Category Archives: Natură

Amintiri din vacanța în paradisul Seychelles

După zece ore, scaunul oricărui avion devine cel mai incomod loc și chiar dacă autorul cărții pe care o citești a câștigat oricâte premii Pulitzer, el tot devine insuportabil. Din fericire, pe geam se vede un răsărit superb, cum vezi doar în filmele cu personaje extraordinar de bogate, care pleacă în vacanțe exotice. Ei bine, asta […]

Parcurile Naționale și Naturale de pe teritoriul României – o diversitate peisagistică

Fiecare stat oferă o atenție deosebită de a se preocupa de patrimoniul natural național. Din dorința de a conserva o sursă de dezvoltare durabilă (fie prin atragerea turiștilor fie în domeniul cercetării) și de a proteja anumite specii de viețuitoare și habitate pe cale de dispariție, au fost dezvoltat un cadru legal de înglobare a […]

Parcul Național Călimani

Parcul Național Călimani se află în zona central – nordică a țării și intră în administrația județelor Mureș, Suceava, Harghita și Bistrița – Năsăud. Prima mențiune a acestui parc a avut loc în anul 1975, iar în anul 2000 a fost numit arie protejată prin lege. Cu o suprafață de 24566 ha, parcul este prezent într-o […]

Parcul Național Cozia – un potențial natural și antropic

Parcul Național Cozia se află în zona central-sudică a Carpaților Meridionali, în județul Vâlcea, întreaga suprafață fiind de 17.100 ha. Parcul a fost înființat în anul 1966, iar abia în 2000 a fost declarat arie protejată prin lege.Plasat într-o zonă montană, parcul prezintă un relief variat, cu vârfuri ascuțite, turnuri, ace, creste calcaroase, peșteri, cheiuri, văii; […]

Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa – un loc binecuvântat

Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa asemenea Pacului Național Retezat, Parcului Național Semenic Cheile-Carașului sau Parcului Național Cheile Bicazului – Hășmaș etc. este o arie protejată de interes național, începând cu anul 2000. Parcul se află în sud-vestul României, în județul Caraș-Severin. Zona naturală se întinde pe osuprafață de 36.758 ha, la sud de Munții Aninei. […]

Marea Neagră – misterele din adâncuri

Situată între Europa și Asia, Marea Neagră este o mare din bazinul Atlantic. Marea Neagră este o rămășiță a Mării Sarmatice. Aceasta se învecinează cu Rusia, Ucraina, România, Bulgaria, Turcia și Georgia. Marea Neagră ocupă o suprafață de 413.000 km², aproape de două ori cât suprafața României și prezintă aspecte unice în lume. Marea atinge […]

Grădina Botanică din Prăjeşti – un spaţiu revitalizant si inviorător

Un spaţiu relaxant, plin de viaţă, uneori melancolic şi feeric în lumina străvezie a dimineţii – asta înseamnă pentru mine Grădina Botanică din Prăjeşti. A fost infiinţată de profesorul Paul Ţarălungă pe vremea când părinţii mei erau copii. Am avut şi eu onoarea de a-l cunoaşte, în ultimii ani ai bogatei sale vieţi şi ţin şi acum […]

Flora și fauna României

Generalităţi privind flora României Componente ale cadrului natural, flora (vegetația) și fauna au o incontestabilă importanță economică și turistică. În funcție de latitudine, altitudine și de particularitățile reliefului, vegetația are o evidentă dispunere etajată. Pajistile, care ocupă peste 20% din suprafața României, constituie formația zonală predominantă a etajului alpin, unde acoperă golurile montane situate la […]