Moldova (statul feudal)

Moldova poate desemna mai multe lucruri, printre care actualul stat Republica Moldova.

Dar aici ne vom referi la provincia istorică Moldova, adică la statul feudal românesc, creat la jumătatea sec. XIV pe cursul superior al Siretului, în NE Carpaţilor Orientali, având ca prim domn independent pe Bogdan I (1359-1365). În timpul domniei acestuia şi a urmaşilor săi, între care mai importanţi au fost Petru I (c. 1375-1391) şi Alexandru cel Bun (1400-1432), s-a desăvârşit unirea politică a formaţiunilor statale de pe teritoriul cuprins între Carpaţii Orientali, cursul inferior al Siretului, Dunăre, Marea Neagră şi Nistru.

Moldova a cunoscut o mare dezvoltare economică, politică şi culturală în timpul domniei lui Ştefan cel Mare (1457-1504), remarcabil comandant militar, care a condus cu măiestrie lupta împotriva Imperiului otoman.

Petru Rareş (1527-1538 şi 1541-1546) a încercat să urmeze politica lui Ştefan cel Mare, dar planurile lui au fost anihilate de opoziţia marii boierimi, Moldova devenind, din 1538, dependentă politic de Poarta Otomană. O încercare eroică de a restabili independenţa a făcut Ioan-Vodă cel Viteaz (1572-1574). La sfârşitul sec. XVI şi începutul sec. XVII în Moldova s-a instaurat şi consolidat regimul nobiliar-boieresc, în timpul căruia se intensificat procesul de creştere a stăpânirii boiereşti, precum şi acela de destrămare a obştilor săteşti.

În 1600, Moldova s-a aflat, împreună cu Ţara Românească şi Transilvania, sub conducerea domnului român Mihai Viteazul. În sec. XVII-XVIII se remarcă domniile lui Vasile Lupu (1634- 1653) şi Dimitrie Cantemir (1693, 1710-1711), cărturar enciclopedic şi adept al unei domnii autoritare.

În 1713 în Moldova s-a instaurat regimul fanariot (1711-1821), perioadă de îngustare a autonomiei politice a ţării. Pentru a-şi asigura alianţa Austriei împotriva Rusiei, Imperiul Otoman i-a cedat Bucovina (1775). În urma războiului ruso-turc din 1806-1812, regiunea dintre Prut şi Nistru (Basarabia) a fost cedată de Turcia Imperiului ţarist.

La sfârşitul sec. XVIII şi începutul sec. XIX, viaţa economică din Moldova s-a înviorat: se dezvoltă meşteşugurile, comerţul şi oraşele, ceea ce determină afirmarea tot mai accentuată a burgheziei în viaţa politică.

În urmă Revoluţiei din 1821 din Ţara Românească a fost înlăturat regimul fanariot. Între 1828 şi 1834 Moldova a fost ocupată de armatele Rusiei ţariste, care i-a impus un statut de conducere (Regulamentul organic).

Domnul Mihail Sturdza (1834-1849) a dus o politică de reforme care vizau în general dezvoltarea capitalismului, dar a reprimat orice manifestare de libertate, ceea ce i-a atras opoziţia boierimii mici şi mijlocii, a orăşenilor şi a tineretului intelectual. Această opoziţie s-a manifestat în Conjuraţia confederativă (1839) şi în mişcarea organizată în 1846 de „Asociaţia patriotică”.

În 1848 în Moldova a avut loc o mişcare revoluţionară care, lipsită de legături cu masele, a fost repede înăbuşită.

În 1859 s-a realizat Unirea Moldovei cu Ţara Românească.

Vezi Istoria românilor!

Articole înrudite:

Istoria românilor Bacău – orașul de la confluența Bistriței cu Siretul Cultura română Țara Românească (Valahia) Transilvania Unirea Principatelor Române Portul popular românesc Târgovişte – capitala Țării Românești Ştefan cel Mare – apărătorul creştinătăţii Lucrarea poporului român asupra lui însuși Vlad Țepeș – o filă de istorie a neamului românesc Alexandru Ioan Cuza – simbolul înfăptuirii României Brăila – de la Radu Vodă, la secolul al XXI-lea 9 mai – Ziua Indepenței României