Reguli şi premii

Concursul se desfăşoară pe echipe de două fete. Fiecare echipă va veni cu un calculator propriu, pe care rulează sistemul de operare Windows (XP sau mai nou), Linux sau MacOS. Se va instala pe acel calculator ultima versiunea stabilă Code::Blocks (cu MingW) de la www.codeblocks.org sau ultima versiune stabilă a lui Dev C++ de la http://www.bloodshed.net/devcpp.html și versiunea Scratch 2.0, de la www.scratch.mit.edu (varianta offline), corespunzătoare sistemului de operare folosit de calculatorul fiecărei echipe.

Participantele vor fi prezente la ora 9:30 în sălile de concurs, pentru a-și instala calculatoarele și a se acomoda cu spațiul.

Concursul se desfăşoară pe durata a patru ore, începând cu ora 10 și conține două probe, după cum urmează:

Proba 1. Rezolvarea a trei probleme de programare în limbajul C/C++, folosind mediul de programare Code::Blocks. Problemele vor avea grade de dificultate diferite și vor fi notate cu 1, 2 și respective 3 puncte.

DSC_6544Proba 2. Implementarea unui joc în Scratch, conform unor specificații clare. Jocul va fi punctat cu 6 puncte.

Pentru proba 1, problemele vor fi conform materiei de liceu (din clasele a IX-a și a X-a) predate până la vectori, matrice și șiruri de caractere.

Pentru proba 2 se pot folosi și blocuri definite de utilizator, clone, variabile și liste.

Concurentele pot folosi conexiunea la Internet și documentarea din materiale postate online (cărți, articole, tutoriale, materiale din forumuri de discuții, tutoriale video sau animații) pentru ambele probe. De asemenea, pot folosi imagini de pe Internet pentru realizarea jocului.

Concurentele dintr-o echipă nu au voie să comunice cu niciuna din celelalte concurente și nici cu alte persoane aflate în sală sau prin telefon sau Internet. Comunicarea cu persoanele din sală (organizatorii) se va face doar în scopuri ce țin de desfășurarea concursului.

Concurentele pot avea la ele MP3 playere sau orice alt gen de dispozitiv de ascultat muzică, dar cu condiția să aibă și căști, pentru a nu deranja pe celelalte concurente. De asemenea, vor fi disponibile gustări și băuturi în sala de concurs.

Premii şi criterii de apreciere

Premiile se acordă în funcţie de fondul de premiere disponibil. La prima ediţie s-au acordat diplome de participare, premii și mențiuni, după cum urmează:

DSC_69501 Premiu I în valoare de 250 lei, pentru echipa cu cel mai mare punctaj

1 Premiu II în valoare de 150 lei, pentru echipa clasată pe locul al II-lea

1 Premiu III în valoare de 100 lei, pentru echipa clasată pe locul al III-lea

O Mențiune specială, în valoare de 80 lei, pentru echipa care reușește un rezultat deosebit la una din probe, dar mai puțin la cealaltă probă

Mențiuni în valoare de 50 lei, pentru fiecare echipă din cele rămase.

De asemenea, fiecare participantă a primit și alte cadouri din partea sponsorilor și donatorilor, cum ar fi rochii, bluze, fuste, brăţări sau alte accesorii.

 Criterii de jurizare:

  • Corectitudinea, originalitatea, timpul de execuție și complexitatea algoritmilor și programelor C/C++ de la prima probă.
  • Funcționalitatea, originalitatea și complexitatea modului de realizare a jocului în Scratch.