Piaţa Unirii din Timişoara

puPiaţa Unirii, situată în centrul municipiului Timişoara, constituie un punct de referinţă în vechea cetate a oraşului, întinzându-se pe o suprafaţă de 150 x 110 m. Aceasta reprezintă cea mai veche piaţă a urbei amenajată într-un excelent stil baroc, dobândind denumirea actuală în cinstea trupelor române care au intrat în Timişoara la 3 august 1919 şi au instaurat administraţia românească. Definitivând în această manieră unirea Banatului cu România, data a devenit, de altfel, ziua oficială a oraşului.

În decursul timpului, aceasta a purtat şi alte denumiri, precum Hauptplatz (Piața Principală), Domplatz (Piața Domului) și Piața Losonczy – în onoarea comitelui Stefan Losonczy, ucis de turci la 1552, când aceştia cuceresc cetatea. După 1717, când armatele austriece au cucerit cetatea din mâna turcilor, ea a dobândit forma actuală, funcţionând o lungă perioadă de timp ca piaţă comercială.

Dintre semnificativele obiective turistice ce se impun în perimetrul acestei pieţe, o notă dominantă o deţine Domul romano-catolic, a cărui proces de construcţie s-a derulat de-a lungul a zeci de ani (1736-1774). Arhitectul acestei impozante clădiri a fost Joseph Emanuel Fischer von Erlach, fiul lui Johann Bernhard Fischer von Erlach, ambii fiind reprezentanţi de seamă ai barocului vienez. Mai mult, viziunea artistică a arhitectului Fischer von Erlach tatăl a stat la baza constituirii unui mare număr de palate din Viena.

Clădirea este realizată în formă de cruce, cu o singură navă centrală, iar coloanele ce o încadrează de o parte şi de alta susţin acoperişul semicilindric. Iosif Riede este cel care a construit ceasurile de pe turnurile Domului. Lăcaşul de cult dispune de zece altare, dintre care cel principal a fost sculptat în 1775 de către Iosef Resler. În interiorul acestuia este prezentă şi o orgă, construită de timișoreanul Leopold Wegenstein. În plus, clădirea deţine o criptă în care sunt îngropate personalitaţi de renume ale istoriei Timişoarei şi a Banatului. Spre exemplu, aici se odihneşte trupul generalului Georg Freiherr Rukavina von Vidovgrad, care moare la 9 septembrie 1849, participând la despresurarea cetăţii asediate de revoluţionarii maghiari.

Citește și  Sărbătoarea Crăciunului și colindele - esența divină

O altă emblemă a Pieţei Unirii se materializează în ansamblul celor patru clădiri aflate în partea nordică a zonei şi declarate monument istoric, cunoscut sub numele de Casele canonicilor. Deşi acestea sunt atestate din anul 1758, nu se exclude posibilitatea construirii lor înainte de această dată. Istoricul Ioan Haţegan susţine că în 1828 una din aceste case afla sub patronajul Episcopiei Catolice, iar celelalte trei erau proprietăţi particulare, aparţinând lui Servinaț, Costea, respectiv Krautvaschel. Dacă în 1844 casele prezentau aceeaşi faţadă, ele au fost ulterior renovate, dobândind aspecte individualizate.

Casa cu Lei amplifică dimensiunea istorică a acestei pieţe. Astfel, în timp ce iniţial acest monument de arhitectură a fost construit într-un stil baroc, prezentând pe colţ un bovindou rotunjit, după 1900 el suferă anumite modificări, adăugându-se la momentul respectiv şi leii ce i-au influenţat denumirea. Casa cu Lei a reprezentat de-a lungul timpului un loc prielnic de desfăşurare a activităţii unei ospătării– La Soarele de Aur, a unei băcănii – La Câinele Alb şi a unei prăvălii – La Fluierul Mare. În timpul regimului comunist a funcţionat ca sediu al unor diverse oficii administrative, iar după Revoluția din 1989 a constituit mediul de lucru a diferite firme.

Palatul Episcopiei Ortodoxe, alături de Casa comunității ortodoxe şi Catedrala ortodoxă sârbă, întregeşte importanţa deosebită a careului rascian, mai exact zona vestică a pieţei rezervată comunităţii ortodoxe. Acest edificiu a fost consolidat în perioada episcopului George Popovici, respectiv 1745-1747. Iniţial, clădirea prezenta un stil baroc, însă după renovările din 1911 faţada acesteia a căpătat influenţe sârbeşti.

Latura vestică şi sudică a Pieţei Mici adăpostesc în acest colţ Clădirea Băncii de Scont, ale cărei faţade se prezintă sub aspect diferit: una scurtă și mai bogat ornamentată, iar a doua mai lungă și mai sobră. Monumentul a fost construit în perioada anilor 1906-1908, iar stilul arhitectural este caracteristic acelor vremuri – Secession, o variantă vieneză a Jugendstil-ului. Mai mult, inspiraţia clădirii îşi are rădăcinile în folclorul maghiar, valorificând anumite motive tradiţionale, precum albina.

Citește și  Tu îți porți Patria cu tine prin lume?

Casa La Elefant datează din secolul al XVIII-lea, fiind, de asemenea, caracterizată de o fațadă barocă, realizată de către arhitectul Șerban Sturdza în perioada 1980-1981. De altfel, acesta şi-a justificat intenţia de a reface faţada, întrucât la momentul respectiv clădirea aparţinea stilului istorist, aducând-o cumva la aspectul său inițial. Deşi colegii de profesie l-au criticat pentru lipsa de modernitate, Sturdza a militat pentru un aspect arhaic în intenţia de a respecta coerenţa întregului ansamblu arhitectural al pieţei.

Palatul Baroc a fost construit încă de la început în scop administrativ, astăzi găzduind Muzeul de Artă din Timișoara. Construită în formă rectangulară, clădirea cuprinde subsol, parter, două etaje și o mansardă. O serie de personalităţi importante au trecut pragul acestui palat, împăratul Iosif al II-lea (în 1767), împăratul Franz Iosef (în 1872) și cuplul regal al României, regele Ferdinand al României și regina Maria (în 1923) fiind doar câteva nume semnificative în tabloul istoric al urbei.

Monumentul Sfânta Treime sau Coloana Ciumei, în denumire populară, se profilează în centrul pieţei, având drept semnificaţie încetarea epidemiei de ciumă care a devastat Banatul între 1731 și 1738. Acesta se compune dintr-o coloană triunghiulară, în vârful căreia tronează Sfânta Treime, şi o bază împodobită cu mai multe statui.

Adelina-Mihaela Poenaru