Când ne trimite pe pământ, Dumnezeu are grijă ca, acolo jos, să avem un înger și un super-erou: mama și tata. Mama e îngerul blând și bun, care ne oferă viață, iar tata – e un erou, care are grijă de noi, cot la cot cu mama; iar pentru a crește frumos și corect, copilul are nevoie de o combinație nelipsită: glasul dur al tatălui care ceartă, când e cazul și mâna blândă a mamei, care mângâie cu dragoste.
Așadar, tații noștri sunt niște eroi, mai ales cei pe care-i putem numi tați în adevăratul sens al cuvântului. Viețile noastre ar fi așa diferite fără prezența lor, care ne oferă securitate, putere, curaj. Viețile noastre ar fi incomplete fără ei, fără ceea ce pot face ei pentru noi, fără felul în care ne iubesc și ne oferă afecțiune.
Când se căsătoresc, bărbaților li se schimbă viața. Dacă li se naște un băiețel, devin tați, iar dacă li se naște o fetiță, devin tătici. Pentru fii lor, ei sunt un exemplu, iar pentru fiicele lor – adevărați super-eroi.
Un tată își iubește copiii enorm, doar că el nu întotdeauna arată acest lucru; el își păstrează dragostea undeva, ascunsă în adâncul inimii. Iar a fi tată e greu, bănuiesc, dar frumos. Prima și cea mai grea misiune pe care o are un bărbat este să găsească o femeie potrivită ca să devină mama copiilor lui. Apoi, el trebuie să fie un exemplu pentru copiii lui, să nutrească sentimente sublime și irepetabile față de ei și recunoștință față de femeia care l-a făcut tată.
Tații chiar sunt niște eroi, haideți să recunoaștem. Ei nu au super-puteri, nu știu să dărâme munți, să zboare deasupra pământului, să se teleporteze în timp sau să se cațăre pe zgârie-nori pentru a salva nu știu ce prințesă prinsă acolo, dar în schimb, știu să fie buni și curajoși, știu să dea sfaturi înțelepte și știu să îmbărbăteze și să încurajeze. Își iubesc copiii, au grijă de familie, sunt stâlpul familiei, știu să rezolve cu bărbăție problemele care apar, știu să zâmbească pentru a deține situația sub control, știu să fie puternici.
Despre tatăl meu, pot zice același lucru: e tatăl meu și mă bucur nespus pentru acest lucru. Știu că îmi vrea binele și de aceea, fac tot ce-mi stă în putere pentru a-l recompensa pentru nopțile nedormite și zilele când și-a făcut griji pentru sănătatea mea; sau pentru zilele geroase de iarnă când tata a mers kilometri întregi prin vânt și frig, ca să-mi cumpere medicamente pentru febra care nu mă lăsa în pace. Nu aș putea suporta să văd pe fața lui o urmă de dezamăgire sau tristețe, (provocată de mine) și de multe ori mă întreb: Ce suflet au cei care-și dezamăgesc părinții și-i fac să plângă în pumn? Cum să-ți faci părintele să plângă? Cum să te uiți în ochii lui triști? Cum să-l faci să te privească cu dezamăgire?
Așadar, îi mulțumesc lui tata pentru că exist, pentru cine sunt, pentru că semănăm, pentru că-și iubește familia și pentru că are grijă de mama.
Iubiți-vă tații, pentru toate câte au făcut și fac pentru noi, pentru simplul fapt că există. Iubiți-vă tații, pentru că merită.
Maria Bocicov
Articole înrudite:
Mamă bună, mamă dragă
Tata – scutul meu de apărare
Poveste despre speranță
Ochii care nu se văd
Iubesc: și flori și ochi și buze (II)
Și soarele e singur
Și spune-mi, de ce-i toamnă? Și frunza de ce pică?
Cel mai iubit dintre pământeni – metafora unei vieți de om
Femeia învinge totul, apoi plânge
În căutarea lui Dumnezeu
Maria si Cristina – participante la proiectul Write ‘n’ Like
Mama, începutul tuturor începuturilor
Durerile noastre – o insulă pustie
Marin Preda – cel mai iubit dintre… bărbați