Fascinația planetei albastre – viața la temperaturi extreme

Există pe Pământ zone nelocuite unde diferența de temperatură dintre anotimpuri atinge valoarea de 100 grade Celsius.

Aceeași diferență de temperatură există și între gheață și apa clocotită.

Dar oare cum se locuiește în zonele neprimitoare din lume, cu temperaturi extreme?

Omul se adaptează cu ușurință, așadar cu inventivitate, omul găsește soluții împotriva arșiței ucigătoare sau gerului aspru.

Cei 2000 de locuitori din Verhoiansk trebuie să trăiască la asemenea extreme. Acest loc este considerat drept polul frigului pe Pământ și se află în Iakutia, în nord-estul Siberiei, la 140 km nord de Cercul polar, undeva pe râul Jana. Acolo, temperaturile oscilează între -70 grade Celsius iarna și +36 grade Celsius vara, ceea ce reprezintă un interval de 106,7 grade. Localitatea Verhoiansk a fost întemeiată în 1638 de către cazaci, ca tabără de iarnă, iar în secolul XIX, a servit ca loc de exil. Astăzi, majoritatea locuitorilor săi lucrează în industria produselor alimentare.

Nu departe de Verhoiansk, în estul Siberiei, se află Oimiakon, unde în iarna anului 1993 temperatura a coborât la -89,2 grade celsius. Nici în Canada nu este cu mult mai cald: la Snag, în Yukkon Territory, s-a atins în februarie 1947 o temperatură de -62,8 grade celsius. Dar polul absolut al frigului se află în estul Antarcticii –  acolo, la 21 iulie 1983, în stația rusă Vostok, temperatura a coborât, ca și la Oimiakon, până la -89,2 grade celsius. Mai târziu, în zona Polului Sud s-a atins -94,5 grade celsius.

În interiorul Antarcticii, chiar și în vara sudică, temperaturile trec rareori de -20 grade Celsius. Între Arctica și Antarctica există mari contraste, chiar dacă ambele zone au ceva în comun: vara, 24 de ore soare, iarna zi și noapte întuneric și întotdeauna frig. Arctica este o mare acoperită mai ales cu branchize având o grosime de numai 3 metri, în timp ce Antarctica este un continent de peste 12 milioane de kilometri pătrați, cu munți înalți de peste 5000 de metri și îngropat într-un ghețar care atinge pe alocuri grosimea de 4000 de metri.

Arctica se află în vecinătatea continentelor dens populate precum Europa, Asia și America, Antarctica se află departe de orice fâșie de pământ, în marea rece ca gheața. La Polul Nord este frig, la Polul Sud este de două ori mai frig. În Nordul îndepărtat, la nord de Cercul polar, trăiesc 2 milioane de oameni, în sudul înghețat, doar câteva mii de oameni de știință.

Pe continentul înghețat, flora se limitează în mare măsură la mușchi, licheni și alge de uscat. În afară de acestea, mai există bacterii și ciuperci care trăiesc în sol. Doar în regiunea de margine a Antarcticii s-au găsit două specii de plante fanerogame. În interiorul continentului, fauna este compusă din nevertebrate de mărime microscopică. Cel mai mare animal care trăiește pe uscat este un purice de 12 mm. Viața propriu-zisă din Sudul înghețat se desfășoară pe țărm și în mare. Aici mișună păsări acvatice. Lor li se alătură foci, leoparzi și balene. Uriașe cârduri de crustacee aprovizionează animalele antarctice, care cresc mai lent la frig, dar, în schimb, sunt mai mari decât oriunde în lume. Peștii s-au adaptat și ei temperaturilor de aici ale apei de -2 grade până la +3.

La 13 septembrie 1922, în Libia, la Azizia, era cu 150 grade celsius mai cald decât la polii frigului de pe Pământ: +58 grade celsius, cea mai ridicată valoare înregistrată vreodată la umbră. Mai există și alți poli ai căldurii, dar care, ca urmare a împărțirii inegale uscat-mare, nu se află la Ecuator, ci în emisfera nordică, în zona de înaltă presiune subtropicală. Printre locurile insuportabil de călduroase se numără San Luis în Mexic, cu 56, 7 grade celsius, Death Valley în SUA, Kebili în Tunisia și Wadi Halfa în Sudan.

Locul cel mai fierbinte din Europa este Sevilla, în Spania, cu maxima de +50 grade celsius. Peste o treime din suprafața uscată a Pământului se compune din deșerturi, stepe deșertice, sau savane uscate, care suferă de pe urma lipsei de apă, ceea ce înseamnă că acolo evaporarea depășește precipitațiile. Pare paradoxal, dar există o explicație. Apele freatice urcă la suprafață, se evaporă și cad sub formă de ploaie spre pământ, dar apa nu ajunge pe  sol, ci se evaporă încă  din aer, înainte de a atinge pământul.

16% din populația globului trăiește în cele 21 de regiuni aride ale Pământului, mai ales în zonele aproape de coastă. Zonele centrale supraaride, în care, în medie, cad mai puțin de 25 mm de precipitații pe an, sunt aproape nelocuite. Există regiuni pe care ploaia le ocolește chiar și 40 de ani până când brusc, întreaga cantitate statistică din toți anii secetoși se revarsă deodată asupra pământului.

Cum se locuiește în zonele cele mai neprimitoare ale pământului?

În Arctica își construiesc casa de obicei în locul în care doresc să se stabilească. Materialul folosit pentru construcția adăpostului este primul la îndemână: zăpada! În procesul de construcție, inuitul taie cu cuțitul blocuri de zăpadă pe care le stivuiește în cerc în jurul său, construcția casei începând din interior. Treptat, cu cât acesta taie mai mult zăpada de sub picioarele lui, cu atât casa crește în înălțime! Casa capătă un ușor aspect de cupolă, moment în care se decupează o gaură, pentru ca aerul cald să poată fi evacuat. Pe o latură a casei aflată la adăpost de vânt se face o deschidere scundă care servește drept intrarea la așa zisa casă. La final, în exterior fisurile sunt astupate cu zăpadă, și în aproximativ 20 de minute igluul este gata! E greu de crezut dar, odată ce fisurile sunt astupate, pereții adăpostului izolează atât de bine încât în interior, temperatura atinge zero grade Celsius, chiar dacă afară sunt -50.

Pe de alta parte, nomazii din deșerturi și din zonele lor marginale nu duc o viață atât de simplă. Aceștia sunt nevoiți să-și ducă locuințele cu ei. Mai mare bătaie de cap au tuaregii care în expedițiile lor prin deșert trăiesc în corturi de piele de capră sau oaie. Dacă rămân mai multă vreme într-un loc, ei își fac colibe din paie și frunze de palmier. Tuaregii care s-au stabilit, trăiesc în case din lut și piatră.

Oamenii au dezvoltat tehnici deosebite pentru a supraviețui într-un mediu înconjurător fierbinte, ca de pildă, boșimanii din deșertul Kalahari din Sud-Vestul Africii. Aceștia sunt culegători și vânători. Chiar și în perioadele cele mai uscate își pot procura hrana. De asemenea, se pricep să găsească apă în regiunile aride.

Omul este creația divină supremă. Acesta poate face lucruri neimaginabile și poate supraviețui în situații critice. Cunoscând acum condițiile vitrege în care trăiesc atâtea populații, găsesc că e inutil să mă plâng de vremea de afară indiferent care ar fi aceea!

Articole înrudite:

Misterul Bermudelor – în sfârșit elucidat? Marea Neagră – misterele din adâncuri 5 mai – marca evenimentelor istorice globale Valea Uzului – oaza drumeților Nicolae Paulescu – Lupta pentru combaterea diabetului Bacău – o pată de culoare pe minunata hartă a țării noastre. Colierul ce împodobește Făgărașul O vizită copleşitoare la Grădina Zoologică din Wrocław Târgovişte – capitala Țării Românești Educația eficientă – acasă sau la școală? O briză răcoroasă sau un strop de căldură? Când fiordurile întâlnesc Mediterana – Golful Kotor Paradisul Insulelelor Borromeo Cucuteni – despre nemurirea sufletului