Iancu de Hunedoara – Lumina Lumii

În 1407 în Transilvania, vine pe lume Iancu de Hunedoara, o personalitate deosebită a istorie ţării noastre.

Viitorul voievod al Transilvaniei s-a născut într-o familie de nobili, familia Huniazilor, tatăl său fiind ostaș în oastea lui Sigismund de Luxemburg. Blazonul nobiliar al familiei era un corb cu aripile ușor desfăcute și  cu un inel în cioc.

Devotamentul familiei lui față de regele Sigismund de Luxemburg și pasiunea pentru oastea militară și strategia de război l-au determinat pe micul Iancu să-și îndrepte concentrarea spre acest domeniu. Documentele istorice dezvăluie faptul că acesta nu era atras de literatură și citit, în schimb excela la strategie militară. Din acel moment începe formarea viitorului voievod al Transilvaniei, supranumit ulterior „lumina lumii”. Încă de tânăr intră în slujba unor nobili pentru a învăța arta militară. Slujind pe rând familiile Csaky și Csanadi, apoi pe sârbul Ștefan Lazarevici, Iancu acceptă următoarea provocare în dezvoltarea lui personală și anume să se alăture oastei lui Sigismund de Luxemburg în anul 1430.

Însușirile sale în arta militară sunt remarcate de rege, astfel că acesta îl însoțește în Italia, în anul 1431 pentru a susține pe ducele Milanului Filippo Visconti în lupta împotriva Veneției. Iancu de Hunedoara își petrece următorii doi ani la Milano, pe atunci deopotrivă centru italian și european important. Perioada aceasta este esențială în dezvoltarea cunoștințelor de strategie militară ale lui Iancu. Acesta studiază organizarea armatelor italiene și strategiile lor de luptă, strategii pe care le va aplica în decursul domniei sale. După întoarcerea sa din Milano, Iancu îl însoțește pe Sigismund în Elveția, la Basel, unde s-a desfășurat faimosul conciliu care a durat 16 ani. Aici în urma unor trădări, Sigismund este recunoscut rege al Cehiei avându-l pe Iancu care lupta în campania lui împotriva husiților răzvrătiți. A fost o experiență din care Iancu a învățat multe. Sigismund de Luxemburg moare în decembrie 1437, moment în care Iancu se întoarce la Alba regală pentru încoronarea noului rege al Ungariei, Albert de Austria.

Munca în serviciile lui Albert de Austria va duce la ascensiunea politică a lui Iancu de Hunedoara, momentul în care cunoștințele militare și iscusința în arta războiului vor fi valorificate. Spre sfârșitul anului 1438 Iancu este numit ban al Severinului. Regele Ungariei pregătea o apărare complexă împotriva otomanilor, iar pentru aceasta Iancu îi servea drept omul de încredere priceput în arta militară de care avea nevoie pentru a duce misiunea la bun sfârșit.

Iancu de Hunedoara a convins nobilimea să îl aducă pe tron pe regele polonez Vladislav III Jagiello. Tronul Ungariei a recăpătat avantajul strategic dar s-a iscat un război civil datorită rupturii politice.  Iancu de Hunedoara a învins boierii care erau împotriva lui Vladislav, iar de aici începe lupta lui Iancu împotriva otomanilor. Înverșunarea lui față de Imperiul Otoman l-a determinat pe Iancu să se dedice în totalitate îndeplinirii misiunii. Din păcate misiunea eșuează, armata se dezintegrează, regele se întoarce bolnav la curte, unde moare în scurt timp. Rămas fără rege, tronul Ungariei se găsea acum foarte vulnerabil și instabil politic. Drept răsplată, Vladislav îl numește voievod al Transilvaniei si Comite al Timișoarei.

Odată intrat și în funcția de guvernator al Ungariei, acesta începe pregătiri masive de apărare împotriva incursiunilor otomane. Această misiune urma să fie îndeosebi dificilă, deoarece marii nobili erau extrem de influenți iar masa populației era încă răvășită de răscoala din 1437-1438. Așa că Iancu a inițiat o strategie de îmbunare a nobililor prin apropierea de nobilii mici. În tot acest timp Iancu s-a ocupat de  întărirea economiei Transilvaniei, a instituit un control abil asupra ocnelor de sare, aducătoare de mari venituri. Armata este organizată și antrenată în vederea viitoarelor lupte antiotomane. Pe plan administrativ şi economic sunt instaurate măsuri de stabilizare și creștere a economiei şi îmbunătăţirea administraţiei. La Braşov şi Sibiu a înfiinţat monetării în 1441 şi 1443. A repus în drepturi oraşul Cluj, care fusese deposedat de acestea ca pedeapsă pentru susţinerea răsculaţilor din 1437-1438. Sibiului şi Braşovului le-au fost întărite zidurile de apărare.

Luptele lui împotriva turcilor se materializeaza in anul 1441, acesta intervenind în teatrul din Serbia în lupta împotriva otomanilor. Urmeză o perioadă tumultoasă în care balanța se înclină ba în favoarea lui Iancu de Hunedoara, ba în favoarea otomanilor.

Iancu de Hunedoara a fost consacrat în istorie pentru felul în care a apărat cetatea Belgradului, oraș ce aparținea pe atunci de regatul Ungariei. Cetatea Constantinopolului beneficia de doar 3 ani de otomanii conduși de Mahomed al II-lea, iar acesta dorea să pună stăpânire pe Europa Centrală. Ca să poată face acest lucru, trebuia să cucerească Belgradul. Lui Iancu i-a fost încredințată misiunea de a apăra cetatea Belgradului. Ajuns aici, a constatat că nobilii fugiseră de frica invaziei otomanilor, așa că i-au rămas doar ostașii care îl însoțeau și niscaiva mercenari. Iancu de Hunedoara nu doar că a apărat cetatea, dar le-a dat otomanilor o înfrângere rușinoasă, având la dispoziție doar 30.000 de ostași împotriva celor 200.000 de otomani veniți să invadeze ținutul.

Lupta din iulie 1456 de la Belgrad este privită ca cea mai mare victorie a creștinătății contra Imperiului Otoman. Odată cu această victorie însușită, Papa Calixt al III-lea l-a numit pe Iancu de Hunedoara ”atletul cel mai puternic, unic al lui Cristos”.

Din păcate Iancu mai trăiește puțin după lupta de la Belgrad, nu îndeajuns ca să culeagă roadele muncii lui. Acesta se îmbolnăvește de ciumă la scurt timp după aceea și moare la 11 august 1456 în tabăra de la Zemun. Moartea sa a cutremurat până și pe cel mai aprig dușman al său, Mohamed al II-lea care i-a adus omagiul său spunând: ”Cu toate că a fost inamicul meu, la moartea lui m-am întristat pentru că lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”.

Odată cu ultima sa victorie, Iancu de Hunedoara a asigurat pacea între creștini și otomani pentru următorii 70 de ani. Trupul său este depus la Catedrala Sf. Mihail din Alba Iulia. Pe piatra sa funerară stă înscris ”S-a stins lumina lumii”.

Diana-Elena Melinte

Articole înrudite:

Ianache Văcărescu Academia Română Dimitrie Cantemir – un important cărturar al umanismului românesc Constantin Brâncoveanu – sfântul domnitor al Țării Românești Ferdinand I – regele Marii Uniri de la 1918 Carol I – începutul Dinastiei Regale în României Alexandru Ioan Cuza – simbolul înfăptuirii României Mircea cel Bătrân – domnitorul Țării Românești Ion Creangă – povestitorul copilăriei noastre Ioan Slavici – vocea satului ardelean București Muzica românească Alexandru Papacostea – un aroman respectabil Pictorul român ostragizat de comuniști care a pictat palatele regale și a renovat catedrala ortodoxă din Chișinău