Arhitectura românească

Castelele din Evul mediu

IMG_1454
Castelul Corvinilor, Hunedoara

Castelele şi catedralele care formează o imagine tipică, chiar dacă simplificată, a Evului Mediu vestic din punct de vedere arhitectural, a corespondent, în lumea românească, mai ales prin conacele vremii. Cele mai multe edificii construite au dispărut, datorită trecerii timpului sau fiind distruse de războaie, cutremure, incendii. În arhitectura medievală, influenţele curentelor vestice pot fi regăsite, în măsură mai mare sau mai mică, în cele trei ţări locuite de români. Ele sunt mai puternice în Transilvania, mai slabe în Moldova, în forme absorbite de tradiţia bizantină locală, şi încă mai puţin vizibile în Valahia unde începând cu secolul 14 arhitectura s-a bazat pe interpretarea locală a modelului bizantin. Semnificativ pentru stilul gotic transilvănean, printre monumentele păstrate până în zilele noastre, în ciuda tuturor deteriorărilor, putem cita Biserica Neagră din Braşov (secolul 14-15) în arhitectură religioasă, Castelul Bran în judeţul Braşov (secolul 14) şi Castelul Huniazilor (Corvinilor) din Hunedoara (secolul 15) în arhitectură laică. Specifice Transilvaniei de-a lungul acelor secole, au fost şi extinderile şi fortificaţiile oraşelor, creşterea lor urbană fiind bazată pe principiile funcţionalităţii (o piaţă centrală cu biserică, străzi înguste cu părţile laterale unite cu arcade), oraşele Sighişoara, Sibiu, Braşov fiind mărturii elocvente.


Bisericile din Moldova

Cele mai originale şi înzestrate cu unitate stilistică sunt bisericile din Moldova sub domnia lui Ştefan cel Mare (1457-1504), printre care monumentala biserică de la Mănăstirea Neamţ a fost, pentru aproape un secol, un model pentru aşezămintele religioase moldoveneşti, caracterizată prin siluete delicate, faţade armonioase, acoperişuri pitoreşti de inspiraţie folclorică. Această sinteză a fost continuată şi în secolul următor, în timpul fiului domnitorului Ştefan cel Mare, Petru Rareş (1527-1538; 1541-1546), principalele inovaţii fiind portalul şi pictura exterioară (bisericile mănăstirilor Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa).

Secolul 17 în arhitectura românească

curtea_de_argesÎn secolul 17, zenitul civilizaţiei României premoderne, a adus dezvoltarea de construcţii laice (conace boiereşti elegante sau palate princiare somptuoase în principatele din afară arcului carpatic, castele domneşti stil renaştere din Transilvania), ca şi expansiunea marilor mănăstiri, care, dotate cu şcoli, ateliere de artă, tipografii, au devenit adevărate centre culturale. Acestei perioade îi aparţine Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, ridicată în 1635-1639, un monument unic cu o risipă de decoraţii cu încrustături cu modele geometrice, colorate cu lapis lazuli şi folie aurită, pe toate faţadele. Stilul arhitectural dezvoltat în Valahia, în special sub domnia lui Matei Basarab şi a lui Constantin Brâncoveanu, este remarcabil prin unitatea stilistică. Stilul brâncovenesc este caracterizat prin integrarea trăsăturilor baroc şi oriental în splendida tradiţie locală, exemplu fiind Mănăstirea Hurezi din Oltenia (Valahia) sau palatul princiar de la Mogoşoaia, cu decoraţii luxuriante (sculpturi în piatră, stucaturi şi picturi).

Arhitectura românească a secolului 18

Secolul 18 (domniile fanariote) a adus în Valahia şi Moldova elemente de influenţă orientală în arhitectură civilă urbană, numărul construcţiilor religioase scăzând, în timp ce în Transilvania, barocul domină atât arhitectura religioasă (bisericile romano- catolice din Timişoara şi Oradea) şi cele laice (palatele Banffy din Cluj-Napoca şi Brukenthal din Sibiu).

Arhitectura românească în secolul 19

Prima jumătate a secolului 19, creşterea treptată a vieţii urbane (cu o populaţie de două ori mai mare) şi politica de modernizare de tip occidental, au oferit arhitecturii româneşti o combinaţie de elemente romantice şi neo-clasice. În a două jumătate a secolului apar reacţii naţionale care utilizează în mare măsură elemente şi forme ale arhitecturii folclorice vechi.

Ion Mincu

Ion Mincu (1852-1912) a fost promotorul acestui curent şi fondatorul şcolii române de arhitectură. Lucrările lui, Casa Lahovary sau Şcoala centrală de fete din Bucureşti, sunt printre realizările acestei mişcări. Opus acestui curent a cauzat ridicarea de case şi clădiri administrative în spiritul ecleticismului francez (Palatul Justiţiei, Poşta Centrală) sau rococo (actuală Casă a Omenilor de Știinţă sau Palatul Cantacuzino din Bucureşti). Acesta a fost motivul pentru care Bucureştiul a fost supranumit Micul Paris. Alţi mari arhitecţi ca Peter Antonescu (1873-1960), Horia Creangă (1893- 1963) şi Duiliu Marcu (1885-1966) şi-au arătat refuzul pentru ornamentaţii şi opţiunea pentru formele simple şi funcţionale.

Dezvoltarea arhitecturii românești în secolul 20

În primele decade ale secolului 20, oraşele româneşti aveau aspecte contrastante, afişând diferenţe acute între somptuoasele clădiri din centru şi suburbiile aproape rurale, în timp ce satele rămân, vorbind din punct de vedere arhitectural, aproape medievale. Totuşi, primele semne de planificare urbană apar în câteva centre (primele două sau trei blocuri cu apartamente sau case familiale pe două niveluri). Industrializarea şi creşterea urbană rapidă, au forţat în ultimele două decade ale epocii comuniste introducerea de blocuri care au avut ca rezultat apariţia de imense cartiere de locuit, nivelând peisajul oraşului românesc. Din nefericire, naţionalismul, caracteristică a ultimei perioade ceauşiste a comunismului român, nu se reflectă în arhitectură românească; simultan cu demolarea centrelor urbane tradiţionale şi transformarea aşezărilor rurale în conglomerate de blocuri, Ceauşescu a impus ridicarea de clădiri publice monumentale de o solemnitate neo-clasică plictisitoare. Mărturie a acestui amestec al politicului în viaţă oraşului este imensul palat construit din ordinul lui Nicolae Ceauşescu în Bucureşti, care în prezent găzduieşte Parlamentul. Ca şi în alte multe domenii, comunitatea românească post revoluţionară va trebui să se unească pentru a regăsi în arhitectură naturaleţea şi funcţionalitatea anterioară.

Vezi Artele plastice românești, Cultura română, Portul popular românesc!