Imperiul Otoman (1299 – 1922) a reprezentat, timp de mai bine de șase veacuri, o superputere imperială din zona mediterană și nu numai. Apariția acestei mari puteri își are obârșia în statul sunnit fondat de turci în nord-vestul Anatoliei, sub oblăduirea lui Osman I, fiind considerat fondatorul imperiului.
Mahomed (Mehmed) al II-lea este considerat de istoricii turci, dar și de către erudiții occidentali ca fiind cheia succesului otomanilor. Văzut încă de la vârsta de 19 ani, când a devenit sultan, ca un ilustru strategic, sub domnia sa Imperiul a fost reorganizat, căpătând proporții colosale.
Expansiunea Imperiului Otoman a început odată cu ocuparea Peninsulei Balcanice, sub conducerea lui Murad I, între 1362 – 1389 și prăbușirea Constantinopolului (Istambul în prezent) în 1453, care devine cea de-a treia capitală a Imperiului. Declinul Imperiului Bizantin a reprezentat o catastrofă mondială, fiind asociat cu subjugarea Troiei.
În perioada 1700 – 1800, sub domnia lui Suleiman Magnificul, Imperiul a cunoscut cea mai impetuoasă dezvoltare, devenind un pion important pe harta lumii. În această perioadă se aflau sub stăpânia otomană Anatolia, Orientul Mijlociu, părți din Africa de Nord, Balcanii și Caucazul. Datorită importanței sale, numeroși cărturari ai vremurilor au avut ca subiect de analiză, evoluția Imperiului Otoman. Primii care au scris despre această mare putere au fost bizantinii. Manuel Puglia Ducas a redactat Historia turco-bizantină 1341-1462, iar Laonikos Chalkokondyles a descris declinul Imperiului Bizantin în comparație cu ascensiunea otomană. De asemenea influența exercitată de turci pe aproximativ întregul glob nu a fost trecută cu vederea nici de alți învățați ai lumii. Critobul din Imbros a alcătuit lucrarea Din domnia lui Mahomed al II-lea. Anii 1451-1467, preotul din Napoli, Makarios Melissenos, a dedicat și el o parte din cercetările sale otomanilor, realizând două cronici ale caderii Constantinopolului. Cum tentaculele otomane au încercat și țările române, Dimitrie Cantemir a scris Istoria Creșterii și Descresterii Imperiului Otoman, Istoria Imperiului Otoman, iar Nicolae Iorga s-a remarcat cu lucrarea Istoria Imperiului Otoman.
Imperiul Otoman cuprindea pe la începutul secolului al XVIII-le 32 de provincii și un număr considerabil de state vasale și tributare.
O analiză minuțioasă a acțiunilor militare pe care le-a întreprins în mai multe regiuni, a conchis existența otomană în două perioade: prima de expansiune teritorială și de o serie de cuceriri în lanț, iar cea de-a doua reprezentată de declinul imperiului. Până în anul 1566 Imperiul Otoman s-a aflat într-o continuă ascensiune. Sub conducerea lui Soliman Magnificul s-a înregistrat o impresionantă creștere teritorială: Imperiul Bizantin fiind răpus, iar Serbia fiind îngenuncheată prin victoria otomanilor în urma bătăliei de la Kosovopolie, Imperiul Otoman va pătrunde încet dar sigur spre centrul Europei.
Apariția unei flote la Marea Roșie a fost posibilă sub conducerea lui Selim I, în timpul căreia a fost învinsă Persia Safavidă. A urmat cucerirea Belgradului, Îngenuncherea Ungariei și a popoarelor învecinate. Deși se afla în plină dezvoltare teritorială, decăderea imperiului s-a produs odată cu eșecul înregistrat în urma înfrângerii de la Viena.
Vezi domnia lui Șerban Cantacuzino și asaltul de la Viena
Au urmat o serie de eșecuri care au culminat cu încheierea Primului Război Mondial. Statele câștigătoare au dorit să-și împartă teritoriile Imperiului Otoman. A urmat un război de trei ani, până în 1922, împotriva Antantei. Astfel, pe 18 septembrie 1922 Turcia este eliberată de sub invazia armatei Antantei, sultanului Mahomed al VI-lea abdică, iar ceea e a fot o dată Imperiul Otoman va deveni în 1923 Republica Turcia, la o scară mult redusă față de expansiunea otomană de odinioară.
Secolul al XX-lea a marcat îngroparea unui imperiu ce a crescut timp de 631 de ani.
Mihaela – Ștefania Puțeanu
Articole înrudite:
Șerban Cantacuzino – o domnie sub simbolul credinței
Trecutul – o parte din noi
Menumorut – stăpânul Biharei
Casele Vestali și Florița, două monumente istorice ale Bacăului de actualitate
Ştefan cel Mare – apărătorul creştinătăţii
Constantin Brâncoveanu – sfântul domnitor al Țării Românești
Relații diplomatice între Imperiul Otoman și Țara Românească
Alexandru Ioan Cuza – simbolul înfăptuirii României
Mircea cel Bătrân – domnitorul Țării Românești
Cracovia – ,,Meca Polonă”
Istoria românilor
Teatrul românesc – Marca tradiției folclorice
9 mai – Ziua Indepenței României
Cucuteni – despre nemurirea sufletului