Vinul – un tovarăș de nestrămutat

butoaie_de_vinAstăzi vom aborda un subiect de o largă importanță atât pentru domni, cât și pentru doamne. Băutura lui Bachus ocupă în viețile noastre un rol foarte important, fiindu-ne tovarășă pe tot parcursul vieții. Da, dacă stăm și ne gândim, vinul este cel care ne însoțește în fiecare moment (de bun augur sau mai puțin) al vieții noastre. Să o luăm în ordine ascendentă. Vestea unui nou membru al familiei este sărbătorită cu un vin ales. După doar nouă luni, își face apariția prichindelul ceea ce presupune un nou motiv de a deschide o altă sticlă cu vin. Zilele onomastice nu sunt nici ele de neglijat, iar majoratul chiar presupune un motiv de a deschide nu una, ci chiar mai multe sticle. Trecerea Bacalaureatului, intrarea la facultate, anii de studenție și absolvirea sunt momente prielnice pentru aburii unui vin de calitate.

Ei, și după urmează pasul cel mare (zic unii) căsătoria. Trei zile și trei nopți mărgelele jucăușe vor anima starea de spirit a invitaților, că doar vrem să se simtă în largul lor, nu?  Dar cum prietenul adevărat se cunoaște mai ales la necza, vinul ese un bun sfetnic în dezamăgirile amoroase. Iubita nu vrea să mai audă de tine, iubitul te-a înșelat sau căsnicia merge pe o singură roată și aia dezmembrată, vinul e acolo să-ți aline gândurile și să-ți mai amortizeze din suferință. Dar și afacerile, susțin unii, se fac în compania unui vin de calitate. Nu mai vorbim despre faptul că această licoare este considerată de unele doamne și domnișoare un bun detector de minciuni, că doar vinul provoacă sinceritate, iar multe lucruri deocheate poți afla de la cineva cu doar câteva păhărele.

Clar, vinul este cel mai prezent factor în viețile noastre. Poate să-ți fie cel mai bun tovarăș, însă asemenea unei amante, poate să strice momente importante din viața unui om.

Băutura trebui să fie de calitate superioară, aroma de tămâioasă trebuie să-ți îmbie simțurile, nu să te facă să-ți dorești o apă plată. Un vin de calitate nu se găsește la tot pasul, însă cu certitudine există un local în Bacău care îți pune la dispoziție o gamă variată de vinuri de cea mai înaltă calitate. Casa de vinuri, La Maison du Vin este una dintre cele mai ofertante locații de vinuri.la_maison_du_vin

La Maison du Vin pune la dispoziția iubitorilor de vin, soiuri alese cu grijă de la producători mici, medii și mari. În același timp, La Maison du Vin pune la dispoziția doritorilor o un magazin online de achiziționare. Pe www.vincudop.ro  puteți găsi oferte atractive ale unor vinuri de înaltă calitate, iar livrarea se va face la dumneavoastră acasă. Dacă sunteți în dilemă și nu știți ce categorie de vin să alegeți, dl. Bogdan Ghervan vă stă la dispoziție.

Mihaela – Ștefan Puțeanu


de către