Etichetă: filosofie
-
Herbert Spencer – un precursor al liberalismului clasic
Herbert Spencer – o personalitate complexă Herbert Spencer, născut pe 27 Aprilie 1820 la Derby, East Midlands a fost filosof, biolog, antropolog și sociolog englez. Spencer a fost, fără îndoială, un evoluționist. El a dezvoltat o concepție atotcuprinzătoare asupra evoluției progresive a lumii fizice, a organismelor biologice și asupra culturii umane, inclusiv a societății. El…
-
Ce am eu împotriva religiei?
Cu mulți ani în urmă am avut o prietenă evlavioasă pe care o iubeam, așa că am fost nevoit să mă țin după ea în multe ”pelerinaje” prin țară, pe trasee incluzând mănăstiri și biserici de vază. Am mâncat cu mare plăcere fasole și cartofi pe la hramuri, am mâncat din pomeni primite, am făcut dănii, am…
-
Teama, conştientizare sau inconştienţă
Încerc să-mi găsesc curajul pentru a analiza teama. E cert că temerile trăiesc în noi, dar noi nu putem trăi decât controlându-le sau alungându-le. Consider că teama este starea care ne face prizonieri, iar curajul starea care ne eliberează. Să-ţi fie frică este firesc, dar să trăieşti doar cu teamă înseamnă că ai devenit propriul…
-
Despot – Vodă – domn al Moldovei
Ioan Iacob Heraclid, originar din Grecia, din Insula Creta, născut în 1511 și decedat în 1563 a fost mare domn al Moldovei între anii 1561-1563. De la dascălul Ioan Lascaris a învățat literatură și a fost inițiat în artele filosofiei. Intrând în grija unui nobil grec – Iacob Heraclide, acesta i-a preluat numele, într-un mod…
-
Sava Henția – pictor al independenței și filosof al picturii
”Pictorul este un filozof, dar filozofia sa este pictura.” Renato Guttuso Pictura este starea sufletească a artistului exprimată în culori și pe bună dreptate, ea reprezintă universul cromatic, pe care artistul îl plăsmuiește din culori calde și reci, din zile și nopți nedormite în numele creației și supunere veșnică în fața inspirației. Pictorul care a scris…
-
Ștefan Odobleja – precursorul ciberneticii
Istoria nu stă pe gânduri și ne arată de fiecare dată câte minți luminate s-au născut pe meleagurile mioritice. Ne este dovedit faptul că statutul social nu este definitoriu pentru traiectoria pe care vrem să o urmăm. Deși, pentru societatea din prezent a te naște într-o familie modestă este un handicap destul de greu de ameliorat,…