Fiul lui Radu Negru Vodă și Marghita, Basarab I fondatorul Țării Românești a domnit în perioada 1310 – 1352. Erou al istoriei noastre, menționat în multe legende, Basarab I a fost domnitorul care prin unificarea formațiunilor politice dintre Dunăre și Carpați a întemeiat Țara Românească.
Stăpân mai întâi pe ținutul Câmpulungului și Argesului, Basarab și-a extins treptat autoritatea asupra celorlalti feudați locali, procesul de constituire a statului încheindu-se în primul sfert al veacului al XIV-lea.
Întemeierea Țării Românești zădărnicea planurile regelui Ungariei de expansiune teritorială la sud de Carpați. Din această pricină, au izbucnit curând conflicte. La îndemnul nobililor, regele Carol Robert de Anjou a pornit o expediție în Țara Românească ca să îl alunge pe Basarab și să pună pe altcineva în locul lui.
Oștirea regelui a trecut munții pe la Severin, în luna septembrie 1330. Pentru evitarea războiului, domnitorul român a trimis soli de încredere pentru negocieri de pace. Regele maghiar a respins cu nechibzuință avantajoasele propuneri de pace și, a ignorat avertismentul lui Basarab că, de va mai înainta îi vor fi nimicite oștirile. Dupa o străveche tactică de luptă, Basarab a pustiit locurile din calea dușmanului. Rămânând fără alimente, oastea maghiară, ajunsă fără izbândă până prin părțile Argeșului, a primit, în cele din urmă, poruncă de intoarcere. Într-o strâmtoare din munți, la Posada o aștepta însă Basarab și oamenii lui. Astfel oștirea lui Carol Robert de Anjou a fost nimicită, zădărnicind astfel planurile regelui de expansiune teritorială.
La începutul secolului al XIV-lea, regatul maghiar trecea printr-o perioadă de criză politică, determinată de luptele interne ca urmare a stingerii dinastiei arpadiene (1301). Acest fapt a slăbit exercitarea suzeranității maghiare asupra formațiunilor politice de la sud de Carpati. La aceasta se adaugă și scăderea autorității tătarilor(de la Nordul Mari Negre) asupra acestor teritorii, ca urmare a conflictelor pe care aceștia le aveau cu cnezatele rusești și Lituania. Acestea au fost imprejurările externe favorabile unificării statelor de la sud de Carpati.
Izvoarele istorice susțin faptul că în 1324, Carol Robert de Anjou îl recunoaște pe Basarab (urmasul al lui Seneslau si Tihomir)ca domn. Autoritatea lui Basarab se întindea asupra Banatului de Severin, Olteniei, Munteniei, Munteniei de Vest și a unui teritoriu de la nordul gurilor Dunării (întregul teritorul dintre Nistru și Prut primind mai târziu,numele de Basarabia).
Prin recunoașterea lui Basarab ca domn regele maghiar sugerează intențiile sale de a înlătura dominația tătarilor din regiunea Dunării. Raporturile dintre voievodul român și Carol Robert de Anjou se vor înrăutăți, ca urmare a disputelor asupra Banatului de Severin. În septembrie 1130, regele maghiar pornește expediția militară împotriva lui Basarab, luând în stăpânire cu acest prilej, teritoriul aflat în dispută. În aceste condiții, domnul român face propuneri de pace oferind o mare despăgubire de război(7.000 de marici de argint) propunere care urmează a fi refuzată de rege.
Prin lupta de la Posada(9-12 noiembrie 1330) noul stat se afirmă de sine stătător înlăturând suzeranitatea maghiară, iar Basarab Întemeitorul a rămas unicul stăpânitor. Se încheie o etapă importantă a constituirii statului medieval Țara Româneascaă, dar nu întregul proces. Mai rămâne constituirea instituțiilor interne, specifice întinderii sale, care se va realiza până la sfârșitul secolului al XVI-lea, sub urmașul lui Basarab.
Victoria obținută de Basarab în lupta de la Posada, din 9-12 noiembrie 1330, a consfințit independența Țării Românești. Marele act istoric al întemeierii, înfăptuit de Basarab I, îl așează pe domnitor printre cei mai de seamă eroi ai nemului nostru. Înscripția de epocă de pe monumentul pe care l-a înălțat la Curtea de Argeș îi cinstește pe drept memoria, numindu-l <<marele Basarab voievod>>.
Tradiția noastră istorică, lucrările cronicarilor munteni și moldoveni din secolele XVII-XVIII, au reținut ca eveniment care a contribuit la formarea Țării Românești „descălecatul lui Negru Vodă din Făgăraș”. Acesta, venind din Țara Făgărașului la sud de Carpați și-ar fi întins autoritatea asupra întregului teritoriu de aici, pe la 1290 luând naștere al doilea stat medieval românesc. Istoricii au considerat acest eveniment ca real, explicându-l prin contribuția pe care voievozii români din Transilvania, nemulțumiți de politica regelui maghiar, au avut-o în unificarea cnezatelor și voievodatelor dintre Carpați și Dunăre și înlăturarea suzeranității maghiare.
Diana-Elena Melinte
Articole înrudite:
Ianache Văcărescu
Mircea cel Bătrân – domnitorul Țării Românești
Istoria românilor
Târgovişte – capitala Țării Românești
Ştefan cel Mare – apărătorul creştinătăţii
Vlad Țepeș – o filă de istorie a neamului românesc
Carol I – începutul Dinastiei Regale în României
Alexandru Ioan Cuza – simbolul înfăptuirii României
Iancu de Hunedoara – Lumina Lumii
Brăila – de la Radu Vodă, la secolul al XXI-lea
Ion Creangă – povestitorul copilăriei noastre
Ioan Slavici – vocea satului ardelean
Românul, rector al Universității din Cluj, care scria în periodicele maghiare. A contribuit la apropierea dintre români și unguri
Pictorul român ostragizat de comuniști care a pictat palatele regale și a renovat catedrala ortodoxă din Chișinău