Pentru că mi s-a făcut dor…

Acum, făcând abstracție de adevăratele capodopere turistice care fac cu ochiul, vreau să atrag atenția MariaDicusar2asupra unor lucruri minunate, dar mai ales asupra unuia, și anume: dragii noștri de pretutindeni – cetățeni ai Republicii Moldova – cetățeni ai lumii, Moldova e o țară săracă, cu politicieni corupți, cu drumuri și arhitectură sovietică, cu o limbă vorbită pe jumătate: iată pentru ce merită s-o vizitați.

Ajungând acolo, vă veți minuna. Vă veți minuna și vă veți întreba cum e posibil așa ceva. Veți vedea cum moldovenii nu se plâng de sărăcie, luptă cu ea…și tot spun că viața e frumoasă, că are gust.

Veți vedea cum moldovenii, în ciuda politicii incapabile să lupte cu corupția, ei se strâng la un loc și își croiesc drumul vieții prin mărăcini. Și la final spun că viața e frumoasă.

Veți vedea cum moldovenii își permit să-și cumpere mașini de lux, chiar dacă urmează să-i știrbească din acesta, pentru că drumurile sunt așa cum am zis mai sus. Dar pentru ei viața mai are combustibil. Ei urcă mai departe.

Veți vedea cum, din puținii moldoveni care au rămas în țară, refuzând să dea bir cu fugiții, au rămas cei cărora le mai place cum sună limba maternă după care tânjesc. Veți vedea că românismul pulsează în ei.
Iată pentru ce trebuie să vedeți Moldova, pentru că mai toate țările lumii au locuri fascinante care cumpără și trezesc atenția turiștilor.

Moldovenii sunt ca niște monumente de arhivă, pentru că pe fața fiecăruia se citește o istorie. O istorie de luptă neobosită a unor oameni care au rămas acasă și contribuie la construcția Moldovei, în timp ce alții ridică Moscova.

Citește și  Femei și fete în STEM

Moldova te cucerește prin șarmul ei firesc, pierdut de alte state ale lumii. Oamenii micii noastre Moldove sunt ca niște documente.

Această țară mică, necunoscută reprezintă, în fapt, o perlă a frumosului, încă nedescoperită. Nu se poate să vă lipsiți de plăcerea de a cunoaște pe moldoveni ca fiind niște oameni cu suflet ca pâinea, adică cald, adică mare, adică bun.

Moldova e o palmă de pământ care se promovează prin tradițiile, cutumele, obiceiurile unice pe pământ. Să învățați pașii unei hore, să gustați din mămăliga galbenă ca fața soarelui, să purtați o ie, să ascultați cum se cântă limba lui Eminescu, să trăiți momente și tradiții rustice pe acest spațiu mioritic cu miros de gutuie și gust de caș proaspăt. Asta n-o veți face altundeva!

Trebuie să cunoașteți această țară indubitabil, pentru că moldovenii sunt oameni de geniu, întrucât sunt pricepuți la toate: agricultură, meșteșugărit, confecții, gastronomie etc. Vă invit la mine acasă, ca să gustați din fructe și legume culese din iubire și dăruite din suflet, după care Europa tânjește (așa vorbesc cifrele din comerț).

Moldova e o carte scrisă cu mâna lui Dumnezeu, talpa căruia ne-a binecuvântat la Mănăstirea Căpriana. Moldova e visul celor care sunt în căutarea echilibrului spiritual și a păcii duhovnicești, un loc binecuvântat din care Dumnezeu nu pleacă niciodată, pentru că se simte prezența Lui prin fiecare adiere de vânt – care ne înlocuiește briza oceanului, ține locul piscului de munte, pentru că El ne înalță prin Sine, ține locul oricărei statui fulminante din marmură și granit, pentru că icoana Lui este prinsă de sufletul fiecărui moldovean, și nu e din oțel sau aur, ci din iubire euharistică.

Citește și  Mangalia
Vezi aici Primul Război Mondial

Da, îndemn pe toți să viziteze acest pământ pentru cetățenii săi, deoarece în ochii lor se reflectă demnitatea de a fi om pe „furtună” (sărăcie, comunism, corupție).

Aveți șansa să vă lipsiți de plăcerea de a cunoaște conotația cuvântului „dor”, ratați-o!
(doar știi că cuvântul „dor” nu are traducere în nicio altă limbă).

Maria Dicusar