Tu îți porți Patria cu tine prin lume?

”Patriotismul nu înseamnă ura împotriva altor neamuri, ci datorie către neamul nostru; nu înseamnă pretenţia că suntem cel mai vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic.” (Mihail Sadoveanu)

Am întrebat într-o zi un copilaș:

– Ce înseamnă Patria pentru tine? El mi-a răspuns:

– Patria este locul unde m-am născut, este mămica mea, tăticul meu, surioara mea. E aici unde-mi place mie cel mai mult.

Dar pentru noi, ce este Patria?

Oare e cerul sub care am scos primul strigăt de viață? E pământul pe care am învățat să facem primii pași? E acolo unde, jucându-ne, am căzut și ne-am rănit genunchii? E lunca pe care am încins hore strămoșești?

Cu certitudine, Patria este locul în care am spus, pentru prima dată, Te iubesc. Patria este Mama ta, Tatăl tău, Bunicii tăi, plăcințelele rumene ale mamei, abia scoase din cuptor. Sunt idealurile și crezurile îngânate de milioane de oameni, născuți sub același cer și legați sufletește pe veci de un tricolor și un cântec al demnității de neam.

Ce-am fi noi, oamenii, dacă colindând în lung și-n lat acest pământ, n-am avea unde să ne oprim și să spunem că suntem Acasă? Obosiți să ne tot căutăm cuibul prin lume, nu ne-am opri nițel să ne gândim la un loc anume, pentru care inima a rezervat pentru veșnicie, aproape toate cămările?

Tocmai aceasta înseamnă Patrie, un loc în care să te simți egal, să-ți vorbești limba maternă. Să fii tu, cel simplu și să-ți lași visele să zboare libere în văzduh.

De aici, din iubirea de țară și de neam se naște Patriotismul, acel sentiment, care te face să te simți parte al unui Univers care-ți împărtășește idealurile, care iubește același tril de privighetori.

Care e bătut de aceleași vânturi, e scăldat de aceleași ploi. Plânge pentru aceleași nedreptăți și se veselește sărbătorind aceleași sărbători.

A fi Patriot înseamnă a fi solidar cu semenii tăi. A lupta împreună pentru dreptatea și adevărul bucății de pământ, moștenite cu demnitate de la strămoși.

Acest sentiment zvâcnește în fiecare om, care a ridicat măcar odată ochii spre cer și i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru minunea de a avea un loc al său sub soare. Cine nu are o Patrie a sa pe această lume, e un om fără trecut și viitor, un om rătăcit și sortit pribegiei. Cine o poartă cu sine până la marginea lumii, până dincolo de infinit, este cel mai bogat om din această lume.

Cine are, însă, o Patrie, în care pâinea e mai pâine și vinul e mai vin, dar în inima căruia nu clocotește acest sentiment măreț al patriotismului sau pe care încearcă să-l înăbușe, e un om care s-a trădat în primul rând pe sine.

Căci noi suntem inima neamului, în noi zvâcnește viața plaiului natal și suntem datori să luptăm pentru prosperarea și liniștea țărânei străbune, care poartă cu sine, de sute de ani, povestea glorioasă a strămoșilor noștri.

Din momentul în care noi încetăm să ne mai alimentăm inima cu avânt și iubire de țară, ea se oprește, iar vatra dorurilor noastre, firava făptură dătătoare de viață, se stinge și se pierde în negura timpului.

Asta înseamnă să-ți iubești Patria, s-o faci încontinuu să vibreze și să-nflorească. Să fie respectată și purtată prin lume cu cinste, neumbrită de intrigi politice.

Asta îi trebuie unei țări pentru a crește frumoasă, oameni înflăcărați și iubitori, care s-o poarte falnică prin lume. Și s-o ocrotească de oamenii care vor s-o necinstească, luptând pentru demnitatea și integritatea ei.

Atunci, când toți cei ce rătăcesc prin lume, după care Patria-mamă se usucă de dor, cuprinși de dragostea de pământ natal, vor lăsa pribegia și vor lua drumul spre Casă.

Doar atunci, Patria va deschide ușile Casei Mari a Neamului și-și va invita copii la masa nemuririi, să se-nfrupte din bucatele recunoștinței și să cionească pocalele dragostei de tot ce-i al lor de la naștere.

Iar eu te îndemn, când simți un dor nebun de tine, întoarce-te negreșit, Acasă. Patria te așteaptă-n prag, iar bucatele sunt încă calde!

Cristina Morari