Fericirea e aici, lângă noi

mare, plaja, fata“Alergăm după fericire până departe, fie pe mare, fie pe uscat; dar fericirea e aici, aproape.” (Quintus Horatius Flaccus)

Oare cât cântărește fericirea? Ce înălțime are? Cât și ce le trebuie oamenilor pentru fericire? Oare putem fi cu adevărat fericiți?

Da, putem fi fericiți, dacă ne dăm voie să fim fericiți, dacă ne permitem luxul fericirii, pentru că fericirea e, cu adevărat, un lux. Unii își inhibă nevoia de fericire și păcat că nu înțeleg că asta e o nevoie importantă, la fel cum este și nevoia de a iubi și de a fi iubit.

Fericirea vine din interior, din ceea ce simțim, din ceea ce visăm, din gândurile noastre, din dorințe și speranțe. Fericirea vine din oamenii pe care-i purtăm în inimă.
fata, fericire, apus

Ea e o pasăre care trebuie eliberată din colivia sufletului. Să nu ne fie frică s-o eliberăm! Ea va zbura prin înaltul cerului, va elibera bucăți de suflet de pe aripile ei albe și pure, va zbura departe, dar apoi se va întoarce mereu la noi, pentru că păsările nu-și uită cuibul niciodată. Iar noi trebuie să avem răbdarea de a o aștepta, pentru că într-o zi se va întoarce acasă.

Oare de ce îngrădim bucăți de fericire în inimă, într-o cameră închisă? Asta facem, căutăm cea mai închisă și izolată cameră din interiorul nostru, băgăm fericirea acolo și nu o lăsăm să iasă. Iar ea luptă, ne dă ghionturi și noi simțim, dar tot nu o lăsăm să iasă. Pentru că ne e frică de fericire, așa cum ne e frică de iubire. Ăsta e adevărul, ne temem de tot, mai ales de ceea ce avem înăuntrul nostru și asta ne face slabi, triști și neîncrezători. Ne temem de noi încercări, ne temem de schimbări, dar oare nu rutina ne plictisește? Oare nu rutina e cea care ne face nefericiți? Ne temem să trăim în libertate, ne îngrădim zilnic nevoia de fericire, ne temem să iubim, să sperăm, când, fericirea vine, de fapt, din libertatea acestor simțiri.

Citește și  Moldova (statul feudal)

Omului îi trebuie puțin pentru a fi fericit: puțină iubire, puțină atenție, puțină încurajare aunci când îi merge greu, un umăr pe care să plângă atunci când simte nevoia, două brațe care să-l cuprindă cu speranță, atunci când se simte necăjit, ochi care să vadă dincolo de aparențe, urechi care să audă dincolo de tăceri; de asemenea omului îi trebuie acceptare. Omul are nevoie să fie acceptat, să accepte și să se accepte.

flori, cer, frumusete

Iar adevărata fericire va veni, dacă vom privi dincolo de peisajele monotone ale vieții, pentru că ea vine din lucruri mărunte: din flori –  cele care-ți cresc în grădină, cele care-ți cresc în suflet și cele pe care le primești fără motiv; din ochii mamei, din privirea celui care te ține de mână, din zâmbetul unui copil, din confesiunile unui prieten drag, din îmbrățișări, din pisica care îți toarce leneș lângă picior sau din câinele care se gudură pe lângă tine, bucuros că te-ai întors acasă…

Maria Bocicov