Cimitirul Vesel – o viziune colorată asupra morții

sapantaExistă un lanț întreg de temeri asupra morții, pe care omul le-a dezvoltat de-a lungul timpului.

Omul prin esența sa este supus temerilor. Încă din frageda-i pruncie ființa rațională se confruntă cu o multitudine de frici. Indiferent de conjunctura care le dă viață temerile, în marea lor majoritate pornesc dintr-un simțământ prenatal: moartea. Indiferent că avem în vedere moartea biologică sau cea a sufletului, omul este într-o continuă teamă de moarte. Încă din timpuri îndepărtate omenirea a avut o reticență față de locurile guvernate de moarte, de dispariție. Și e și normal, cine îndrăgește să stea în preajma elementelor care îi spulberă aspirațiile și îl înfioară efemeritatea pe care, cu modestie susținând, nu lipsește din existența noastră.

Ei, și în această nebuloasă a fricilor care ne vânează la fiecare pas, pe întreaga durată a călătoriei noastre, există un loc care, deși sălășluiește sub tutela morții, mulți sunt cei care, de bună voie și nesiliți de vreo împrejurare sau de vreo forță divină, o vizitează. Este vorba despre cel mai vesel cimitir care a existat vreodată: Cimitirul Vesel. O alăturare de cuvinte puțin macabră, nu?  Fără doar și poate, dacă am lua ad literam înțelesul acestei denumiri, însă Cimitirul Vesel reușește să atragă an de an mii de turiști. Nu e un pamflet adus morții,ci mai degrabă o viziune diferită asupra acestui moment macabru și solemn.

Situat în localitatea Săpânța din județul Maramureș, Cimitirul Vesel se bucură de o faimă aparte, fiind inclus în topul cimitirelor unice de pe mapamond. Aici, moartea este întâmpinată cu zâmbetul pe buze, deseori inscripțiile de pe pietrele funerare stârnesc amuzamentul vizitatorilor. Cimitirul este renumit atât în țară, cât și peste hotare datorită crucilor viu colorate care îl alcătuiesc, dar și a anumitor scene comice inscripționate, din viața celor care își fac somnul de vecie în criptele cimitirului.

Citește și  Insula dintre munți - Piatra Neamț, Lacul Izvorul Muntelui

Începtul poveștii acestui cimitir este plasat în anul 1935, când sculptorul (inițial anonim)Stan Ioan Patras a realizat primul epitaf pe o cruce din cimitir. A fost de ajuns doar un epitaf, ca sute de sculpturi să apară una după alta. De la an la an au apărut noi cruci inscripționate cu povestea celui plecat de printre vii. Inițiativa sculptorului Pătraș a fost preluată de ucenicul acestuia Dumitru Pop Tincu și de fratele acestuia Viorel Pop Tincu.

Cimitirul este o pată de culoare în fața morții, odată ce l-ai vizitat îți vei schimba percepția asupra vieții și vei conștientiza că acel negru de care toți suntem timorați se poate transforma într-un gri al unei alte viziuni, nu de speranță, ci mai cu seamă al acceptării și al umanizării morții.

Mihaela Ștefania Puțeanu