E de-a dreptul strigătoare la cer nepăsarea oamenilor în unele situații, în care chiar ar trebui să dea dovadă de empatie și pacifism. Mă gândesc uneori că oamenii au devenit tot mai egoiști din cauza luptei continue pentru existență.
Izvorul acestei nepăsări se trage din plăcerea oamenilor de a se afla cu o treaptă mai sus pe scara ierarhică decât vecinii lui sau foștii colegii de facultate.
Dorința nebună de a se afirma, de a-și aduce lumea la picioare și a culege laurii succesului, i-a făcut pe oameni să se dezumanizeze.
Rar mai vezi trecători care se opresc să vadă ce i s-a întâmplat unui om, care stă jos și se zbate între viață și moarte, mai degrabă ar trece împiedicându-se de el, decât ar chema o ambulanță. Mereu ne grăbim undeva și rar dacă avem timp să privim și-n altă direcție, decât în cea care duce spre jobu-ul nostru sau spre împlinirea poftelor.
Însă, dacă ne-am trezi un pic din somnul egoismului și am privi cu înțelegere la un om al străzii, pentru care un colț de pâine e echivalent cu o cină copioasă a unui om bogat, poate că această lume ni s-ar părea mai bună și n-am mai avea atâtea zbuciumări legate de rostul existenței noastre efemere pe pământ.
Dacă ne-am deschide sufletul ascultând un prieten care e pus la grea încercare, poate am avea și noi la cine să alergăm, când inima ne-ar fi sfâșiată de mii de priviri tăioase.
Oferind fărâmituri din bunătatea cu care ne-a înzestrat Dumnezeu unor oameni care și-au pierdut casa în urma unei inundații sau în urma unui incendiu, e un gest de solidaritate, însă, rar mai e omul contemporan dispus să facă apel la a bunătatea din el.
Suntem concentrați să obținem zilnic randamentul absolut, căci se crede că muncind până la extenuare, vom reuși să obținem confortul material la care aspiră cam toată lumea.
Dar, uităm cu desăvârșire că întinzând mâna unui om mai nefericit decât noi, obținem confortul emoțional, care se câștigă mai greu decât orice bogăție din această lume.
Totuși, asta nu înseamnă că ar trebui să ne dăm drept victime la fiecare pas, din cauza că am pierdut autobuzul și am întârziat la o ședință importantă sau dacă nu am primit salatiul la timp și o ducem mai greu cu banii în această lună, așteptând compătimire din partea celorlalți. De ajutor au nevoie doar oamenii care chiar sunt la o răscruce de drumuri și cu care viața a fost aspră, răpindu-le tot ce am mai drag, iar aici mă refer la familie, vedere, auz, capacitatea de a se mișca.
Atunci, când vom realiza că nu trebuie să mai aruncăm priviri disprețuitoare oamenilor străzii, copiilor care sunt nevoiți să muncească de la vârste fragede, pentru că părinții lor sunt loviți de o boală necruțătoare, doar atunci vom putea sfărâma placa de metal ce ne-a îngrăjduit inimile și vom redeveni oamenii calzi, care nu privesc pe nimeni de sus și-și apleacă urechile la plânsetul copiilor orfani.
Nu uitați, sunteți oameni mai presus de toate, nu mașinării!
Cristina Morari
Articole înrudite:
Imagini din Parcul Trandafirilor din Bacau
Deschiderea engleză
Iubirea nu e matematică
Copilăria îți crește visele în palme
Ajutaţi-ne să identificăm această fată
Specialiştii NASA spun că s-a găsit apă pe Marte
5 sfaturi pentru un păr mai sănătos
Munţii Rarău-Giumalău – diversitate peisagistică
Omul și artistul Constantin Brâncuși
Ion Creangă – povestitorul copilăriei noastre
Ziua Mondială a Păcii – Pacea își are izvorul în noi
De ce să publici în revista BRAIN ?
Mâţişorii – Otilia Cazimir
Roboții înlocuiesc munca omului în agricultură