și buruieni și fel de fel de ierburi. Țăranul adună plante medicinale, pentru că știe că sunt cele mai sigure în cazul în care se îmbolnăvește; adună plante pentru ceai, ceaiul pe care-l face în fiecare dimineață când își trimite copiii la școală.

cer, nori, campIar școala… școala îi adună pe toți ca-ntr-un paradis, din care copiii ies mai buni și mai frumoși la chip, setoși de cunoștințe.

Iar în zilele de odihnă și sărbătoare, oamenii se adună la horă în sat, unde răsună cântece de bucurie și voie bună și atunci moldoveanul își îmbracă ia tradițională și pornește cu zâmbet pe față în centrul satului, să-și mai vadă consătenii, să-și mai învârtă nevasta la o horă moldovenească.

Sau în alte zile de vineri și sâmbătă, moldoveanul își îmbracă hainele cele mai bune pe care le are și se duce la o nuntă din sat, la un vecin sau la un nepot, pentru că vorba moldoveanului: Nunta se face cu oameni, mă duc și eu la alții, ca să-mi vină și ei la mine când oi avea și eu de însurat sau de măritat.”

cuplu, dans, frumos

Și numai după ce și-a strâns porumbul, și-a cules poama, și-a făcut curat în casă și în curte și-n grădină, și-a măturat frunzele căzute de la nucul de la poartă, a jucat nunți și cumetrii, țăranul intră în casa lui de lut și pace, ca să-și toarcă dorurile în tihnă, ca să-și odihnească spatele aplecat de dureri, obrazul bătut de arșiță și vânt, palmele bătătorite de la atâta muncă, dar și picioarele care au alergat ziulica întreagă în deal și-n vale. Apoi, în casa lui, țăranul își aprinde focul în sobă, să împrăștie frigul din casă și vezi cum din hogeacul casei iese o dâră de fum, subțire și albă, ce urcă la cer, ca o rugă lui Dumnezeu de a-l ține sănătos, să poate munci în continuare și ca o mulțumire tot Lui, pentru încă o toamnă ce a trecut, pentru încă o bucurie că are cu ce-și ține familia și cu ce-și bucura inima.

Citește și  Rațiunea îți vorbește mereu cu vocea inimii

Maria Bocicov