Mănăstirile Bârsana și Săpânța-Peri – simbolul veșniciei maramureșene

Maramureșul se înscrie în circuitul marilor valori turistice și culturale ale Europei, acest fapt fiind dovedit de trecutul și prezentul acestui colț al României exprimate prin vestigii străvechi și edificii grandioase, cum sunt bisericile din lemn maramureșene.

Mănăstirea Bârsana - Sursa aici
Mănăstirea Bârsana – Sursa aici

Mănăstirea Bârsana este un lăcaș de cult din județul Maramureș, situat pe Valea Izei, considerat icoana sfințeniei din spațiul maramureșean. Lăcașul este atestat documentar la 21 iulie 1390, ca făcând parte din proprietatea familiei de rang înalt, Dragoș. Inițial, vechea biserică din lemn a fost construită în zona numită Părul Călugărului în 1711, ca gest de mulțumire pe care l-au adus localnicii lui Dumnezeu, fiindcă i-a ferit de ciuma care afectase împrejmuirile.

Din cauza faptului că mănăstirea era adâncită în inima unei păduri de foioase, la o impresionantă depărtare de așezarea sătească, iar accesul era dificil, s-a hotărât, douăzeci și opt de ani mai târziu, mutarea bisericii pe valea Izei, pe locul unui cimitir ivit după bătălia de la 1717 cu tătarii. Conform tradiției locale, mănăstirea Bârsana a fost mutată cu ajutorul voievodului  Balcu și a frate său Drag.

Treptat mănăstirea a devenit vatra spirituală a creștinătății din Țara  Maramureșului, aici inițiindu-se preoții, dascălii și zugravii lăcașurilor de cult. Timp de 5 ani, între 1735 – 1740 Mănăstirea Bârsana a funcționat ca reședința Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului. Într-o perioadă în care Biserica Ortodoxă din Transilvania era asuprită, mănăstirea Bârsana a avut un rol fundamental în apărarea credinței strămoșești.

 

 

 

 

 

 

La sfârșitul secolului al XVIII-lea biserica a fost desființată, iar călugării s-au adăpostit la Mănăstirea Neamț, din Moldova. După ce mănăstirea a fost devastată, ceea ce a mai rămas în locul ei (biserica și stăreția) a fost mutat de localnici, în centrul satului, în mijlocul unui cimitir apărut în urma epidemiei de ciumă din 1742.

Citește și  Muzica românească

Secolele XIX și XX au reprezentat o perioadă ostilă pentru Biserica Ortodoxă din Transilvania, ceea ce a împiedicat înfăptuirea năzuinței credincioșilor, de a ridica o nouă mănăstire pe locul unde s-a aflat lăcașul vechi. Ania după Revoluția de la 1989, condițiile politice au favorizat ridicarea unei noi construcții. Noua mănăstire, ce poartă hramul Soborul Sfinților 12 Apostoli, a fost finalizată în 1993, devenind un lăcaș pentru maici.

Mănăstirea Săpânța - Peri - Sursa aici
Mănăstirea Săpânța – Peri – Sursa aici

Dacă mănăstirea Bârsana, a fost folosită timp de cinci ani ca sediu al Episcopiei Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului, cu vreo 4 veacuri în urmă, Mănăstirea Peri a funcționat cu același rol, pentru mai bine de 300 de ani. Nu doar în veacurile trecute, Mănăstirea Peri a fost un simbol al creștinătății, ci și în zilele noastre. Astăzi a intrat în Cartea Recordurilor, ca fiind cea mai înaltă biserică din lemn din lume.

Turla mănăstirii măsoară 78 de metri, datorită acesteia lăcașul fiind vizibil la o depărtare de 5 km. Mănăstirea care astăzi atrage mii de turiști anual, își are obârșia în timpul voievodului Dragoș, când, în anul 1931 a fost ridicat un schit de piatră. În 1761 lăcașul a fost distrus de armata austriacă și abia în 1997 a fost construit o nouă mănăstire.

Mănăstirea Peri a rămas în memoria culturală ca fiind locul în care s-au tradus pentru prima dată în limba română Psaltirea, Evanghelia, Legenda duminicii, Codicele Voroțean, și Faptele Apostolilor. Aflată pe malul Tisei, mănăstirea este placată cu 12, 5 kg de aur, dintre care 4 kg îmbracă crucea din vârful turlei, înaltă de șapte m.

Odată ajunși la simbolul dârzeniei și al credinței acestui colț de țară, poți vizita și Cimitirul Vesel, o alegorie a morții.

Citește și  Ovidiu Papadima - om al luminii

Mihaela – Ștefania Puțeanu