Teatrul românesc – Marca tradiției folclorice

Teatrul RomanescÎncă din vremuri de demult, românii au simțit nevoia de teatru pe tărâmurile noastre. Practicarea obiceiurilor și tradițiilor expuse în act teatral a început să ademenească în jurul ei mulți adepți încă din vremuri timpurii.

Deși teatrul românesc a apărut târziu (până în secolul al XIX-lea spectacolele de teatru erau sub formă de spectacole de divertisment, jucate în curțile boierești, sau sub formă de teatru folcloric) el a evoluat rapid și constant.

Manifestările teatrale erau menite să ilustreze tradiții consacrate, momente în viața omului, sau ciclul vieții și al morții care aveau loc în diverse împrejurări sau decoruri, precum cel al naturii, ori în case sau păduri, acestea fiind realizate totdeauna în fața unui public, căci ce spectacol este acela, fără public. 

Dramaturgia românească originală și-a avut momentul de înflorire odată cu incidentul revoluționar de la 1848, aceasta luând forma dezvoltării comediei satirice unde dramaturgii vremii respective își aveau ca sursă de inspirație stâlpul infamiei, împreună cu problemele și năravurile sociale decăzute întâlnite la vremea aceea. Astfel, comediile satirice scrise ironizau căsătoriile din interes, parvenitismul, imitarea slabă și de prost gust a unor obiceiuri occidentale, stâlcirea limbii române vorbite pentru a imita un anumit accent, și așa mai departe.

Primele reprezentații realizate de către artiștii români s-au desfășurat în Iași în anul 1814 și în București în anul 1818. Aceasta, aparent, a deschis apetitul societății pentru teatru. În consecință, trupele străine de actori au început să fie prezente în mod constant pe scena românească.

A urmat înființarea școlilor de teatru ale Societății Filarmonice din capitală și ale Conservatorului Filarmonic și Dramatic din Iași. Acestea au format bazele educației teatrale.

Citește și  Piatra Neamţ - un frumos oraș din Moldova

Printre dramaturgii care au născocit comediile satirice în acea vreme amintim pe Costache Facca, autorul piesei Comodia vremii sau Franțuzitele. În această comedie autorul satirizează megalomania elitelor românești din prima jumătate a secolului al  XIX-lea.

Alecu Russo, un alt autor de comedii satirice, a scris Jignicerul Vadra și Băcălia ambițioasă. Costache Negruzzi este autorul care a scris Cârlanilor și al Muzei de Burdujani.

Principalul autor care a contribuit la dezvoltarea dramaturgiei originale românești este Vasile Alecsandri, o personalitate reprezentativă în cultura românească, poet, prozator, memorialist și dramaturg, animator de viață literară și teatrală.

Următorul pas în dezvoltarea dramaturgiei originale române o constituie drama istorică de inspirație națională.

Primii autori care au scris drame istorice au fost Gheorghe Asachi, autor al operei dramatice Petru Rareș, Theodor Codrescu, a scris opera Plăieșul Logofăt mare, Nicolae Istrati cu opera Mihul, Ioan Soimescu cu opera Moartea lui Radu VII de la Afumați.

Punctul culminant al dezvoltării dramaturgiei românești s-a derulat în perioada 1877 – 1918, aceasta fiind reprezentată de trei mari personalități: Ion Luca Caragiale, Alexandru Davilă și Barbu Delavrancea.

Perioada comunismului a produs mari regizori de teatru precum Sică Alexandrescu, Liviu Ciulei, Lucian Giurchescu și mulți alții. Mulți dintre aceștia s-au lansat pe scena de teatru internațională, devenind personaje de valoare în industria dramaturgiei. După anul 1989, teatrul autohton s-a afirmat prin spectacole de succes cu reprezentații pe marile scene ale lumii, prin contribuția activă a unor actori de excepție și a unei regizări impecabile realizată de personaje reprezentative precum Silviu Purcarete, Cătălina Buzoianu, Tompa Gabor și Mihai Măniuțiu. După cel de-al Doilea Război Mondial numărul de teatre a crescut semnificativ, trecând de la 14-16 la 45-50 în anii 1970 și 1980. Numărul spectatorilor a crescut de la 1,5 milioane în anul 1938 la 6-7 milioane în anii 1980.

Citește și  Moment

Din vremuri îndepărtate și până astăzi, teatrul românesc și-a construit un glas aparte, răsunător pe scena internațională a dramaturgiei. În dezvoltarea sa nume răsunătoare au contribuit la renumele spectacolelor autohtone; astfel, Ion Luca Caragiale, Eugen Ionescu, Grigore Manolescu, Elvira Popescu, Radu Beligan sunt doar câteva exemple de personaje ilustre pe scena românească, aceasta continuând să producă talente de renume, demne de recunoaștere națională și internațională.

Diana Elena Melinte